Page 47 - Revista Noastra Nr.53-54 (2020)

MOD / MODEL
zată prin schimbul de trăsături dintre fiinţa umană şi poetul va accepta condiţia tragică de crucificat
un pom, reprezentând regnul („palma bate-mi-o în cui”) cu preţul unor incredibile
Uman şi pe cel vegetal. Umanul şi vegeta- suferinţe fizice ce-i vor distruge trupul, eliberând forţa
lul ajung să-şi schimbe trăsăturile: umărul – ca un regeneratoare şi înălţătoare care e spiritul. Totul se va
trunchi noduros, sângele seamănă cu seva şi pomul are petrece departe de ochii profanilor („lumea adoarme”),
frunza sub formă de mână cu degete, ramura se asea- fără ştirea lor, orice determinare materială fiind anihi-
mănă cu un braţ, seva copacului e comparată cu sân- lată prin spiritualizare.
gele. Şi astfel, lumea capătă o nouă înfăţişare prin În poezia Înaintare (volumul Epica Magna,
acest transfer de însuşiri dintr-un regn sau altul. Aceste 1978), repetarea (de şapte ori) a verbului a fi („Eu
este un nou mod de a vedea lumea, în care omul şi sunt”) la începutul distihurilor aduce punctul de vedere
pomul trec unul prin altul şi se transformă unul în ce- al eului liric în încercarea lui de a schimba structura
lălalt; omul e în această nouă viziune un pom singur materiei printr-o naştere ritualică a lumii, deşi el este
şi pomul – un om singur. Poezia e interesantă şi la neadevărat. Până a se naşte trece prin şase ipostaze di-
nivel morfosintactic prin jocul pronumelor personale, ferite care vor duce la transformări esenţiale în vederea
Eu şi El, prezente prin alternanţă la începutul majori- reconfigurării lumii. În ipostaza de locomotivă cu
tăţii versurilor. aburi provoacă, după trecerea ei, evaporarea şinelor;
O nouă viziune asupra lumii este propusă în cea de pasăre, va determina pietrificarea aerului,
şi în poezia Altă matematică (volumul Măreţia frigu- deci imposibilitatea zborului, în locul înălţării şi al im-
lui, 1972) realizată cu legi noi, total absurde pentru ponderabilităţii apărând greutatea şi lipsa fluidităţii.
lumea cea veche. Poetul are puterea să opereze cu ter- Se recurge astfel la materializarea inefabilului ca teh-
meni paradoxali, să-i aducă împreună după bunul său nică de realizare a unei noi lumi. În ipostaza de cuvânt
plac, să fie protagoniştii celor patru operaţii matema- se produce acelaşi fenomen: cuvântul prinde trup, de-
tice. Propune un joc lingvistic fără să ştie rezultatul, vine palpabil. Dacă se supune timpului ceasul se cris-
adică ce rezultă din înmulţirea unui inorog cu o pară, talizează, dacă e iarbă reprezintă chiar imensitatea
din scăderea unei corăbii dintr-un nor, din împărţirea verde. Când e sub forma stării fiziologice de foame
unui munte la o capră, din înmulţirea unei plăpumi cu aleargă înaintea burţii care va digera mâncarea înghi-
un iepure. Află cu uimire că o varză împărţită la un ţită de fiinţa umană.
steag face un porc şi un cal fără un tramvai face un În poezia Nod 3, eul liric e înconjurat de
înger. E o întreagă aventură a lucrurilor cuprinse într- ochi, mâini, trupuri care plâng, toate într-o mişcare de-
o sarabandă a celor patru operaţii matematice. Se în- a valma, egală cu sine însăşi până la apogeul în care
calcă legile logicii, pătrunzându-se într-o lume a viaţa lui plânge nu cu lacrimi, ci chiar cu viaţă.
libertăţii totale. Doar cei doi îndrăgostiţi, supuşi celor Aceeaşi viziune dezabuzată („Nu m-a întrebat nimeni
patru operaţii, rămân mereu aceiaşi, prinşi într-un joc dacă vreau să mă nasc”) apare şi în poezia Odă în ni-
al sentimentelor.
Tot un magician al cuvântului, un maestru
al inovaţiilor lingvistice, se dovedeşte poetul în De-
zîngerirea (volumul Măreţia frigului, 1972) şi în De-
zîmblânzirea (volumul Epica Magna, 1978). Este din
nou un creator asiduu de cuvinte, de data aceasta cu
ajutorul prefixelor privative dez-, des- şi al infinitive-
lor lungi („dezmoştenirea”, „dezariparea”, „despere-
cherea”, „dezumanizarea”), al prefixului delocutiv în-
(„întomnarea”). Desacralizarea lumii moderne, dezu-
manizarea omului modern şi persoana iubită îi pro-
voacă plânsul ca eliberare de o stare angoasantă la care
se adaugă toamna şi ploaia. Substantivul ce formează
titlul poeziei Dezîmblânzirea (infinitiv lung substan-
tivizat cu prefixul privativ dez-) trimite la o nouă stare
a materiei care presupune revenirea la condiţia iniţială
–sălbăticirea; ea presupune nesupunere, transgresarea
limitelor, trăirea în paradox. Eul liric se regăseşte pe
sine prin intermediul reveriei („Din visare mă afla-
sem”) într-o nouă lume care se organizează după legi
proprii, o lume „dezîmblânzită”. Efectul legilor este
bulversant, răstoarnă normele tradiţionale, întoarce
totul într-o direcţie uluitoare; în acest nou univers,
„noianul de negru” produce efectul de albire, soarele
toropitor dă efectul de înnoptare, preaplinul de viaţă
conduce la moarte. Infernul fiinţelor „îmblânzite” va
fi părăsit pentru un spaţiu închis („o roată”) cu valoare
spirituală, obţinut prin sublimare. Ca un nou Iisus,

REVISTA NOASTRĂ nr. 53/54 grafica: Cristiana Dobrin 43