Page 88 - Revista Noastra Nr. 55-56 (2023)

CONFIRMĂRI
cunoaște. Cel de-al doilea ar putea să uite tot ceea ce
a învățat și totuși ar vorbi cu tot firescul apei care
curge. Căci pentru el limba aceea și-a făcut cuib și nu
mai pleacă.
Tocmai de aceea, îi spun, eu văd vorbitul ca pe
un soi de oglindire lingvistică a înotului în mare. Lu-
crează concomitent toate grupele de mușchi. Oricât
te-ai teme de înec, întotdeauna picioarele tale vor
atinge, înfrigurate, fundul nisipos. Iar apa te trage, zi
după zi, tot mai mult în larg. Clipește din nou, cască.
E târziu, trecut de miezul nopții, și noi încă vorbim ca
să alungăm somnul.
Mă întreabă: tu de unde știi că așa e?
Aș vrea să-i spun că știu: engleza. Că încep să
văd și să recunosc, să întrezăresc în franceză mugurii
unei teorii pe care am croit-o băbește, prin încercări.
Aș vrea să-i spun că o simt în vorbele unduitoare ale
spaniolei care sună și se simte ca acasă în gura mea,
chiar cu cuvinte schingiuite, cu pronunția ghicită, cu
unul sau două sau zece cuvinte necunoscute pe care le
sar, pentru că dicționarul e tocmai pe noptieră iar cu-
vintele au muzica lor ce se simte ca o beție, ca o
prăbușire, ca o polcă din care nu mă pot desprinde. Aș
vrea să-i spun că o simt fără să o știu și că o știu fără
să mă îndoiesc, dincolo de reguli de gramatică, o in-
tuiesc dintr-o stranie predispoziție sau curiozitate; dar
tac. Căci e târziu și ea e mami, iar orice aș vrea să-i
spun ea știe deja, despre mine, de multă vreme. Tac
grafica: Valentina Spătaru numai și o mângâi pe tâmplă, și îi spun că regret, re-
gret, regret că ea nu cunoaște atât de intim o limbă
vrei să o încaleci. O limbă nu se cotropește ca un străină. Că poate timpul sau viața asta i-a refuzat până
popor. Ea trebuie iubită încet și învățată cu zăbala, tre- acum intensitatea acestei îndrăgostiri. Și plec. Duc cu
buie să te vadă supus și pregătit să lași deoparte orice mine, în camera mea de la capătul holului, arca mus-
prejudecăți cu care ai pornit spre ea; numai apoi se va tind de magie și basme a unei vârste a mirării, toată
lăsa întrezărită. Să înveți o limbă străină este mai mult setea de graiuri ale popoarelor îndepărtate, ca după o
o biruință a ei asupra ta, o împreunare. Orice vulgari- poveste dulce pentru adormit copii. Iar în casa cufun-
tate și orice bruschețe ți-o întoarce zbuciumat. Să o dată în somn ca într-o apă, îmi plec capul în palme, să
înveți nu e un scop in sine, ci o lungă călătorie. ascult mai bine zumzetul gândurilor, și mă simt ai-
Și povestind, mă însuflețeam. I-am spus că la doma neguțătorului care vinde, cu vorbe de aur vechi
cei 17 ani ai mei nu cunosc bucurie mai mare decât să și buze de argint, povestea lămpii fermecate, a întor-
pot să gândesc altfel și să devin, măcar puțin, altă per- tocheatei, sucitei epopei care este o limbă străină. Și
soană, în funcție de limba pe care o vorbesc. Fiecare dorm. Și visez. Și murmur, pierdută în mine, cuvinte
text răsună altfel de pe pagină. pestrițe in felurite graiuri; dar cine e treaz să le audă?
Iar a învăța să înveți o limbă e acum, pentru
mine, o dulce trudă continuă. Este mai mult decât o
bătălie cu pronunția, cu fața pe care o întoarce cuvân-
tul spre lume, cu felul în care se unduiește și răsună.
Lupta se dă încă din culise. Căci în același timp trebuie
să gândesc și să chem la mine, și să le probez repede
pe toate, toate cuvintele care seamănă cu ceea ce vreau
să spun acum, apoi să le reped pe scenă. Este un zbu-
cium din toate părțile. Chemând un timp verbal, îl
pronunț într-un fel oarecare care știu că e corect, dar
îl slobozesc la ghici. Căci în franceză atâtea forme ver-
bale seamănă aidoma la pronunție! Până ce nu-i dau
drumul, nu știu perfect sigur pe care o folosesc.
Mami clipește și spune către mine că probabil
și cei care cunosc intim o limbă fac la fel. Aproxi-
mează.
Da, răspund. Da și nu. Este o diferență între in-
stinctul pripit, pe ghicite, al celui care nu știe limba
dar se aruncă în vorbire, și instinctul celui care o grafica: Cristina Petrache
86 REVISTA NOASTRĂ nr. 55/56