Page 21 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

UNITATE
Prof. Vasile CHIPER

De la agonie la triumf

M-am născut la 30 de ani după 1917. În familia
mea evenimentele din timpul Primului Război Mon-
dial au fost extraordinar de vii şi de dureroase, deoa-
rece aproape toţi membrii familiei mele, din partea
tatălui meu, au fost afectaţi de acea calamitate. Buni-
cul a fost pe front şi a luptat împotriva germanilor la
Oituz. Acesta, împreună cu bunica, a avut șapte copii
care au cunoscut de mici ororile războiului. Bunica,
alături de șase copii minori, a trăit sub ocupaţie ger-
mană, iar cel mai mare dintre aceștia, care avea atunci
16 ani (unchiul meu, adică fratele tatălui meu) și era
elev al liceului ,,Unirea”, s-a refugiat împreună cu ar-
mata română în Moldova. Atunci toți elevii liceului au
fost evacuaţi şi unchiul meu a trăit în spatele liniilor
frontului. Bunica și cei șase copii minori s-au refugiat
în satul Păţeşti, atunci când au apărut armatele ger-
mane. Au fost bătălii crunte la Odobeşti, la Păţeşti…
iar ea a leşinat de disperare. În altă zi, tatăl meu s-a
jucat cu o grenadă, aceasta i-a explodat în mână şi i-a
tăiat trei degete de la mâna dreaptă.
Când eram mic, în curte la noi se găseau tot
felul de cartuşe, obiecte de război. Prima grijă era să
mă anunţe pe mine ,,Vezi ca nu cumva să te joci cu
astea!”, dându-mi mereu exemplul tatălui meu. Era o
groază cumplită cu joaca cu materialele de război.
Acesta a fost mediul în care am trăit - tot timpul po-
veşti de război. Eram fascinat de Primul Război Mon-
dial. Mă duceam cu tata pe câmp şi îmi arăta cu biciul
,,Uite, acolo, uite, acolo au fost tranşeele române!” şi
într-adevăr se vedeau urmele tranşeelor. Pe lângă
aceste informaţii orale de istorie locală şi orală, mi-a
picat în mână, pe când aveam vreo 10 ani, o carte mă-
reaţă, a lui Constantin Chiriţescu, un publicist român
care a făcut o istorie a participării României la Primul
Bunica s-a refugiat, din acel sat, la şcoală, era Război Mondial, în marele război de reîntregire a
nevastă de învăţător. Şi-a lăsat casa şi a fugit în refu- neamului. O operă pe care am citit-o în prima ediţie.
giu. Unde? La Odobeşti, într-o vie, la un frate de-al ei. Era opera unui publicist, nu era absolvent al unei fa-
La scurt timp, s-a certat cu el și s-au mutat în casa ei cultăţi de istorie, nu avea o diplomă de istoric, dar era
de zestre, casă în care locuiesc acum. Era o casă con- un mare patriot şi a făcut o carte care a fost cu totul şi
struită în 1900, unde la 1917 bunica se instalează pen- cu totul extraordinară. M-a fascinat şi pe mine, copil
tru prima dată într-o cămăruţă. Casa este rechiziţionată
de trupele de ocupaţie germană, iar în camerele noas-
tre, pe lângă cea în care locuiau bunica şi copiii mi-
nori, stăteau și ofiţeri sau soldaţi ai armatelor de
ocupaţie. În salon, o încăpere ceva mai mare, erau ca-
zaţi prizonierii ruşi. Erau ţinuţi câte o noapte sau două,
după care erau instalaţi în lagărul de la Odobeşti. Tatăl
meu s-a născut în 1911, la izbucnirea războiului avea
cinci ani. Până la 8-9 ani a trăit în regimul de ocupaţie,
se ducea printre prizonierii ruşi şi venea acasă cu pă-
duchi, însă bunica nu i-a mai permis acest lucru.
Tatăl meu era un copil foarte zburdalnic, se
plimba prin curte, aceasta fiind plină de căruţe, de cai,
de armament, de tot felul de materiale de război. La
un moment dat a trecut pe sub burta cailor şi unul l-a
lovit cu copita şi a fost adus la bunica, plin de sânge,
grafica: Andra Potlog,
REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50 19
Robert Oriță și Mihai Ignătescu