Page 78 - Revista Noastra Nr. 55-56 (2023)

CONFIRMĂRI

Absolventă a Colegiului “Unirea” - promoția 2019
Elena MOCANCA Studentă la Facultatea de Drept
a Universității din Sheffield

La Circ și cele șapte minuni

ale noii Lumi Noi

În cumplitul strigăt al orașului se naște cortul de spectacol, ci mă strecor în depărtările
mișcarea stângace a unei mașini. Nu e nouă, nu e restrânse. Lumea perfectă, veche de minute, e
veche, dar se balansează ca într-o epocă neștiută, sau minimalistă la bază, poate chiar detestată. Dar eu nu
spre ea, căutând să mă urmeze când eu sunt și traiec- esențe generale urmăresc pentru că simt concentrări
toria. Pașii mei înăuntru - și de o parte și de alta a mai intense așteptând. Doar că nu le cunosc nici în
ființei - sunt limitați în comparație cu viforul în cursă. vreo ordine, nici în vreo așezare, strict întâmplător.
Nu aș fi zis că, în taxi, dimensiunile intrinseci sunt De aceea mă îndrept către primul cabinet pe
cunoscute și analizate cu claritate și dârzenie. Dar care îl zăresc și lovesc mai mult cu un gest scăpat și
sunt, altfel tumultul meu în pauză nu ar fi fost intuit incorect ușa artistului. Ei toți se pregătesc pentru spec-
cu atâta precizie și nici redat în cele puține momente tacol, dar intrările alternative îmi oferă răgazul necesar
de drum, în viteza apăsătoare, în liniștea deranjantă cercetării. Sunt întâmpinată de un element de talie
dar cuminte și nici în... Și pauza se oprește, când ochii medie, dar extins proporțional pe plan orizontal, poate
își îmbrățișează identitatea și se aruncă în dulcele dans totuși puțin mai lung. Estimările sunt de prisos. E un
al cititului de conjunctură. Tumultul se pleacă și el. acrobat, mă gândesc, costumat în rege egiptean. Mă
Primul tablou se neantizează. Și între câteva șanțuri privește cu o expresie neutră deși intuiesc surpriza și
radiale de pe un afiș recunosc textul “Totul se disprețul față de un trecător pierdut. Eu de fapt sunt la
transformă”. Cânt acest refren continuu de atunci, de destinație, iar întoarcerea de atitudini îl face să
când l-am cunoscut și recreat prima dată rămânând priceapă. Mergem mai departe de atât, până la un
inertă până acasă și renăscând în întrebări cu “ce-uri”
și “cum-uri”. Nu a durat, dacă vorbim de timpul re-
cunoscut, mai deloc să identific răspunsurile și să culc
în neliniștea unei nopți așteptarea vizitei la circ.
Am simțit în fiecare pas către destinație că nu
urc cărarea firească la care s-au întors atâtea foste
referate, cea care definește lupta dintre siluete și con-
tururi sub umbrele sinelui, ci un drum extern, nedeter-
minat și de necucerit. Iar în fața casei de bilete,
sentimentul cumplit inițial se multiplică, răspândește
și înconjoară așezarea repetat, trăgând axa temporală
spre infinit în încercarea de a compensa creșterea
nebună a celei spațiale, folosite de privirile mai puțin
tainice, chiar opuse tainicului pentru a cerceta, și din
nou cerceta. Primul personaj de circ scanează biletul,
iar eu ridurile de pe frunte, încrețite descendent spre
teamă și încrâncenare.
Abandonez deja întârziata analiză pentru a
înainta până să mi se atragă atenția; simt tensiunea
locului, atipică de altfel. Lumi perfecte se dezlănțuie
în vâltoarea momentului de joc, de culoare, de
surpriză. De jos, să le văd urcând, mă dedic invidiei și
dorinței de a le atinge, înaintând, petrec și mai mult
acest gând, iar proximitatea relativă mă minte într-o
manieră primitivă. Nu mirajul încărcat e vinovat, ci
impresia că-l deține existența reală în oricare dintre di-
mensiunile ei. Jocul se tulbură când haosul coboară la
forme individuale și reduse. Atunci nu mai pipăi un
ansamblu, ci îi manevrez mecanismele viciate. Posi-
bilitatea de a le studia în schimb mă ține ocupată. Atât
de ocupată încât mă sustrag rutei inițiale și nu intru în grafica: Maria Pintea

76 REVISTA NOASTRĂ nr. 55/56