Page 52 - Revista Noastra Nr.53-54 (2020)

Acum, caii sunt doar în amintirea mea și a celor care
i-or fi văzut și admirat pe platoul nesfârșit. Nu și în
ESEU amintirea acestor copii pe care-i port după mine și care
nu știu că au existat. Și că erau liberi. Și că visau,
poate, la o țară a lor, a cailor și la o lume în care lu-
crurile aveau rânduială.
Merg la Roșia Montană, Alburnus Maior cum
îi ziceau romanii, ca să le arăt celor mici că avem tre-
cut. Și că în vreme ce noi sfredeleam munții, ca să
scoatem aur, alții umblau prin pustie, prin stepa mon-
golă, ori pusta maghiară, fără să fi aflat care le e locul
și rostul. Trebuie să le arăt că au de ce să fie mândri,
pentru că au avut înaintași, să stea de vorbă cu oamenii
de acolo, pentru că încă mai există oameni cu suflet
mare, cu suflet de român, să-i audă cum se vaită pentru
ce le-a făcut Bucureștiul, așa cum spun ei. Nu se mai
scoate un gram de aur din Apuseni, deși mai sunt sute
de tone, iar pentru asta, doar domnii de la București
sunt de vină. Numai că cei de acolo au fost și munteni,
și moldoveni, și olteni, și ardeleni și nu au făcut nimic.
Pare-se că nu contează de unde ești, patriotismul nu
cunoaște apartenențe geografice, el există în fibra
noastră sau nu. La unii din acest neam, se pare că a
fost înlocuit cu interese mărunte, cu mirosul banilor și
al conturilor grase în cine știe ce bănci străine, cu
corupția generalizată și mai ales cu lipsa de profesio-
nalism, cu mediocritatea. Din 2006 toate minele din
zonă s-au închis, iar România nu mai are dreptul să
marcheze aurul. Țara cu, probabil, cele mai importante
rezerve din Uniunea celor bogați, e țara care are doar
dreptul să exporte resursele. Dacă se poate toate, pen- tru că doar ei, cei mari, sunt în stare să valorifice la un
nivel superior resursele primare. Așa cum o fac și cu
petrolul, ori cu gazul din Marea Neagră. Pentru ca mai
apoi, noi să stăm cu mâna întinsă la ei, pentru o bucată
de pâine. Și să le mulțumim pentru mărinimie lor,
neocolonialiștilor. Dar pentru asta suntem de vină doar
noi și oamenii care ne conduc, și care au uitat că sunt
români, care au uitat că nu doar pietrele, ci și caii din
Apuseni sunt patrimoniul acestei țări și că dacă astăzi
ucizi caii, mâine porcii, poimâine păsările, ajungi să
te ucizi pe tine, pentru că nu mai ai trecut.
Am încercat să mă mint în ultimii ani. Vedeam
că sunt din ce în ce mai puține stâne prin Carpații
noștri, dar refuzam să cred că totul se va sfârși într-o
zi. Înțeleg acum, că în zece ani și transhumanța va fi o
amintire. Și odată cu ea și cu caii din Apuseni, va dis-
părea și nația mea, pentru că nimic nu mai poate exista
fără lucrurile sfinte pe care le facem de când suntem
pe acest pământ. Dacă vrei să ucizi un popor, îi smulgi
rădăcinile, îl rupi de legătura cu trecutul și cu pământul
din care-și trage seva, îl faci să-și uite rostul. Dar mai
ales îi furi viitorul, furându-i copiii! Au mai pățit și
alte popoare în istorie. Dar mă tem că noi n-o să avem
forța evreilor de a reînvia precum pasărea Phoenix, și
nici puterea financiară a diasporei care să ne salveze.
În două generații vom fi pierduți, pentru că o țară în
care se nasc mai puțini copii români decât în diaspora,
nu poate avea viitor. Acești copii poate vor mai învăța,
câte un pic, românește și vor ști de unde sunt sau vin
bunicii lor, dar cu siguranță, copiii copiilor născuți în
afara României, vor fi universali și nu vor mai avea
nimic care să-i lege de trecut. Și de România mea, de
48 REVISTA NOASTRĂ nr. 53/54