Page 81 - Revista Noastra Nr. 55-56 (2023)

CONFIRMĂRI
dresat și-a căutat demult acest punct de siguranță și ceva de spus. Îmi transmite că el este Mausoleul din
acum dansează în ritmul leilor cu inima ușoară. Cu Halicarnas. Și râde, râde tare, cu ochii. Dar nu
toate acestea, sunt amândoi limitați, iar firele de zeu glumește. Râde de ridicolul unei precizări corecte.
bat mai tare în orice adieri egale, cel puțin până Specific, el e acest mausoleu pentru că a adunat drama
maestrul îi va învăța lecțiile sale, toate ascunse din in- tuturor. Niciunul din cei doi creatori ai ideii clădirii nu
terese mai puțin cuminți. Ar fi păcat să-i piardă. Hal- a trăit să-și vadă mormântul terminat, dar nu au ferit
terofilul nici nu pare dornic să învețe, el caută să se nicio resursă de mărețul scop. Clovnul nu se împiedică
antreneze, să ajungă până acolo încât să reconstruiască de lecții de nivel prim referitoare la siguranța cu care
într-o zi, singur, Farul din Alexandria și să toți murim, ci arată siguranța cu care nici nu trăim.
dezmorțească furtunile cu strigătul său mândru de Investiția noastră energetică urmărește destinații
sfârșit. Cum își supraveghează prietenul, e lumină, străine: și fizice, și morale, iar comedia tristă de care
cum visează la măreț, e far. El este elementul absolut amintește și pe care parcă a scris-o, este inversată
în propria poveste. atunci când ne joacă vesel, dar înghețat spre automa-
Deține tăria și finețea unui sculptor atunci când tizare. Dar cunoaștem amândoi scobiturile vieții. De
cu grijă distruge sau construiește. Caracterul său binar aceea privirea sa devine lent senină, iar gestul, chiar
e reper în timpul furtunii. Pe de o parte i se aseamănă amuzant și lipsit de greutate. Mă cheamă. Și urmez,
și o măgulește, pe de alta, o încurcă și ne întoarce ca și până atunci, orice direcție nu cunosc deja.
nouă, părții victimă, dreptul la ce-i drept. Așa cum Mulți pași număr, dar sunt doborâtă de
ridică acum haltere repetat, distingem reperul și în- curiozitate pentru a mai ridica vreo urmă de frică. Sun-
cepem să dorim să urmăm un model strict. Pentru sine. tem aproape, intuiesc, după ritmul coborât al marșului.
Atât. Să-l creștem și antrenăm pentru înfăptuirea Și mai aproape. Dar ce e această cârpă? Ceva ce
schimbărilor mărețe: spirituale și concrete. Avem timp acoperă o structură înaltă, bine definită, dar de un mis-
și am avut, avem o șansă independentă care caută să ter desăvârșit. E o cușcă?! Când materialul se lovește
întărească tot ce suntem și ne suntem. Iar noi îi per- de prima bară inferioară, mă cuprinde o durere
mitem să ne răscolească pentru că ne-a indicat că încremenită, un colț rece mușcându-mi din gând și
lumea circului văzută inițial, cea perfectă, cea dulce și disprețul așternându-se iute pe zâmbetul lăsat. Clovnul
ludică, e construită pe o bază eronată, inexactă. Luați râde. Cum m-a surprins! E pregătit acum să plece, să
cu lupa, ne pierdem, ne scufundăm în defecte, dar și meargă să se distreze pe urma altor naivi, spectatorii,
de mai aproape, la nivel micro, recunoaștem luptele și după ce mi-a furat mârșav avântul. De fapt, nu știu ce
lecțiile fiecăruia, atât de grele încât intimitatea dintre simt, nu mă cunosc suficient să înțeleg dacă această
noi și ele nu permite aproape nimănui să le priceapă. imagine brutală nu a trezit mai multă fervoare. Poate
Iar când ridicăm abrupt capul deasupra acestor
reprezentări, zărim din nou iluzia unei lumi de ideal.
Dar am precizat, acum avem timp să căutăm în adânci-
turile existențiale, să le curățăm și sculptăm intens și
bine. Chiar și de la început. Acum avem timp. Haltero-
filul nu pare deranjat de nimic, nici de căldură, nici de
priviri, nici de scurtarea timpului înainte de momentul
său. Iar când clovnul circului l-a refăcut din baloane,
doar a clipit.
Dar cum din baloane? Mă sperie acest act mai
mult decât m-a înfiorat oricare altă întâmplare de aici.
Mă sperie pentru că îmi amintește că suntem zei doar
cât suntem. Iar pentru a nu mai fi e suficient să ne
înțepăm, să ne scăpăm în zbor, să fim atinși dur sau să
suflăm prea profund. Atunci ne spargem. Așa, după
lecții, naturi de zei, conștientizări de sfârșit, de nevoi
de haos, de putere și alegere, dragul de clovn ne reduce
la balon. Ca un scriitor flegmatic, neimpresionat și
poate puțin plictisit, printr-un act hazliu, ne-a domolit
pornirile. E mut, dar joacă o comedie tristă în care ne
însușim moartea dar nu și viața. Gestul său arată cât
de comune ne sunt oasele păsărilor.
Suntem funcționali, dar goi, iar până vom
înțelege lecțiile anterioare, cea mai importantă va dicta
mereu măsura în care le vom și putea folosi. Masca sa
cuprinde desenul unui zâmbet larg, ochii crestați de-
cent caută, din reflex doar, pârghia prin care să ex-
prime o nouă nedumerire de nerezolvat. Trucurile
tipice sunt comerciale, gluma adevărată este doar
transmisă, iar curiozitatea cu care mă privește mai are

REVISTA NOASTRĂ nr. 55/56 grafica: Bianca Praja 79