Page 14 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

ESEU Noroc că mă pricep să negociez şi stau pe
capul cabanierului până găseşte o soluţie şi pentru noi.
şite cu adrenalina, ieşim în Şaua Cleopatrei, iar de aici În sfârşit ne putem odihni chiar dacă stăm claie peste
până la Negoiu, mai avem o jumătate de oră. Ajungem grămadă, e important că nu mai sforăie nimeni. Dar
pe vârf puţin în urma celuilalt grup, dar am făcut un nimeni!
traseu aproape dublu ca timp şi mult mai dificil şi nu Dimineaţa următoare, plecăm din nou spre
regret nicio secundă alegerea făcută, doar am venit în creastă şi mergem să facem Moldoveanu, cel mai înalt
Făgăraş pentru asta, nu ca să ne odihnim prin diverse vârf al ţării. Am hotărât că e ultima zi de creastă, pen-
poieniţe. tru că ceilalţi dau semne evidente de epuizare, şi nu
După o sesiune de poze şi câteva minute de vreau să forţez nota, chiar dacă eu mi-aş fi dorit să
răgaz acordat trupului, dar mai ales ochiului, coborâm facem şi Dara şi Hârtopul Darei. În două ore suntem
spre căldarea Călţunului unde o să şi înnoptăm la re- la baza Viştei, iar abruptul pe care acum un an l-am
fugiu. Mergem pe Strunga Doamnei, pentru că cea- făcut în douăzeci de minute, ne pune la grea încercare,
laltă, a Dracului, este închisă. Au fost multe accidente pentru că bagajul din spate e din ce în ce mai greu.
acolo şi nu riscăm nimic, chiar dacă traseul ales e mai Ajungem cu bine totuşi, pe Viştea, la 2527m, al treilea
lung. O iau totuşi înaintea grupului, pentru că văd vârf al ţării, iar de aici până la Moldoveanu, mai sunt
aglomeraţie pe munte şi mă tem că n-o să găsim loc la doar douăzeci de minute. Suntem pe acoperişul
refugiu. E o decizie înţeleaptă, pentru că după ce ajung României, iar dacă pentru mine şi Andra bucuria este
eu şi ocup cele şase locuri necesare, vin mulţi alţii măsurată pentru că am mai fost aici, pentru ceilalţi este
după mine, iar ai mei ajung la vreo oră distanţă. o mare realizare şi mă bucur evident pntru ei, dar şi
A doua zi ne trezim pe la şapte şi după ce ne pentru faptul că suntem toţi şi putem de aici să spunem
facem tabieturile, pe la opt şi un sfert plecăm spre că suntem mândri de ce am realizat şi de România
Lăiţel (e primul vârf pe care urcăm). E ziua cea mai noastră dragă. Care merită orice efort, oricâte sacrifi-
lungă, avem de parcurs cam un sfert de creastă, vrem cii, oricâte lacrimi, de durere sau de bucurie, pentru că
să ajungem până-n Şaua Podragu şi să înnoptăm la ca- e a noastră, pur şi simplu. În Portiţa Viştei ne despăr-
bana situată un pic mai jos, lângă lac. Hotărâm să mer- ţim de creastă, şi coborâm spre Victoria, pe Valea
gem împreună până la vârf şi după ce facem pozele de Viştei, iar restul nu mai are istoric, pentru că deşi am
grup, ne despărţim. O să mergem pe acelaşi traseu, dar făcut cinci ore până jos, iar oboseala era evidentă,
eu şi Andra vrem să facem şi vârfurile Vânătoarea lui
Buteanu şi Capra, situate în afara crestei principale,
aşa că o luăm înainte. Ceilalţi vin destul de greu pentru
că au picioarele „raşchetate”, iar muşchii nu prea îi
mai ascultă. Mergem bine, doar eu şi Andra, şi trecem
prin Şaua Paltinului, apoi pe deasupra Bâlei şi ajun-
gem în Şaua Capra, de unde în trei sferturi de oră
facem Vânătoarea lui Buteanu, iar până ajung ceilalţi,
apucăm să şi mâncăm şi să ne facem siesta pe malul
Lacului Capra.
Sunt mulţumit pentru că mai fac un vârf de
peste 2500 m, unul dintre puţinele care îmi scăpaseră
până acum. De aici încolo, vom merge grupaţi, chiar
dacă destul de prost. Ajungem la Trei paşi de moarte,
şi după o mică dispută asupra traseului pe care să-l ale-
gem spre cabană, mergem totuşi pe traseul de creastă
care ne este şi cunoscut. Trecem pe deasupra Lacului
Buda, apoi urcăm Arpaşul Mare şi coborâm la Lacul
Podul Giurgiului. E abruptă şi solicitantă coborârea,
dar e penultima pe ziua de azi, pentru că într-o oră sun-
tem în Şaua Podragu de unde coborâm la cabana si-
tuată pe la 2100 m. E aproape opt seara şi aflu cu
stupoare că nu mai sunt locuri în camere, iar noi visa-
serăm toată ziua un pat, indiferent cum ar fi arătat el.
E important că suntem întregi, pentru că aflu că, puţin
mai devreme, tocmai a intervenit elicopterul Smurd,
pentru o nemţoaică ce a căzut exact în locul prin care
noi am trecut acum o jumătate de oră. E plin de nemţi,
de polonezi, de cehi, de nordici în Făgăraş. Asta mă
bucură, pe de o parte, pentru că înseamnă că au des-
coperit şi alţii frumuseţile României, dar pe de altă
parte mă întristează, pentru că românii sunt plecaţi în
Bulgaria la all inclusive, adică hrană pentru stomac,
nu pentru suflet.
12 REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50