Page 41 - Revista Noastra Nr.53-54 (2020)
P. 41

MOD / MODEL
        periului Roman nu va fi părăsit, ci îmbunătățit, tot așa     Un  cititor  familiar  cu  opera  eminesciană
        cum, urmărind complexitatea descrierilor palatelor, recunoaște  anumite  toposuri  care  se  repetă  cu
        templelor, structurilor urbane și a figurilor simbolice variațiuni notabile, dar respectând arhitectura de ele-
        din Memento mori, Eminescu reia, în adevărate struc- mente  semantice-cheie,  toposuri  care,  pentru
        turi fractalice, istoria civilizației în fiecare din marile înțelegerea poeziilor funcționează cumva precum me-
        ei momente de înflorire din antichitate.              moria bazinelor de râuri: după o secetă, la revenirea
               Pornind de la afirmația lui Bejan care spune că, ploilor apele vor străbate aceleași albii străvechi, evi-
        pentru ca un sistem să fie viabil, el trebuie să ofere dent asta neimplicând identitatea strict geometrică. To-
        oportunități pentru a străbate lent distanțe mici, res- posurile eminesciene sunt configurații cu un grad mare
        pectiv pentru a străbate rapid distanțe lungi în intervale de predictibilitate semantică în pilonii de sens, sunt căi
        de timp comparabile: „The time to move short and rapide, dar în același timp pot fi multistratificate ca
        slow must be the same to the time to move long and semnificații. De exemplu, cel mai analizat și unul din-
        fast”,  o  a  doua  sursă  de  dăinuire  a  sistemului  de tre cele mai încărcate de semnificații și posibilități
        semnificație  eminescian  este,  în  viziunea  autoarei combinatorii este toposul reflectare/refractare/trăire:
        acestor umile considerații, faptul că multe capodopere „Iată lacul. Luna plină, /Poleindu-l, îl străbate; /El,
        ale geniului național se caracterizează prin suprapu- aprins  de-a  ei  lumină,  /Simte-a  lui  singurătate.”
        nerea interpretărilor posibile. Aceasta este o arhitec- (Lasă-ți lumea ta uitată); „Și dacă stele bat în lac/
        tură de curgere magică pentru că, pe același drum, cu Adâncu-i luminându-l, /E ca durerea mea s-o-mpac/
        aceleași materiale de construcție, se transportă idei Înseninându-mi gândul” (Și dacă...) sau, mai transpa-
        multistratificate, ele necesitând un timp scurt pentru a rent și-n același timp mai aproape de simțirea antică a
        ajunge la mintea și sensibilitatea cititorului - oricine integrității  simple  om-cosmos:  „Luminiș  de  lângă
        vede că Odă (în metru antic) este o poezie despre baltă, /Care-n trestia înaltă/ Legănându-se din unde,
        moarte  -,  dar  și  un  timp  lung  de  transport  al /În adâncu-i se pătrunde/ Și de lună și de soare/ Și de
        înțelesurilor pentru că poezia este misterioasă, necesită păsări călătoare, /Și de lună și de stele/ Și de zbor de
        clarificării, „infrastructura” conotațiilor și vecinătăților rândunele/ Și de chipul dragei mele”(La mijloc de
        lor naște întrebări, eșafodajele multiplelor interpretări codru des). Lumina „poleiește”, „bate”, dar și pă-
        posibile cer timp și energie intelectuală pentru a le trunde în adâncuri, ale apei înseși, dar și la un nivel
        vedea desenul interior. De exemplu, versul: „Nu cre- mai complicat, al conștiinței – ca în Și dacă... sau al
        deam să învăț a muri vreodată” aduce toate conotațiile unui loc unde magia personificării se produce la pro-
        de progres, evoluție, pregătire pentru viață ale lui „a priu – ca în Lasă-ți lumea ta uitată - unde lumea în-
        învăța”  în  imediata  apropiere  a  unui  cuvânt  ca treagă se unește sub imperiul iubirii poetului pentru
        „moarte” care pare că îngheață toate semnificațiile „draga” lui. În Crăiasa din povești acest topos unește
        bune ale cuvântului anterior și atunci încep să se dez- prezentul și viitorul, „încheagă” chipul sortitului cră-
        văluie trei „straturi” de sens cel puțin: poezia este des- iesei în oglinda pe care ea o vrăjește, lumea reală și
        pre  despărțirea  de  lume,  unde  omul  Eminescu  se cea magică se adună în ochii fetei sub numele basmu-
        reconstruiește din esența sa de ființă ataraxică, lucru lui.
        care apare cel mai clar în: „Piară-mi ochii turburători      În Luceafărul, structura reflectare /refractare/
        din  cale/  Vino  iar  în  sân,  nepăsare  tristă”,  despre trăire este la un alt nivel: „Și din oglindă luminiș/ Pe
        moarte ca moment suprem al inițierii, interpretarea trupu-i se revarsă, /Pe ochii mari, bătând închiși/ Pe
        oferindu-se ca un drum posibil din primul vers: „Nu fața ei întoarsă”. Nu numai în acest uriaș poem mi-
        credeam să-nvăț a muri vreodată” și despre renaștere tico-filosofic, atunci când oglinda devine factor de re-
        ca viziune a nemuririi, i-aș spune eu ciclică, pentru că flexie,  cunoașterea  abisurilor  ființei  și  lumii  este
        nemurirea unui creator este intrinsec legată de redes- implicată. Trăirea se mută în subconștient, visul este
        coperirea lui o dată cu fiecare cititor în parte, interpre- unirea lumii Cătălinei cu cea a Luceafărului, oglinda
        tare care este întărită de: „Pot să mai re’nviu luminos este reflectare, dar este și sublimare a forței lui Hype-
        din el ca/ Pasărea Phoenix?”. Măiestria eminesciană, rion, catalizatoare a accesului la altă interfață, de data
        devotamentul său pentru limpezimea clasică, face ca aceasta, dintre lumi - visul.
        sub fața impecabilă a unei poezii despre învățătură și       De foarte multe ori semnul trăirii intense este
        moarte să circule o rețea de sensuri. Moderniștii și o anume mișcare repetată, baterea, zbaterea, tremu-
        neomoderniștii  din  secolul  următor  vor  renunța  în rul, cutremurul, legănarea undelor sau, la un nivel
        mare parte la fața aceasta clară, de un ritm studiat și foarte înalt, cântul încărcat de putere magică – orfis-
        forme perfecte a poeziei, dar, cel puțin cei mai mari mul eminescian fiind analizat de exegeții eminescieni
        dintre ei, vor dovedi că au înțeles lecția multistratifi- ca unul din fundamentele viziunii lirico-filosofice a
        cării sensurilor.                                     marelui poet. Versurile splendide care prezintă drumul
               Definiția constructală a culturii așa cum apare Dochiei  ca  regină-  zeiță  a  dacilor  în  panorama
        în cartea „Design in Nature: a tapestry of morphing civilizațiilor din Memento mori sunt ilustratoare în
        linkages  in  our  minds”  (A.  Bejan,  ed.  Doubleday, acest sens: „Ca prin bolțile crăpate unei gotice ruine,
        2012, p. 240), este o descriere destul de apropiată a Mai străbat prin bolți de frunze razele lunei senine,
        modului cum funcționează țesătura durabilă a siste- Împlând p-ici, pe colo râul cu fulgerătoare dungi; Pe-
        mului poetic eminescian: o complicată întrețesere de umărul Dochiei mândre cântă pasărea măiastră, Va-
        legături ce se transformă gradual - cum înțeleg eu luri  râd  și-ntunecoasă  mână  lumea  lor  albastră,
        construcția lingvistică de mai sus.                   Repezind luntrea bogată pe șiroiurile lungi.”

            REVISTA NOASTRĂ nr. 53/54                                                                       37
   36   37   38   39   40   41   42   43   44   45   46