Page 49 - Revista Noastra Nr.53-54 (2020)
P. 49

MOD / MODEL

                                                               condiţională) şi „dar” (conjuncţie coordonatoare ad-
                                                               versativă). „Descurajarea” poetului traduce ipotetica
                                                               lui hotărâre (verbele sunt la condiţional-optativ: „s-
                                                               ar descuraja”, „ar cădea”) de-a nu mai scrie, abando-
                                                               nându-şi harul divin. În acest caz, lumea vegetală nu
                                                               şi-ar mai îndeplini menirea, frunzele ar cădea, ramu-
                                                               rile, în loc să fie leagănul vegetaţiei, s-ar transforma
                                                               în nişte spânzurători şi femeile n-ar mai da naştere
                                                               copiilor. Dar, pentru că poetul doreşte să aducă ali-
                                                               nare oamenilor, vrând să nu-i dezamăgească şi să le
                                                               menţină sensibilitatea şi inefabilul, nu aşteaptă să se
                                                               simtă plictisit, istovit şi preferă să –şi încheie exis-
                                                               tenţa pământeană, prin moarte.
                                                                                Ars poetica (acelaşi volum) este o destăi-
                                                               nuire patetică a creatorului atunci când se apropie de
                                                               extincţie („mai sunt spre nu mai sunt”). Renunţă la
                                                               capacitatea lui de a crea o lume plăsmuită, de a vinde
                                                               iluzii prin imagini poetice construite: abia acum cu-
                                                               vântul e doar cuvânt, şi nu un mod de a transfigura
                                                               lumea şi existenţa poetului, încrâncenat în veşnica
                                                               luptă cu materia primă –cuvântul, poate să se termine
                                                               cu o perioadă liniştită, cu o tinereţe veşnică.
                     grafica: Sara Hîrșu                                        Asimilând poeticile marilor săi înaintaşi
                                                               (de la Eminescu până la interbelici), făcând slalom
        uman, a dificultăţilor vieţii („o pată de sânge”). Prin  printre stilurile consacrate, Nichita Stănescu reali-
        vocea sa, omul se eliberează, se înalţă, ceea ce traduce  zează o sinteză a limbajelor poetice precedente, într-
        chiar funcţia catharctică a artei, înţeleasă ca act de pu-  o manieră cu totul originală, situată în cu totul alt
        rificare. Fiinţa umană se exonerează astfel de tot ceea  plan, într-o formulă plină de originalitate. Creează o
        ce a trăit pentru a o putea lua de la capăt. Aceeaşi temă,  poezie de viziune, în care limbajul se inventează pe
        condiţia poetului, e abordată în două postume apărute  sine într-un joc de o imensă fantezie. Poetul stăpâ-
        în volumul Ordinea cuvintelor (1985). Poezia Artă      neşte  magistral  acest  joc  lingvistic,  re-inventând
        poetică e compusă din trei secvenţe ce debutează prin  lumea prin cuvinte.
        două conjuncţii: „dacă” (conjuncţie subordonatoare












































            REVISTA NOASTRĂ nr. 53/54                                 grafica: Irina Chiriță                45
   44   45   46   47   48   49   50   51   52   53   54