Page 48 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

ESEU înfruntarea polemică cu creştinismul nu înseamnă ne-
apărat combaterea creştinismului. Nihilismul lui
Răspunzătoare de moartea Dumnezeului tradi- Nietzsche şi al omului european în general nu dove-
ţiei metafizice europene occidentale este însăşi lumea deşte nicidecum absenţa Dumnezeului experienţei
creştină occidentală. Ea a generat nu numai negarea ecleziastice originare. Absenţa lui Dumnezeu este un
metafizică a divinităţii lui Dumnezeu, ci şi negarea fapt cu anumite dimensiuni istorice, petrecut în spaţiul
problemei metafizicii ca atare, a generat repulsia ori creştinismului occidental ca o consecinţă a „logicii in-
numai indiferenţa faţă de orice cercetare metafizică, a terne” a acestui tip de creştinism. De acum înainte, oa-
făcut să apară un fenomen nou, acela al indiferentis- menii, fie ei în culmea angoasei, nu se mai pot referi
mului religios de masă, ce caracterizează lumea con- la Dumnezeu, nici pentru a căuta în preajma Lui o ex-
temporană. Bisericile occidentale au văzut în strigătul plicaţie, nici pentru a găsi în El un sens. Omul este
lui Nietzsche doar nebunia blasfematorie a unui ateu. obligat de acum să nu mai conteze decât pe el însuşi,
El însuşi nu vroia însă decât să confirme ceea ce bise- fără nici o speranţă şi să menţină singur în sine, vigi-
ricile făcuseră din proprie iniţiativă. Ce altceva mai lentă şi viguroasă voinţa sa de putere. Aceste cuvinte
sunt oare bisericile acestea „decât morminte şi cimitire au fost adeseori interpretate ca exprimând o sfidare
ale lui Dumnezeu?” prometeiană, ambiţia unui om, care deghizat în „su-
„Moartea lui Dumnezeu” era receptată în me- praom”, voia de fapt să fie Dumnezeu.
diile intelectuale apusene ca referindu-se la Dumne- Nietzsche nu a negat niciodată ceea ce înţele-
zeul creştin. Dar acest Dumnezeu creştin avea în gem prin morală, un sistem de valori sau reguli des-
accepţiunea lor sensul de „lumea suprasensibilă în ge- coperite de Dumnezeu să cârmuiască existenţa umană
neral”, „lumea ideilor şi a idealurilor”. Această iden- şi s-o modeleze pe baza unei discipline. Îi era groază
tificare a lumii conceptelor intelectuale cu numele de de dezmăţ și delăsare. El a acuzat civilizaţia noastră
Dumnezeu şi Dumnezeul creştin nu constitue, din pentru faptul că ne domesticeşte printr-un tot mai ac-
punct de vedere istoric, o noutate datorată lui Nietzs- centuat proces de slăbire şi de efeminare. Valorile și
che, ci o tendinţă fundamentală, veche de secole, a teo- regulile de viaţă le dorea aspre şi capabile de a ne pune
logiei occidentale. Validarea cu mijloace raţionale a la încercare, astfel încât numai individualităţile sufi-
experienţei bisericeşti a constituit o permanentă ispită cient de robuste din punct de vedere mental să li se
pentru Occident, ispită dictată de necesitatea de a im- poată supune pentru a se putea astfel căli.
pune lumii dominaţia bisericii ca autoritate indiscuta- Nietzsche, care nu e împotriva omului ci îm-
bilă. potriva umanului, se revoltă contra acestei condiţii cu
Lumea suprasensibilă a primelor principii şi efect diminuator şi pledează pentru crearea unor tipuri
cauze, aşa cum a definit-o raţional metafizica filoso- umane superioare. Ele vor fi sarea pământului iar ome-
fică, s-a identificat cu revelaţia istorică a Dumnezeului nirea va fi salvată numai de câţiva. Acolo unde nu se
personal. „Metafizica occidentală, spune Heidegger, mai recunoaşte că valoarea oricărui om constă în sim-
se întemeiază pe primatul logicii. Alături şi mai presus plul fapt că este om, nu mai este loc decât pentru bar-
de psihologie se studiază teologia, nu ca interpretare baria pe care a trăit-o secolul trecut. Aceasta a fost și
a revelaţiei biblice, ci ca interpretare raţională (natu-
rală) a învăţăturii biblice despre Dumnezeu, conside-
rat primă cauză a fiinţelor, a naturii şi a omului, a
istoriei şi a evenimentelor acesteia.”
În concepția lui Nietzsche teologia creştină se
confundă cu platonismul, iar creştinismul este pentru
Nietzsche manifestarea istorică, lumească şi politică a
Bisericii, cu pretenţiile ei de a-şi exercita în continuare
autoritatea asupra societăţii occidentale. Strigătul lui
Nietzsche vizează indirect „erezia” fundamentală a
creştinătăţii occidentale: îndepărtarea Bisericii de ros-
tul ei iniţial, consecinţă a cedării ei în faţa unei mari
ispite istorice, ispita de a-şi impune dominaţia asupra
gândirii raţionale şi a vieţii sociale, de a se transforma
într-o religie ce oferă omului, ca individ, anumite cer-
titudini sentimentale şi intelectuale, iar vieţii sociale
îi conservă finalităţile etico-practice. Substituirea ex-
perienţei ecleziastice prin certitudinea raţională înles-
neşte şi contestarea raţionalistă a acestei certitudini.
Strigătul lui Nietzsche sugerează că vacuitatea
locului din care Dumnezeu lipseşte, nu poate fi socotit
drept produs al vreunei opţiuni sau atitudini anticreş-
tine. Dimpotrivă trebuie să vedem confirmarea alteră-
rii creştinismului în Occident, prin devierea şi
îndepărtarea bisericilor occidentale de creştinismul
Noului Testament şi al primelor secole. Aşa se face că grafica: Codrin Ghidiu
46 REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48