Page 17 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

UNITATE
mic a reuşit nu doar să supravieţuiască, ci să şi ţină zite. O ţară cu şcoli pline cu copii veseli şi profesori
piept istoriei. În mijlocul cetăţii e un stejar care ne va pregătiţi să facă faţă noilor provocări şi care privesc
spune istoria, în locul unui ghid plictisit şi care spre viitor cu încredere. O ţară cu ape limpezi, cu pă-
într-un sfert de oră a reuşit să ne sfărâme toate iluziile duri nesfârşite pe care nu le taie nimeni, cu animale
şi să facă ţăndări istoria. În loc să ne spună povestea... care zburdă în voie pe pajişti întinse cât vezi cu ochii.
Alţii ar fi pus piatră peste piatră să ne spună o istorie Visez la o ţară cu câmpuri multicolore, pe care nu vezi
care ar fi putut exista, iar noi ne-o distrugem pe cea un pet sau o hârtie. Visez la o ţară cu bătrâni respectaţi
adevărată. Avem o incredibilă vocaţie în a ne distruge şi ascultaţi şi cu copii de care avem grijă să ajungă
miturile! Nu plecăm de la Suceava înainte să vizităm oameni mari, responsabili şi care să-şi dorească să tră-
Muzeul Satului Bucovinean. Case şindrilite, bârne de iască, să muncească, să creeze, să iubească, în ea.
lemn, piatră şi prispe generoase te ajută să înţelegi că Visez...
în Bucovina lucrurile se făceau pentru generaţii. Şi ca
să dăinuie, pentru că bucovinenii nu sunt doar oameni
bogaţi şi aspri, ci şi mândri de ceea ce clădesc, cu vo-
caţia lucrului bine făcut. Şi mai ales oameni cu frică
de Dumnezeu sunt bucovinenii, care au clădit multe
biserici şi mănăstiri, să mulţumească Cerului că le-a
dat o ţară bogată şi frumoasă, ţara pădurilor de fag, a
pietrei şi a apelor cristaline. Şi au clădit bucovinenii
sute de biserici şi zeci de mănăstiri, să aibă unde se
ruga şi unde să-şi bocească morţii. Mergem să vedem
şi noi câteva. Începem periplul sufletului la mănăstirea
Dragomirna, apoi mergem la Rădăuţi şi la Putna, iar
în ultima zi a peregrinărilor noastre, la Suceviţa. Ajun-
gem spre seară la Putna şi pluteşte în aer o pace an-
cestrală. În orice moment al zilei ai veni la Putna, e la
fel, pentru că locul e sfânt pentru noi. E „Ierusalimul
neamului românesc” locul ăsta, cum l-a numit poetul
nepereche şi nu ar trebui să existe român care să nu
vină măcar o dată în viaţa lui la Putna să se închine la
mormântul Voievodului, „altarul conştiinţei naţio-
nale”. Românii vin şi pleacă de la Putna, dar nu mai
au credinţa. Credinţa că neamul acesta e al lui Ştefan
cel Mare şi Sfânt. Şi al lui Mihai, şi al lui Mircea, şi al
lui Vlad. Şi al tuturor celor care au scăldat cu sângele
lor cald brazda de pământ, pentru ca nimeni, niciodată,
să nu uite că Moldova este a urmaşilor şi a urmaşilor
urmaşilor lui Ştefan Voievod, „în veacul vecilor”. E
ultima zi în Moldova de Sus şi mergem la Marginea,
să vedem cum se modela lutul şi cum prindea viaţă din
mâinile oamenilor. Pe drumul de întoarcere trecem şi
pe la Cacica, intrăm în salină să strigăm că suntem
încă vii, că neamul acesta încă n-a pierit atâta timp cât
mai sunt pui de moldoveni care oricât de universali ar
fi, nu uită că sunt şi români. Iar înainte să luăm hrană
pentru trup, mai luăm o dată hrană pentru suflet! Mer-
gem la Târpeşti, la Muzeul „Ion Popa”, cel mai
„scump” muzeu privat al sufletului meu, muzeul ne-
buniei unui om simplu care a înţeles că istoria nu doar
că se schimbă, ci o ia razna, ştergând totul cu buretele!
Trăim un capăt de istorie, suntem în el, dar nu ne dăm
seama, pentru că suntem ocupaţi cu lucruri mărunte.
Măcar să murim în picioare!
E iarnă în România mea dragă şi totul e alb, ca
de poveste! Prima zăpadă, de fiecare dată când cade,
îmi spală gândurile. Şi visez că trăiesc într-o ţară fru-
moasă, curată ca neaua neatinsă de paşii noştri cenuşii.
O ţară plină de bogăţii, cu oameni care trăiesc decent,
folosindu-se de resursele ei inepuizabile. O ţară cu oa-
meni amabili, care se respectă, şi care îşi găsesc timp
pentru semenii lor aflaţi în nevoi. O ţară în care oame-
nii bolnavi sunt trataţi decent în spitale dotate şi încăl-

REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50 15