Page 87 - Revista Noastra Nr. 55-56 (2023)

CONFIRMĂRI
Cuvântul „shame” închide în sine veleități de cate și nenumărate sinapse, noțiunea de „e păcat” in
rușine, acea rușine viscerală vecină cu dezonoarea și sensul de „e păcat să irosești ceva = nu merită, nu
dezgustul de sine, rușinea care te cuprinde când face, nu-i bine etc” cu noțiunea de „e păcat = este o
dezamăgești un părinte sau o religie, ori poate o înaltă acțiune degradantă care indică un caracter găunos și
așteptare interioară. „Pity” se duce spre sfera de năduf care atrage prigoana divină”. Probabil că, undeva în
aferentă unei neplăceri minore. „It’s a pity” s-ar putea istoria tumultoasă a limbii și ființei noastre, a existat
spune despre un pahar de lapte vărsat, cum s-ar putea o înțelepciune populară care a dictat că a irosi ceva pe
spune și „It’s a shame”. Dar luate separat de restul fra- pământ este aproape la fel de lipsit de morală ca a co-
zei, aceste cuvinte închid în sine înțelesuri diferite. mite o perversiune a spiritului, în credința străveche
„Pity” se referă la milă, la milă jenată, de zile mici, nu că tot ceea ce ne înconjoară este parte dintr-un întreg
mila mărinimoasă și empatică a lui „mercy”. „Shame” divin și teribil cu care noi conviețuim fără să știm.
pictează cititorului apăsătoarea rușine a oprobriului Căci păcatul, simplificând mult lucrurile, este
public. La sfera opusă din limba română a cuvântului caria din conduita omului care strânge sufletul și
„păcat” se află „sin”. zgândărește conștiința. De la aceasta ne putem aven-
Lăsând în urmă frivolitatea relativă a lui „it’s tura să spunem că păcatul, în forma sa intimă și strict
a shame/pity”, „sin” îndreaptă discuția spre originile personală, este un lucru subiectiv, propriu conștiinței
abisale ale păcatului și încremenește în poziție de fiecăruia. Iar fiecare individ îl percepe după finețea
drepți vechile întrebări-piloni ale filosofiei păcatului: barometrului său interior, după cum a fost educat sau
Ce este păcatul? Ce nu este păcat? Există grade ale pă- obișnuit să se analizeze și să vadă lumea.
cătuirii și, dacă da, cum ne absolvim de fiecare în
parte? După ce reguli și cine stabilește toate acestea? ***
Nu vom dezbate acum întortocheata încrengă- Poate că marele farmec al limbilor străine e că
tură dogmatică a păcatului în sens moral, cu toate fiecare reprezintă, de fiecare dată, o căutare a
membrele întinse care își trag seva din felurite religii, Atlantidei. Un profesor sau un manual îți dau bazele.
filosofii și credințe sociale ale lumii. Ne vom mulțumi Pe brazda albă a palmelor lor înveți să seceri și să
să atingem cu analiza diferențele lingvistice și impo- mergi. Dar desprinderea de mal și înspre necuprins o
sibilitatea traducerii exacte a unui cuplu de cuvinte, faci singur, treptat, prin mii de descoperiri mărunte.
dintr-o limbă în alta. Prima poezie citită în limba nouă. Primul text scris
Curioasă și greu de explicat este situația aces- doar de drag. Primul vis în cuvinte străine. Cel dintâi
tui trio de cuvinte („shame”, „pity”, „sin”) adăpostite of. Primul citat pe care îl recunoști, surprinzându-te și
în limba română sub tutelajul unic al unui cuvânt. Ro- pe tine, ca fiind tradus din altă limbă. Prima corectură
mâna leagă cumva, prin mecanisme interioare compli- pe care te încumeți să i-o faci cuiva, și prima pe care
o faci, mult mai târziu, instinctiv, fără să vrei sau să te
poți abține, ca un automatism.
Fiecare limbă are muzica ei, pe care o ureche
străină și implicit ostilă nu o poate percepe. În cel mai
fericit caz, o aude ca pe un zgomot. Uneori nu o aude
deloc. Dar pentru a învăța o limbă trebuie să înveți să
o iubești, iar asta cere deschidere, răbdare,
curiozitate... și acea stranie lipsă de instinct de conser-
vare lingvistic. Este natural pentru un neinițiat să se
comporte asemenea celui lăsat, o clipă sau o viață, fără
patrie. Străinul are față de orice limbă străină o pudică
zburlire de emigrant. Odată cu timpul vin, fără să le
simți, fără să le bănuiești, fără să ți le poți închipui
măcar, toate acele gesturi de iubită cu care limba nouă
încearcă să se apropie de tine, și toate acele porniri tră-
dătoare ale propriului corp către ea, fără voia ta, de la
urechea ciulită spre sunet și până la buzele care sila-
bisesc, stângace, Abc-ul unei noi simțiri.
Seri la rând am petrecut cu mama mea, sfidând
amândouă somnul și vorbind despre aceste mici acte
de seducție cu care te cucerește o limbă străină. Eu
vorbeam, ea asculta. Eu învățam să cunosc intim fran-
ceza, ea mă privea gesticulând și vorbind, cu capul
aplecat pe pernă, aplecată probabil întocmai cum stă-
team eu acum 15 ani, când ascultam cu ochi rotunzi
poveștile tuturor popoarelor. Încercam să îi explic tra-
cul, frustrarea care te sufocă, atunci când încerci să te
apropii prea repede de o limbă fără să îi arunci înainte
jertfa timpului, cum se simt și cum dor dinții ei
grafica: Ștefan Gherghel încleștați în jurul tău, cum te trântește la pământ când

REVISTA NOASTRĂ nr. 55/56 85