Page 11 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

UNITATE
munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n
poartă. Şi dacă ar fi fost doar Roşia Montană, iar în
rest pustiu, tot ar fi trebuit să stăm cu fruntea sus, pen-
tru că aparţinem unui neam care nu a stat cu capul ple-
cat, dar nici n-a supus alte neamuri, nu a furat de la
alţii şi nu a stat cu mâna întinsă. Nu până acum, când
vin unii bezmetici să ne înveţe cum să facem istorie,
pe noi, care de 2000 de ani şi mai bine, scoatem aur şi
construim drumuri şi poduri şi ne creştem în tihnă co-
piii.
Ne ducem la Vidra, în inima Apusenilor, pe
valea Arieşului Mic, pentru că nimic nu e mai impor-
tant pentru moţi decât Avram Iancu. E simbolul lor şi
al neamului ăstuia, Avram Iancu, care la 24 de ani con-
ducea revoluţia în Ardeal, luptând pentru drepturile
moţilor lui. L-au uitat mai apoi, moţii, pe Avram Iancu
şi la nici 50 de ani murea părăsit de toţi, o umbră a
celui care arsese pentru neamul său. Şi poate tocmai
de aceea pentru moţii de azi, Ţebea şi Vidra de Sus şi
Inceştii în care s-a născut Avram Iancu, sunt sacre.
Pentru ei, dar şi pentru neamul acesta.
Sunt frumoşi Apusenii, pentru gheţarul din
Peştera Scărişoara, pentru Meziadul ce-ţi dezvăluie
mereu altă faţă, pentru Peştera cu Cristale din mina
Farcu, dar mai ales pentru complexul carstic de la
Cetăţile Ponorului. Şi peste toate astea, pentru oamenii
buni ca pâinea caldă, care te fac să te simţi acasă chiar
dacă vii de la sute de kilometri distanţă. Sunt inima
Transilvaniei, Apusenii noştri, care la rândul ei, este
inima ţării!
E sfârşit de iulie şi plecăm în ultimul periplu
transilvan. Mergem în nord să vedem Năsăudul şi
Bistriţa. Apoi o să trecem munţii, să vedem
Maramureşul nostru şi pe dacii de pe Columnă, câţi
or fi mai rămas pe acasă pentru că şi aici, ca peste tot
în ţară, oamenii sunt plecaţi să lucre prin ţări străine.
Stă pământul pârloagă în Maramureş iar coconii nu-şi
cunosc decât bunicii, pentru că cei buni de muncă,
nu-s.
Trebuie să mergi la Năsăud dacă vrei să vezi
de ce naţia aceasta nu a pierit. Şi la Sângeorz, la
Maieru, la Rodna, la Şanţ, la Rebra, ori pe Ilve. În
orice direcţie ai lua-o, de la Năsăud, sunt români, dar
ca aici, nu. Oameni drepţi şi vajnici sunt pe valea
Someşului Mare şi pe Ilva, pe Sălăuţa, pe Cormaia. E
ceva în fibra acestor oameni, ce nu găseşti în alte părţi
ale ţării. Poate pentru că au fost din tată-n fiu, grăni-
ceri, păzind marginile unui imperiu străin, dar rămâ-
nând în felul acesta români şi oameni cu drepturi egale
celorlalte naţiuni. Au făcut mulţi copii măierenii, i-au
trimis la şcoli, dar i-au păstrat şi la plug pentru că pă-
mântul e cea mai mare bogăţie a lor. Mergem pe ur-
mele lui Rebreanu, pe urmele lui Coşbuc, pe urmele
altor oameni de litere sau ingineri, ajunşi apoi acade-
micieni, mai mulţi decât în orice alt colţ al ţării.
Trecem munţii prin Pasul Şetref şi ajungem în
Maramureş. La Borşa, intrăm pe drumul ce duce spre
mănăstire, iar de acolo urcăm Pietrosul, cel mai înalt
munte al Maramureşului. E abrupt şi pietros drumul
până în căldarea Iezerului, dar în două ore am ajuns.
De aici, mai avem o oră până pe vârf, iar priveliştea
ce ţi se oferă pe creastă merită orice efort. Se vede tot

REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50 9