Page 79 - Revista Noastra Nr. 55-56 (2023)

CONFIRMĂRI
schimb scurt de vorbe. Se grăbește, dar acceptă să-mi
povestească ce urmărește prin numărul pe care-l
pregătește. Egiptul Antic: salturile sale amintesc de
căderile și urcările spirituale, toate bruște. El rezumă
viața în aer ca să o termine când se prinde de inele sus-
pendate, sau de tot, dacă ar fi să nu. Dar nu i s-a în-
tâmplat vreodată. Ba din contră. Visul lui e îndurerat
de lipsa a ceva mai mare, mai periculos, mai adus în-
spre moarte. Ar fi vrut ca numerele sale să fie cunos-
cute în Egipt, mai exact în Giza, în fața piramidei
celebre. Intens, se oferă regretului și simțirii. Mormân-
tul minune amintește că moartea e iminentă; el, puțin
înclinat, cuprinde imaginea unui om de știință.
Olimpiada pierdută în fața supraviețuirii îi aseamănă.
Știu ce fac, și acrobații, și oamenii de știință, dar toc-
mai inconștiența și dorința de amânare sunt dure. În
hora salturilor, examinând extraordinarul și căutând
vaccinul împotriva hazardului, niciunul nu neagă
moartea, ci o recunosc și înaintează puternic. Și tre-
buie să plece. Pentru spectacol. Aș pleca și eu, dar încă
un moment îl folosesc să observ motocicleta sa
adormită, lovită de o umbră de timp și adusă de peste
tot cu ultime eforturi de milă. Model vechi. Îmi permit
să-mi închipui că ar fi plecat cu ea în Egipt. Mă
apropii, văd urma de praf de pe ceea ce aș zice că e o
mască pentru motor, coarnele înalte și triste, metalul
greu, rece, așezat în prelungire, o oglindă spartă și încă
una notată cu avertismente: unele oficiale, altele nu. grafica: Diana Tulbure
Atracția de a mă privi crește, doar că în oglindă fo-
cusul se mută mult în spate unde siluete negre și acesta este numărul magic. Mă văd mergând spre cen-
cumplite merg haotic și involuntar pe sub textul: trul scenei în decorul adormit, halucinant chiar și cu
“Atenție! Obiectele din oglindă sunt mai aproape pașii nenumărați. Dacă transmutarea s-a produs con-
decât par”. comitent și pentru toți, dacă nu ne recunoaștem pentru
Într-o fracțiune cu adevărat neînsemnată de a fi una și aceeași cu spectacolul și în vrajă credem că
timp ajung în fața cohortei și îmi opresc voluntar su- suntem voluntari în număr? Sunt deja în mijlocul
flul. Îmi e frică să nu deranjez cercurile fermecate, scenei, așezată pe masa de sacrificiu. În jurul meu se
unite și reunite, alergând, bineînțeles, sferic spre solid, aleargă magicienii, iar din înaltul cuprins al cortului
care îi înconjoară și le definesc aura vrăjitorească. Sunt coboară Artemis căutând să mă fixeze cu o săgeată.
înalți, parcă, doar parcă, pentru că, în principiu, ne Templul ei așteaptă acest din urmă sacrificiu de om,
găsim la același nivel fizic. Ei sunt magicienii. În dar nu trupesc, nici măcar spiritual. Doar la nivel
vorbe nu ne-am regăsi înțelesul, în priviri ne e imposi- rațional. Ce mi se cere este să mă vânez. Când săgeata
bil când chipul meu e difuz și necuprins nici de ei mă va ajunge, când acul îmi va atinge pielea, eu va
oglindă, iar al lor acoperit intenționat. Pasul lor nu e trebui să fiu deja moartă din cauză proprie. Și pentru
oprit. Al meu urmează. Și mă regăsesc până la urmă ce? Pentru a mă putea lupta cu imaginea distorsionată
în cortul de spectacol, în locul greșit, dar neobservat a lumii, pentru a putea întoarce circumstanțe, precizări,
în dinamica nevrotică și amuzantă. De aici, din față, măsuri, timp și viață, toate hidoase, pentru a
spectatorii sunt ceară eretică. Niciunul nu e viu în recunoaște forța ideii, cea interioară, și a fixa balansul
lanțurile distracției. Abia când totul se termină și sen- naștere-renaștere. Cu idealul fixat de săgeata astfel
timentul sfârșitului se pleacă peste rândurile fără câștigată, aș putea să opresc zborul în derivă și să
clipire încep să se dezmorțească. Totul treptat și în- mulțumesc mănunchiului de inventatori din jurul tem-
târziat însă. Numărul e gata să înceapă. De praful deja plului. Inventatorii sunt magicieni. Magicieni. Pentru
ridicat se distinge un fum ieftin, de efect, asamblat în că toată existența lor se găsește la intersecția a două
jurul unui templu din ce în ce mai bine definit. Magi- concepte: pasivitate și activitate. Ei nu transformă, dar
cienii vor împlini un sacrificiu în joc, mai mult decât conduc. Transformarea este o invenție, rezultat al lor,
trucurile comune, dar voluntari nu sunt niciunde pen- dar nu direct. Așa rămân, totuși, și magicieni, și inven-
tru că ce vedeam mai devreme, egal și trist în rândurile tatori în templul lui Artemis și ne conduc către
spectatorilor s-a transformat acum într-un melanj mur- rezoluție după ce cerem să fim eliberați din haos. Și
dar fără șansă la resuscitare. Orice ființă e izolată de sunt și teafără. Dar mă grăbesc spre ieșirea din cort
spectacol, se întâmplă pe lângă trupuri parcă la fel deși numărul continuă. Nu neașteptatul m-a speriat, ci
toate într-o adâncitură verticală. Momentul nu este ceea ce intuiam că o să mă oblige să fac: să-l depășesc.
neintuit. Unul dintre magicieni cheamă un alt artist Din nefericire, lipsa de atenție inițială nu este
pentru moment. Iar acum eu sunt artistul. Poate, totuși, un fapt general, iar afară am plăcerea să fiu oprită toc-

REVISTA NOASTRĂ nr. 55/56 77