Page 46 - Revista Noastra Nr.53-54 (2020)
P. 46
lui său dorm urşii cu capul în jos, tinzând să ajungă
„spre un cer de pământ”. E o lume transfigurată, re-
configurată, pe care nu o mai recunoaşte pentru că ea
ESEU Transparentele aripi (volumul Oul şi sfera –1967),
nu se mai aseamănă cu nimic din ce ştia. În poezia
apare un alt tip de lume transfigurată în care toate lu-
crurile au aripi, căpătând astfel puterea de a zbura, de
a se mişca uşor, plutind. Eul liric merge printre lucruri
înaripate şi atenţia îi este atrasă de „aripile pietrelor”,
oximoron care reliefează poetic schimbarea stărilor
materiei; greutatea prinde aripi, se trece de la imobili-
tate la zbor, de la putere la diafanitate, de la substanţă
la transparenţă. Reapare motivul zborului interior, al
baterilor de aripi în interiorul pietrelor care este de fapt
timp. Interiorul pietrelor e foarte organizat: cu odăi,
culoare, săli de tron. În această viziune aerată, centrul
vital care stă în faţa tronului este regele păsărilor cu o
imensă putere lăuntrică ce a renunţat la percepţia sen-
zorială: „Aici stă regele păsărilor –el este orb, este
mut”. Urmează o lungă enumeraţie ce cuprinde trăsă-
turi ale regelui păsărilor realizate prin adiţie cu inovaţii
lingvistice, derivate cu prefixul ne-: „[...] Este nemai-
pomenit, este neînchipuit, /este nevisat, este neador-
mit. /Este necugetat, este nevolnic, /este nenăscut”.
Paradoxal, regele păsărilor n-are aripi, nu zboară pen-
tru că el este centrul: „[...] prin el/se zboară şi se dă
din aripi”. Această viziune complicată (de natură labi-
rintică) care-l înconjoară pe eul liric, permite timpului
să ia o formă materială şi să poată fi pipăit. Poetul-vi-
zionar realizează acum materializarea imaterialului. În grafica: Alexandra Grădișteanu
acest spaţiu imaginar, trecutul nu există şi viitorul nu
poate fi imaginat. Această lume e construită pe prin- vântul, să semene cu creatorul (poetul-Dumnezeu) şi
cipiul lui „înlăuntru”; totul este înăuntru, nimic în cu lumea înconjurătoare.
afară. În finalul acestei viziuni suprarealiste, cu obârşie Poetul se oferă pe sine pentru a se trans-
în estetica lui Salvador Dali, apare imaginea regelui forma într-un pod ce uneşte elementele antinomice
păsărilor care stă pe un tron în formă de ou (formă pre- (celest şi teluric, femeie şi bărbat ş.a.) având drept mij-
ferată de Dali); oul este pământul şi „Regele păsărilor loc de transport (precum automobilele de curse, trenu-
îl cloceşte.” rile electrice) cuvintele. Se creează astfel un raport
Şi în poezia Cine sunt eu? Care-i locul meu circular între poet, lume şi cuvânt. Lumea se naşte din
în Cosmos?, eul liric se ipostaziază drept axis mundi, nou prin cuvânt şi poetul creează lumea înconjură-
stăpân al tainelor universului, cel care mărturiseşte toare prin gestul său simbolic, oferindu-se ca model
despre existenţa sau nonexistenţa lui Dumnezeu, cel lumii, umanizând-o.
care e făcut de Dumnezeu pentru că el l-a făcut pe În poezia Foamea de cuvinte (volumul Oul
Dumnezeu. Eul liric e legat indisolubil de cuvântul şi sfera –1967), poetul populează lumea nou creată cu
„sunt”, e urechea, spiritul, timpul, literele din care e o mulţime de cuvinte-obiecte. În interiorul fiecărui
alcătuit cuvântul şi locul unde acesta există. lucru e un cuvânt pe post de rege al fiecărui obiect din
În procesul de creare a unei lumi noi, poe- lume (lemn, frunze, pământ). „Limba poezească” ia în
tul are un mare ajutor în puterea transfiguratoare a cu- stăpânire lumea prin intermediul eului liric care o mo-
vintelor pe care le umanizează, le învaţă să iubească, delează prin conversiune, deplasări de sens, dislocări
obişnuindu-le cu cel mai înălţător sentiment uman. semantice; de la asocieri logice („Dacă mi-e foame şi
Este o legătură osmotică între poet şi cuvânt, ea per- mănânc tauri”) se glisează spre asociaţii absurde, dar
miţând apariţia viului: silabele cuvintelor încep să bată corecte din punct de vedere gramatical şi al simbolis-
precum inima poetului; el le dă viaţă, le învaţă ce în- ticii: „dacă mi-e apă şi mănânc râuri, /dacă mi-e munte
seamnă frumuseţea copacilor, splendoarea verde a na- şi mănânc piscuri”; se configurează astfel o lume pri-
turii, foşnetul frunzelor care se poate transmite prin mordială în care stăpân este cuvântul aflat în străfun-
reverberaţia melodioasă a cuvintelor, versurilor, stro- dul obiectului denumit. Cuvântul este antropomorfizat
felor. Nu are milă faţă de slovele care nu vor să se su- (are ochi, frunte, păr), alcătuind o altă lume, cea a
pună acţiunii lui de schimbare a cuvântului într-un esenţelor lucrurilor: „[...] cuvinte cu ochi şi cu frunte
element viu; pe acestea le spânzură de ramuri pentru şi păr/una într-alta, şi unul în celălalt”.
că nu răspund cerinţelor rolului său modelator, nu-i În poezia Necuvintele, din volumul cu ace-
respectă arta poetică care cere ca materia primă, cu- laşi titlu apărut în 1969, viziunea asupra lumii e reali-
42 REVISTA NOASTRĂ nr. 53/54