Page 10 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

ESEU

totul e de vânzare, dispare spiritul locurilor. Şi rămâne
doar forma. E murdărită în fiecare zi zona de Homo
turisticus care nu are respect pentru nimic, care nu ştie
ce caută, cu excepţia poate a mititeilor şi a berii, care
umblă bezmetic după nişte fantasme şi fantome, fără
să caute esenţa lucrurilor. Dar toate astea nu se văd de
pe creasta Pietrei Craiului şi e mai bine aşa. De sus
totul pare sublim. Iar oamenii sunt mici şi neînsemnaţi.
Doar de pe munte poţi să realizezi cât de mic şi neîn-
semnat e omul!
Coborâm prin Şaua Funduri şi ne ameninţă
ploaia. Pe coborâre, picură în mai multe reprize, dar
ne grăbim şi ajungem la cabană, iar la două minute
după, începe iadul. Plouă torenţial şi sunt descărcări
electrice. Ai zice că cerul se despică în două! Am scă-
pat şi de această dată. Ce pot să spun decât, mulţumesc
Doamne!
La mijlocul lunii iulie, mergem în Apuseni. E
tot Transilvania, dar e altfel. Cât vezi cu ochii, doar
plaiuri line, culmi domoale, căpiţe de fân şi păduri de
amestec. Şi mai ales oameni mândri, aşezaţi, cu scaun
la cap, nu smintiţi cum mai vezi prin alte părţi ale ţării.
E Ţara Moţilor, cât vezi cu ochii, şi pe aceşti munţi,
sunt oameni pe care nu i-a supus nimeni: nici austrie-
cii, nici ungurii şi mai apoi nici comuniştii care ar fi
trebuit să fie de-ai lor. Mândră şi frumoasă este Ţara
Moţilor, căci tot ce e aici e al lor, din moşi-strămoşi.
Doar capitalismul original de după „dezordine”, pare
să le vină de hac, pentru că nici moţii, pare-se, nu mai
au puterea să lupte cu toate câte le au pe cap şi, rând
pe rând, pleacă şi ei în bejenie. Până şi moţii!
Sunt frumoşi Apusenii cu căpiţele lor de fân,
sute, mii, nenumărate, căpiţe pe care se sprijină Cerul
şi pe care le veghează Dumnezeu, să nu cadă Cerul pe
oameni. Sunt frumoşi Apusenii cu peşterile lor nenu-
mărate, umblate sau nu de picior de om. Sunt frumoşi
Apusenii, cu câmpuri întregi de afine şi de merişoare,
cu turme de oi sau de vite, cu caii liberi ce zburdă ne-
chezând şi visând la o ţară a lor, a cailor, cu nesfârşite
pajişti şi izvoare cristaline din care să se adape doar
ei. Dar de la o vreme încoace, şi-n Apuseni au intrat
drujbele şi oamenii răi au făcut una cu pământul, pă-
duri nesfârşite, bogăţia cea mai de preţ a moţilor. Se
schimbă Ţara Moţilor şi să ferească Dumnezeu să se
trezească moţii, pentru că va fi vai şi amar de cei ce le
vor sta în cale!
Mergem la Roşia Montană să auzim povestea
aurului. Şi blestemele care i-au făcut atât de săraci pe
oamenii locurilor, în loc să fie cei mai bogaţi. Ascul-
tăm fascinaţi povestea lui Mihăilă Grita şi a altora di-
naintea lui. Unii au construit şcoli şi biserici cu aurul
de la Roşia Montană, alţii au risipit averi fabuloase
fără să lase ceva în urma lor, imperii au trăit de pe
urma bogăţiilor scoase din Munţii Apuseni. Se spune
că romanii au cărat 500 de tone de aur de aici, şi tot
mai e aur la Roşia Montană, dar în vreme ce unii s-au
îmbogăţit, oamenii tot săraci au rămas. Săraci şi aban-
donaţi. Stând deasupra unor bogăţii imense şi având
în spatele lor o istorie pe care alţii nici nu ar îndrăzni
să şi-o imagineze. Adevărat spunea, cine spunea, că
8 REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50