Page 85 - Revista Noastra Nr. 55-56 (2023)

CONFIRMĂRI
Adesea a traduce este un chin mult mai mare
decât scrisul în sine. Să scrii înseamnă să creezi - pur.
Traducătorul poartă în sine, ca pe o viață nouă, chinul
unei translații imperfecte. Iar mult timp după ce se lea-
pădă de ea și-o slobozește în limba-țintă, relativitatea
traducerii îl torturează. Atâtea variante alternative, atâ-
tea înțelesuri, atâtea dedesubturi ce nu pot supraviețui
trecerii.. Este o rescriere din rădăcină a textului, tra-
ducerea lui. O medicină minusculă pe ființe delicate
și neînțelese nouă. Iar traducătorii sunt chirurgii fan-
tastici ai acestei lupte.)

***
Vorbind despre muzicalitatea unei limbi, nu se
poate să nu aducem în discuție și flexibilitatea ei rela-
tivă. Ca un dans în pereche, navigat piept la piept,
interacționarea cu o limbă forțează individul să se su-
pună unor intense exerciții de gimnastică mentală.
Luați spre exemplu relativitatea traducerii noțiunii de
„păcat”. Limba engleză are pentru ea două denumiri
distincte ce par că vin din locuri depărtate: una pe jos,
una călare, una prin colbul roșu al albiilor secate și una
din creierii munților împăduriți. Și anume: „sin” și
„shame/pity”.
Cea de-a doua, în cele două variante non-ex-
clusive ale sale, se referă la sentimentul înciudat pe
care românul îl vocalizează cu năduf în fața unei pră-
grafica: Valentina Spătaru jituri răsturnate pe pavaj, unei erori, unui tren pierdut.
„Ce păcat, domnule, ufff!”
Engleza are, în ființa ei, ceva demn de bariton. Cea dintâi curtează noțiunea antică și abisală
Lacunarul este starea ei naturală. Haină să fi fost, ar fi a păcatului în sens biblic. Norma cu care e familiarizat
impresionat prin croiul clasic, atemporal, și prin cali- vorbitorul poliglot (de limbă maternă și limbă engleză,
tatea țesăturii, iar nu prin culorile vibrante ori creati- cel puțin) prevede că limba engleză are o austeritate
vitatea lichidă a modelului. (Țin să precizez că vorbesc proprie a formei. Semănând oarecum cu ruda ei, ger-
aici, momindu-le cu cuvinte, de limbile în starea lor mana, limba engleză întrunește într-un număr limitat
înaltă, pură; de limba literară. Limba dinamică a ma- de cuvinte un plurisemantism năucitor. Adeseori for-
selor este de o fluiditate înspăimântătoare până la care mele verbale la infinitiv coincid cu cele ale substanti-
înțelegerea mea nu poate urca spre analiză. „Latina velor aferente prin conversiune, care coincid la rândul
vulgaris” și nepoții ei contemporani reprezintă o cu lor cu formele de participiu. Cu un singur grup de 4
totul altă clasă de ființe care merită o discuție litere, izolat, se deschid nenumărate posibilități.
amănunțită.) Luăm cazul lui „hurt”. Acesta se traduce pripit
Dintr-o lipsă îndestulătoare a termenilor, nu și corect prin „rănit”, care este adjectiv sau participiu
pot găsi o traducere a sentimentului pe care îl sădește și care se referă la o entitate căreia i s-a adus un pre-
engleza. Pesemne că nu se cade să vorbești despre judiciu dureros de natură fizică, mentală, emoțională.
limbi decât în graiul lor natural, riscând, altfel, să La o a doua privire, constatăm că „hurt” are asemenea
stârnești impolitețea. (Cel mai grăitor exemplu pentru valență de substantiv: „durere”, sau „suferință”. Aria
acesta este faptul că putem spune imediat când un text verbală deschide în evantai o problemă foarte delicată
este o traducere. Se simte. Oricât de măiestrit ar fi fost prin subiectivitatea sa. „To hurt”, la infinitiv, înseamnă
realizată sudura, ceva rămâne neîmbinat în marea să rănești. „I hurt my mother with my decision” în-
transformare a sunetului în sunet. Niciodată o tradu- seamnă că individul în cauză și-a rănit mama (figura-
cere nu este completă. Ea este doar grupul de sunete tiv, presupunem), sau și-o rănește activ, în urma
care cheamă, momind la ele gândul, simțămintele stâr- deciziei luate. Dar valența secundară a acestui verb se
nite de sunetele originale ale limbii din care se traduce, transpune în română prin expresia „sufăr”. Cât de aus-
lăsând traducătorului o prea mare libertate de a inter- ter și de greu de sondat, acest simplu „sufăr”! Cel mai
preta și potrivi: interpretează simțirile proprii, le trans- ușor se redă aceasta prin folosirea timpurilor continue,
pune în gânduri logice, le caută corespondenții în prezente sau trecute ori chiar viitoare.
mentalitatea altei limbi... Și de abia de aici începe „I am hurting”.. Sufăr. Mă rănește pe interior.
greul. Marea operă a unui traducător desăvârșit este Cine mă rănește? Nu știm. Car în mine o durere grea
aceea de a găsi, în limba în care se înfiripează tradu- ce curge în litere încheiate în acel rotund „-ing” al lip-
cerea, acele cuvinte care corespund unei emoții stră- sei finalității. Suferința acesta pe care o am in mine
ine, de două ori străine: cum este ea, și cum a pare să nu aibă nici început bine definit, nici final, ră-
perceput-o el. mânând suspendată într-un continuu gramatical și su-
biectiv.
REVISTA NOASTRĂ nr. 55/56 83