Page 41 - Revista Noastra Nr.53-54 (2020)

MOD / MODEL
periului Roman nu va fi părăsit, ci îmbunătățit, tot așa Un cititor familiar cu opera eminesciană
cum, urmărind complexitatea descrierilor palatelor, recunoaște anumite toposuri care se repetă cu
templelor, structurilor urbane și a figurilor simbolice variațiuni notabile, dar respectând arhitectura de ele-
din Memento mori, Eminescu reia, în adevărate struc- mente semantice-cheie, toposuri care, pentru
turi fractalice, istoria civilizației în fiecare din marile înțelegerea poeziilor funcționează cumva precum me-
ei momente de înflorire din antichitate. moria bazinelor de râuri: după o secetă, la revenirea
Pornind de la afirmația lui Bejan care spune că, ploilor apele vor străbate aceleași albii străvechi, evi-
pentru ca un sistem să fie viabil, el trebuie să ofere dent asta neimplicând identitatea strict geometrică. To-
oportunități pentru a străbate lent distanțe mici, res- posurile eminesciene sunt configurații cu un grad mare
pectiv pentru a străbate rapid distanțe lungi în intervale de predictibilitate semantică în pilonii de sens, sunt căi
de timp comparabile: „The time to move short and rapide, dar în același timp pot fi multistratificate ca
slow must be the same to the time to move long and semnificații. De exemplu, cel mai analizat și unul din-
fast”, o a doua sursă de dăinuire a sistemului de tre cele mai încărcate de semnificații și posibilități
semnificație eminescian este, în viziunea autoarei combinatorii este toposul reflectare/refractare/trăire:
acestor umile considerații, faptul că multe capodopere „Iată lacul. Luna plină, /Poleindu-l, îl străbate; /El,
ale geniului național se caracterizează prin suprapu- aprins de-a ei lumină, /Simte-a lui singurătate.”
nerea interpretărilor posibile. Aceasta este o arhitec- (Lasă-ți lumea ta uitată); „Și dacă stele bat în lac/
tură de curgere magică pentru că, pe același drum, cu Adâncu-i luminându-l, /E ca durerea mea s-o-mpac/
aceleași materiale de construcție, se transportă idei Înseninându-mi gândul” (Și dacă...) sau, mai transpa-
multistratificate, ele necesitând un timp scurt pentru a rent și-n același timp mai aproape de simțirea antică a
ajunge la mintea și sensibilitatea cititorului - oricine integrității simple om-cosmos: „Luminiș de lângă
vede că Odă (în metru antic) este o poezie despre baltă, /Care-n trestia înaltă/ Legănându-se din unde,
moarte -, dar și un timp lung de transport al /În adâncu-i se pătrunde/ Și de lună și de soare/ Și de
înțelesurilor pentru că poezia este misterioasă, necesită păsări călătoare, /Și de lună și de stele/ Și de zbor de
clarificării, „infrastructura” conotațiilor și vecinătăților rândunele/ Și de chipul dragei mele”(La mijloc de
lor naște întrebări, eșafodajele multiplelor interpretări codru des). Lumina „poleiește”, „bate”, dar și pă-
posibile cer timp și energie intelectuală pentru a le trunde în adâncuri, ale apei înseși, dar și la un nivel
vedea desenul interior. De exemplu, versul: „Nu cre- mai complicat, al conștiinței – ca în Și dacă... sau al
deam să învăț a muri vreodată” aduce toate conotațiile unui loc unde magia personificării se produce la pro-
de progres, evoluție, pregătire pentru viață ale lui „a priu – ca în Lasă-ți lumea ta uitată - unde lumea în-
învăța” în imediata apropiere a unui cuvânt ca treagă se unește sub imperiul iubirii poetului pentru
„moarte” care pare că îngheață toate semnificațiile „draga” lui. În Crăiasa din povești acest topos unește
bune ale cuvântului anterior și atunci încep să se dez- prezentul și viitorul, „încheagă” chipul sortitului cră-
văluie trei „straturi” de sens cel puțin: poezia este des- iesei în oglinda pe care ea o vrăjește, lumea reală și
pre despărțirea de lume, unde omul Eminescu se cea magică se adună în ochii fetei sub numele basmu-
reconstruiește din esența sa de ființă ataraxică, lucru lui.
care apare cel mai clar în: „Piară-mi ochii turburători În Luceafărul, structura reflectare /refractare/
din cale/ Vino iar în sân, nepăsare tristă”, despre trăire este la un alt nivel: „Și din oglindă luminiș/ Pe
moarte ca moment suprem al inițierii, interpretarea trupu-i se revarsă, /Pe ochii mari, bătând închiși/ Pe
oferindu-se ca un drum posibil din primul vers: „Nu fața ei întoarsă”. Nu numai în acest uriaș poem mi-
credeam să-nvăț a muri vreodată” și despre renaștere tico-filosofic, atunci când oglinda devine factor de re-
ca viziune a nemuririi, i-aș spune eu ciclică, pentru că flexie, cunoașterea abisurilor ființei și lumii este
nemurirea unui creator este intrinsec legată de redes- implicată. Trăirea se mută în subconștient, visul este
coperirea lui o dată cu fiecare cititor în parte, interpre- unirea lumii Cătălinei cu cea a Luceafărului, oglinda
tare care este întărită de: „Pot să mai re’nviu luminos este reflectare, dar este și sublimare a forței lui Hype-
din el ca/ Pasărea Phoenix?”. Măiestria eminesciană, rion, catalizatoare a accesului la altă interfață, de data
devotamentul său pentru limpezimea clasică, face ca aceasta, dintre lumi - visul.
sub fața impecabilă a unei poezii despre învățătură și De foarte multe ori semnul trăirii intense este
moarte să circule o rețea de sensuri. Moderniștii și o anume mișcare repetată, baterea, zbaterea, tremu-
neomoderniștii din secolul următor vor renunța în rul, cutremurul, legănarea undelor sau, la un nivel
mare parte la fața aceasta clară, de un ritm studiat și foarte înalt, cântul încărcat de putere magică – orfis-
forme perfecte a poeziei, dar, cel puțin cei mai mari mul eminescian fiind analizat de exegeții eminescieni
dintre ei, vor dovedi că au înțeles lecția multistratifi- ca unul din fundamentele viziunii lirico-filosofice a
cării sensurilor. marelui poet. Versurile splendide care prezintă drumul
Definiția constructală a culturii așa cum apare Dochiei ca regină- zeiță a dacilor în panorama
în cartea „Design in Nature: a tapestry of morphing civilizațiilor din Memento mori sunt ilustratoare în
linkages in our minds” (A. Bejan, ed. Doubleday, acest sens: „Ca prin bolțile crăpate unei gotice ruine,
2012, p. 240), este o descriere destul de apropiată a Mai străbat prin bolți de frunze razele lunei senine,
modului cum funcționează țesătura durabilă a siste- Împlând p-ici, pe colo râul cu fulgerătoare dungi; Pe-
mului poetic eminescian: o complicată întrețesere de umărul Dochiei mândre cântă pasărea măiastră, Va-
legături ce se transformă gradual - cum înțeleg eu luri râd și-ntunecoasă mână lumea lor albastră,
construcția lingvistică de mai sus. Repezind luntrea bogată pe șiroiurile lungi.”

REVISTA NOASTRĂ nr. 53/54 37