Page 16 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

ESEU menii, ei se grăbesc. Şi nu mai au timp să privească la
dealul din faţă şi să vadă turmele de oi ori de vite, să
audă tălăngile ori susurul apelor, şuierul vântului sau
urletul viforului. Spiritul ţăranului din Humuleşti e tot
acolo, doar trebuie să ai starea necesară să-l descoperi.
Sarmalele sunt şi ele pe sobă şi forfotesc în tihnă. Plă-
cintele sunt şi ele aburinde, iar mămăliga e răsturnată
şi îşi trage sufletul înainte să vină mesenii. Tinca este
şi ea în prispa casei, făcându-şi de treabă. Doar Mihai
lipseşte. E plecat la Bucureşti să readucă poezia la ea
acasă, adică în dulcele târg, unde un bătrânel priveşte
de la geamul unei bojdeuci, răvăşit de dorul pentru
prietenul său mai tânăr. Şi boţul de humă se face din
ce în ce mai mic şi se usucă la soare...
Mergem apoi în Copou să facem cunoştinţă cu
un alt boier al literaturii române, Sadoveanu. E un
mare scriitor, indiscutabil, dar un om controversat.
Unii spun că a făcut prea multe compromisuri. Alţii că
ar fi făcut pact cu diavolul. E uşor de judecat astăzi un
om care poate chiar a avut convingeri. Sau poate doar
interese, dar a lăsat ceva în urma sa. Opera lui Mihail
Sadoveanu există şi chiar de-ar fi scris numai Fraţii
Jderi, tot ar fi fost un mare scriitor.
Ne întoarcem spre centru şi poposim şi la Teiul
lui Eminescu. Ne hârjonim un pic în jurul bătrânului
prins cu chingi şi care se încăpăţânează să rămână în
picioare, aşteptându-i, poate, pe Mihai şi pe Veronica...
Iar teiul filtrează, printre ultimele frunze, lumina
blândă a unui sfârşit de toamnă şi de istorie...
Parcurgem pietonala Iaşiului, spre Palatul Cul-
turii. Jumătate din istoria acestui târg este aici. Trecem
pe lângă Mitropolie şi Trei Ierarhi şi ajungem la cea
mai impunătoare construcţie din Moldova. Intrăm mai
pe străzile Copoului, sau pe Bucium, sau pe Şorogari, întâi la Casa Dosoftei, să vedem unde au fost făcute
sau pe Sărărie şi te îndrăgosteşti iremediabil. Trebuie primele tipărituri în limba română. Apoi mergem la
doar să mergi prin frunzele uscate din Grădina Bota- Palat, să vedem muzeele de etnografie, de artă şi al
nică, sau din Parcul Copou, să urci pe Repedea, sau pe tehnicii. E totul renovat şi frumos în interior, iar ex-
Ciric, să baţi pe jos, prin ploile de toamnă bacoviene, ponatele sunt, multe, unicat în România. Timpul e însă
străzile din piatră cubică şi te vei întoarce apoi, iar şi duşmanul nostru şi muzeul se închide mai devreme
iar pentru că Iaşiul meu, devine un drog de care nu mai decât ne-am dori. Ieşim în faţă şi de această dată, avem
poţi scăpa. timp să ne relaxăm, să facem poze şi să-i spunem şi
E toamnă frumoasă la Iaşi, cu soare blând, care lui Ştefan cel Mare, care ne veghează atent, că timpu-
alunecă pe clădirile vechi, dar proaspăt renovate ale rile sunt chiar mai dificile şi complicate decât în vre-
oraşului, iar noi, iubitori de cultură, mergem mai întâi mea în care istoria se făcea cu sabia.
să vedem Casa Vasile Pogor. E locul în care Junimea A doua zi, părăsim Iaşiul pe o ceaţă destul de
a scris istoria, pentru noi. Istoria unei literaturi care s- deasă şi ne îndreptăm spre Ipoteşti. Mergem pe urmele
a născut greu, a unui popor care făcea istorie, fără să lui Eminescu, iar cum trecem de Botoşani, ceaţa se ri-
mai aibă timp să o şi scrie, fiind plecat cu oile pe dică şi iese soarele. Ajungem la casa în care a copilărit
munte şi având palmele bătătorite şi crăpate de muncă, marele poet, dar aceasta este în renovare şi o vedem
precum pământul de secetă. Un boier al neamului i-a doar pe exterior. Complexul muzeal ne oferă însă des-
adunat în casa sa şi le-a dat şansa să pună pe hârtie tule surprize plăcute, avem ce vedea în interior, iar asta
toată istoria noastră. Şi sufletul românesc care nu-şi ne face să mai uităm că trăim în ţara în care se poate
găsise încă expresia scrisă. Şi s-a născut, probabil, cel pune la intrare o placă pe care să scrie: „Renovare.
mai important curent literar din acest spaţiu. Mergem Reveniţi.”. E o casă tradiţională superbă, de secol
apoi pe străzile înguste ale Iaşilor spre Bojdeuca lui XIX, o bisericuţă a familiei, o capelă şi câteva mor-
Creangă. Iar Ţicăul arată la fel ca întotdeauna. Doar minte frumos îngrijite, un amfiteatru în aer liber în
tălăngile nu se mai aud. Şi drumul este acum asfaltat. care vara se fac manifestări literare, etc. Doar lacul lip-
Dealurile sunt aceleaşi. Sălciile sunt la locul lor. Ca- seşte, iar noi suntem grăbiţi şi nu mai avem timp să
sele mici de pe dealul din faţă au rămas tot acolo. Mâ- mergem la câţiva kilometri distanţă, acolo unde se
ţele sunt şi ele acolo. Dar oamenii... Eei, cu oamenii e află, inspirându-l pe marele nostru romantic să scrie
altă poveste. Pentru că oamenii sunt schimonosiţi de poezia celebră. Plecăm spre Suceava să vedem
timp şi, cu toate că timpul are aceeaşi răbdare cu oa- Cetatea de Scaun. Şi să ne imaginăm cum un popor
14 REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50