Page 100 - Revista Noastra Nr.53-54 (2020)
P. 100

PREMII  CNU

        noi, și că speră să rămân pe veci alături de el. Pentru  grafica: Maria Neagu
        o clipă îmi doream să nu fi plecat niciodată, să des-
        chid ochii și să mă trezesc în momentul îmbarcării și
        să mă întorc. Să țip, să recunosc că nu pot să o fac.
        Urăsc să mă afund în gânduri, dar știu că povestea ar
        fi fost diferită dacă aș fi rămas. A mea, a lui, a noastră,
        a lui Denise, a tuturor.
               Sau poate nu am fi fost nici așa împreună.
        Când ești trist, ai tendința să fii mai subiectiv decât de
        obicei. Povestea noastră, cel puțin până în punctul în
        care mă aflam atunci, nu era atât de specială. În lumea
        asta sunt milioane de „noi”. Sunt oameni care suferă
        mai mult, care se iubesc mai mult, care fac mai mult
        pentru povestea lor. Noi am continuat să fim lași până
        când unul dintre noi s-a transformat în stea. Luând   moral alături de el și cred că nu am mai simțit nicio-
        problema așa, mă pot gândi și la varianta că între noi  dată o dorință atât de mare să-l iau în brațe. Să-i spun
        nu a existat niciodată iubire. Însă refuz să cred asta. E  că trăiesc, că orbitez fizic în jurul lui.
        o realitate pe care o reneg.                                 - Cât vei rămâne? întreabă tata din neant.
               Dar am ieșit din transă și mi-am amintit că am        -  Cât?  Nu  mai  plec.  M-am  răzgândit.  Mi-a
        o viață care se scurge în timp ce privesc hipnotizată  părut rău că am plecat și în avion chiar mă gândeam
        grădina lui Eric și-mi fac iluzii.                    că ar trebui să mă întorc acolo. Dar nu mai vreau.
               Tradiționala cină în familie a decurs mult prea  Rămân aici cu voi.
        firesc. Era ca și cum nu plecasem niciodată. Mama și         Am spus toate acele vorbe dintr-o suflare, de
        tata nu îmbătrâniseră deloc, deși trecuse o perdea de  parcă le-am ținut toată viața închise într-o colivie a su-
        zece ani peste noi toți. Am glumit, am povestit, ca pe  fletului și acum le-am eliberat, în sfârșit. Mi-a venit o
        vremuri. Eram acasă și parcă simțeam sentimentul      imagine în minte, cea a inimii. Eu nu văd inima ca pe
        apartenenței mai mult decât oricând. Simțeam iubire,  un organ. Mi se pare mai mult a entitate mistică. Ceva
        compasiune... nu mai eram străină în viața mea. Cel   inexplicabil și inegalabil. La fel ca iubirea, fără un sens
        puțin  pentru  câteva  minute,  m-am  reanimat.  Eram  propriu și o definiție riguroasă. Inima e o creatură pu-
        Iliana de care Eric mi-a spus și de abia așteptam să-i  ternică și nebună care e închisă într-o colivie, îm-
        dau de veste că nu am murit. Urma să fiu și fizic și  preună cu toate emoțiile noastre. Și ce mai e de pierdut
                                                              atunci când le dai drumul?
                                                                     Simți cum pieptul îți saltă în sus acompaniat
                                                              de un sunet de fundal mult prea puternic pentru starea
                                                              în care te afli. În surdină se aude un țiuit continuu, ne-
                                                              întrerupt, iar în urechile tale zeci de voci amestecate
                                                              dansează. Te strigă pe nume, îți spun să mai stai, să nu
                                                              pleci, să nu le lași. Dar ție îți este așa ușor să pleci,
                                                              parcă ești ghidat de o forță anume și nu mai simți
                                                              nimic. Doar bătăile puternice din piept și zgomotul
                                                              care nu se mai termină. Devine din ce în ce mai puter-
                                                              nic.
                                                                     Nu  pleca!  Nu  pleca!  Nu  pleca!  Iliana!  Nu
                                                              pleca! Nu pleca! Nu pleca!


                                                                     - Este ceva ce trebuie să-ți spunem.
                                                                     - Orice.
                                                                     - Eric a fost găsit mort acum două săptămâni.
                                                              S-a sinucis.
                                                                     Te prăbușești. Cazi într-o prăpastie fără capăt,
                                                              într-un întuneric veșnic. Nu mai poți face nimic. Ești
                                                              înghițit. Și otrava se răspândește iar în corpul tău, pa-
                                                              ralizezi și te pierzi.

                                                                     Și deschizi ochii. Și te pierzi. Îi închizi, îi des-
                                                              chizi, îi închizi, îi deschizi. Lângă tine sunt toți cei
                                                              dragi. Îi vezi, te văd. Le simți prezența caldă. Nu știi
                                                              unde te afli, dar ei sunt lângă tine și te privesc așa fru-
                                                              mos. Parcă au și lacrimi în ochi. Sunt părinții tăi acolo
                                                              și e și Eric.
                                                                     Te trezești din comă și îți dai seama că nimic
                                                              din ce credeai că ai trăit nu era real.
          96       grafica: Anamaria Mățăuanu                    REVISTA NOASTRĂ nr. 53/54
   95   96   97   98   99   100   101   102   103   104   105