Page 46 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

ESEU

Un gânditor rus, Lev Şestov, afirma: „Poţi ac-
cepta sau nu doctrina lui Nietzsche, poţi saluta morala
lui sau să avertizezi împotriva ei, dar cunoscându-i
destinul, ştiind cum a ajuns la filosofia sa, ce preţ a
plătit pentru cuvântul său, este imposibil să te indig-
nezi sau să te revolţi împotriva acestuia. Nietzsche
avea dreptul sfânt să spună ceea ce a spus. Ştiu că nu
putem folosi în deşert cuvântul sfânt. Ştiu că oamenii
abuzează bucuros de el ca să dea mai multă greutate
şi putere de convingere opiniilor lor. În ceea ce îl pri-
veşte însă pe Nietzsche, nu pot găsi alt cuvânt. Acest
scriitor poartă coroana de mucenic. I s-a luat tot ce
înfrumuseţează de obicei viaţa unui om şi i s-a pus pe
umeri o asemenea povară pe care rareori se întâmplă
să o poarte cineva.” Cuvintele de mai sus, rostite de
Şestov, exprimă admiraţia acestuia faţă de filosoful
german provocată de viaţa nedreaptă pe care a trăit-o
şi de legătura extrem de intimă a acesteia cu gândirea
nietzscheeană.
„Mi-am scris întotdeauna operele cu întregul
meu trup şi întreaga mea viaţă.” De aceea transformă-
rile pe care le suferă la Nietzsche gândirea sunt deopo-
trivă stadii ale existenţei sale. Citindu-i operele, am
putea crede că Nietzsche, spirit puternic, se supunea
voluntar la chinuri, îngenunchea de bună voie şi ac-
cepta conştient o povară ce depăşea puterile umane. grafica: Robert Burdușa
În practică, un asemenea ascetism conştient şi volun-
tar, oricât de greu ar fi, reprezintă o consolare a orgo- Trebuie să admitem răspândirea masivă a
liului. Omul simte că a pornit spre fapte mari. Dar ateismului transformat într-o realitate mondială care
F.Nietzsche nu a avut parte de aşa ceva. Nenorocirea desenează noul chip al epocii, strecurându-se în toate
1-a lovit pe neaşteptate, poate tocmai în momentul aspectele vieții. Structura mentală şi afectivă a vremii
când credea că va primi o răsplată pentru viaţa sa tre- era specific atee. Jean-Paul Sartre declara: „Domnilor,
cută. Servea „binele”, ducea o viaţă liniştită şi cinstită Dumnezeu este mort”. Din acest moment ateismul tre-
a unui profesor german, care căuta idealuri la filosofii buie să devină umanism. Ce să faci cu Dumnezeu?
greci şi muzicienii contemporani, îl studia pe Scho- După cum spunea André Malraux: „Dumnezeu a murit
penhauer, era prieten cu Wagner şi, în numele a tot şi prin urmare omul s-a născut.” Maurice Merleau-
ceea ce considera el ca important şi necesar, a renunţat Ponty adăuga: „conştiinţa morală în contact cu abso-
la viaţa reală. Şi-a înăbuşit toate instinctele şi necesi- lutul piere”. Se afirma că adevărata demnitate umană
tăţile naturale, pe care, de obicei, pot să şi le subordo- cere „să trecem din cerul ideilor pe pământul oame-
neze şi spiritele cele mai virtuoase. Pentru Nietzsche nilor”. Presiunea mediului social şi al culturii secula-
nu exista cale de mijloc. Chiar atunci când au apărut rizate erau atât de mari încât pur şi simplu omul nu
primele serioase ale bolii, nu s-a neliniştit câtuşi de mai este interesat de religie. „Faptul că cineva s-ar
puţin. Înghiţea pe nerăsuflate diverse medicamente, ca putea să locuiască în cer nu îl priveşte pe om” afirma
să nu piardă vremea cu tratament mai complex şi le- Simone de Beauvoir. „Dumnezeu? Nu mă gândesc ni-
gătura cu menirea sa. Şi-a continuat activitatea filoso- ciodată la El”, mărturisea imperturbabil Françoise
fică şi didactică până când boala l-a doborât definitiv. Sagan.
Numai atunci Nietzsche a înţeles, în sfârşit, că idealu- Ateismul produce un argument clasic: cunoaş-
rile pe care și le impusese nu-l vor apăra de toate ne- terea lui Dumnezeu presupune dorul credinţei pe care
norocirile. Rămânea un singur lucru: să mediteze, să nici un ateu nu l-a primit. Ori cuvântul Evangheliei
caute în trecut justificări, explicaţii pentru înfiorătorul conform căreia lumina lui Hristos „luminează pe tot
prezent, în care găsea drept singură uşurare gândurile omul care vine în lume” (Ioan I, 9) răspunde acestei
de sinucidere. Pe „trei sferturi orb”, expus la crize per- obiecţii arătându-ne că simplul refuz de a conferi ra-
manente deosebit de chinuitoare şi odioase, condam- ţiunii puterea exclusivă asupra întregii cunoaşteri ope-
nat la totală singurătate, veşnic la un pas de moarte şi rează în spiritul omenesc o deschidere capabilă să
nebunie, aşa a trăit Nietzsche cincisprezece ani, în care presimtă cel puţin misterul „alterităţii” lui Dumnezeu.
timp şi-a scris principalele sale opere. Pentru Nietzs- Potrivit lui Blaise Pascal ruptura echilibrului provine
che începutul de criză sufletească a fost conştientiza- din două excese: a exclude raţiunea sau a nu admite
rea unui imens gol interior, transformat într-un decât raţiunea. O asemenea abstracţie cerebrală nu
eveniment excepțional și exprimat ulterior prin „Dum- atinge niciodată sfera Transcendentului, a lui Dumne-
nezeu a murit”. zeu. Ea ar nega cel mult o doctrină teologică, un sistem
44 REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48