Page 9 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

UNITATE

munţi, de peste ape. E visul de 1000 de ani pe care
l-au avut românii, pentru că 1000 de ani a stat
Transilvania ocupată. Şi 1000 de ani au supt unii re-
sursele acesteia. Şi mai are Transilvania resurse pentru
încă 1000 de ani. E bogată Transilvania noastră. Şi e
inima ţării!
E o lamă Piatra Craiului. O lamă de fierăstrău.
Nu e nicio creastă muntoasă mai dificilă în România,
cu excepţia Făgăraşului, dar aceea mai ales prin lun-
gime. Te solicită din plin Piatra Craiului, urci şi cobori
întruna pe calcarele colţuroase, sunt numai săritori şi
muchii ascuţite şi ai impresia că te tai în ele dacă nu
eşti atent. Şi mai sunt şi jnepenişuri, în special pe
creasta sudică, ce-ţi fac înaintarea dificilă. Urcăm pe
la Refugiul Grind, direct spre vârful La Om, cel mai
înalt din masiv. Ajungem în trei ore pe vârf, după ce
am plecat de la Casa Folea. Facem doar creasta su-
dică, pe cea nordică am făcut-o anul trecut, e suficient
pentru o zi, mai ales că peste noapte nu ne-am simţit
foarte bine, probabil de la ce am mâncat. Nu e complet
senin şi asta e bine, bate uşor vântul, dar e o zi perfectă
pentru munte. Şi vizibilitatea e bună. Se văd spre vest
valea superioară a Dâmboviţei şi lacul de acumulare.
Şi marele grohotiş, pe deasupra căruia trecem. Se vede
şi Făgăraşul în zare, pe care o să ajungem la început
de august. Se văd Bucegii spre est şi creasta Leaotei,
se văd toate satele de pe culoarul Rucăr-Bran: Măgura,
Peştera, Şirnea, Fundata, Moeciu. E frumoasă zona
Branului, nu doar pentru castelul celebru, ci mai ales
pentru că e zonă de interferenţă între Transilvania şi
Muntenia, pentru transhumanţa care se face aici de
când lumea şi pentru cultura locurilor. E prost admi-
Ajungem la cabana Dochia unde mâncăm şi ne nistrată, însă, zona Branului şi cam aglomerată. Când
odihnim un pic, iar după pozele de rigoare, o luăm spre
schitul aflat la cinci minute distanţă. Nu putem să mer-
gem jos fără să trecem pe aici, chiar dacă vremea se
schimbă şi ne ameninţă ploaia. Pe coborâre ne prind
câţiva stropi de ploaie, pe la Morminte, dar până la
Fântânele scăpăm. Când suntem toţi la dosul cabanei
începe ploaia. Cât bem un ceai cald, se risipesc norii
şi putem ajunge în Durău fără probleme. La cinci mi-
nute după ce am ajuns la hotel, se dezlănţuie norii şi
aversa care ne ameninţa îşi face de cap. Noi suntem la
adăpost şi asta mă bucură pentru că e a doua oară când
ni se întâmplă asta în nici o lună. Să mai zică unii că
nu ne veghează cineva de Sus!
La început de iulie mergem în masivul Piatra
Craiului. Pentru România. Şi pentru toţi uniriştii
care simt româneşte. E primul nostru periplu transil-
van. Vor urma şi altele, pentru că e mare Transilvania.
Şi e frumoasă Transilvania noastră! E inima ţării,
Transilvania, aşezată în centrul acesteia, iar România
n-ar putea fi „dodoloaţă” fără aceasta. România n-ar
putea exista deloc fără Transilvania, cum Transilvania
n-ar exista fără România. E românească Transilvania,
nu de 100 de ani, nici de 200, nici de 1000. De 2000
de ani e Transilvania noastră, pentru că noi n-am venit
în şa din stepele Asiei şi nici din pădurile Europei cen-
tral-nordice, ori din deşerturile Orientului. Noi am fost
aici cu oile şi cu asinii noştri şi nu am plecat nicăieri.
E românească deci Transilvania. Cât de frumos sună
Transilvania! Adică ţara de peste păduri, de peste

REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50 7