Page 50 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

ESEU

mului în ignorarea de către Biserica Apuseană a liber-
tăţii de opţiune, al liberului arbitru. El a fost înlocuit
cu deviza „Compelle intrare - obligă-i să intre”, al Fe-
ricitului Augustin justificând astfel în mod fatal Inchi-
ziţia şi politica sabiei. În Răsăritul orthodox marele
teolog și ierarh grec, Sf. Ioan Hrisostom, predica:
„Acela care ucide sau forţează un eretic comite un
păcat de neiertat.” Acesta este „coşmarul Binelui silit”
şi orice bine silit se transformă în rău. Aici Nietzsche
era înfricoşat şi nu putea înţelege un astfel de bine.
Creştinismul oficial apărea ca o religie a Legii şi a Pe-
depsei care se traducea prin interdicţii sau tabu-uri so-
ciale. „De ce nu am putut spune amin? Aveam atâta
nevoie de clemenţa lui Dumnezeu!”, scria el.
Într-o anchetă asupra „Problemelor misionare”
de astăzi, F. Boulard citează mărturisirea unui preot
catolic: „Creştinii mei îl consideră pe Dumnezeu ca
pe un Dumnezeu îndepărtat căruia trebuie să I te
supui în măsura posibilităţilor, nu atât din dragoste
pentru El, cât din teama de a nu ajunge în iad. Dum-
nezeu nu este Tatăl... Nu, Dumnezeu este cel care a dat
cele zece porunci negative: Să nu faci. Concluzia:
Dumnezeu este cel care te împiedică să fii fericit.”
Într-o altă anchetă publicată un inginer spune: “Dum-
nezeu este trist, El reprezintă tot ceea ce nu avem drep- grafica: Livia Burlacu
tul să facem. El şade în acele locuri întunecate unde
ard lumânări, unde vezi femei ponosite şi auzi inter- este zeul mort al filosofilor care pretind numai o
dicţiile iezuiţilor...”. Comentând cele mai de sus teo- „cauză primară” pentru a-şi completa sistemul, ca şi
logul rus P. Evdokimov afirma că după suprasaturarea al „gânditorilor pozitivişti” şi al altor “credincioşi” so-
ideologică, omul modern caută acum sensul personal fişti, inventează un zeu numai pentru că „au nevoie”
al vieţii şi aspiră la acea „revoluţie a persoanei în duh” de el, dorind să-l „folosească” după bunul lor plac. Fie
pe care o propovăduia Berdiaev. Astăzi se reacţionează că sunt „deişti”, „idealişti”, „panteişti” sau „imanenți”,
împotriva oricărui ritualism încremenit şi se simte o toţi zeii moderni corespund aceleaşi construcţii men-
adâncă sete de infinit şi de transcendenţă. tale, fiind inventaţi de sufletele moarte ca urmare a
În învățătura creștină adevărul este, desigur, pierderii credinţei în adevăratul Dumnezeu.
Dumnezeu, Creatorul a toate, revelat credinţei şi ex- Nietzsche cerea dovezile credinţei sale, im-
perienţei credinciosului. El îşi are existenţa prin Sine plora ca Dumnezeu să se arate şi să-l călăuzească; toc-
(Ieşire III, 14), „începutul şi sfârşitul a toate” (Apo- mai în acest chin de căutare, el nu putea vedea că
calipsa I, 3), care are o relaţie personală şi directă cu Dumnezeu este mult mai aproape decât credea. Era
toţi oamenii, dorind ca aceştia să se împărtăşească din deajuns să-şi lase fiinţa să se îndrepte spre izvorul vie-
energiile divine necreate spre a ajuge la desăvârşire (I ţii, fără a-i curma năzuinţa cu întrebări şi probleme
Timotei II, 4). Mentalitatea modernă nu poate accepta aride. Nietzsche imputa lui Dumnezeu tăcerea, lipsa
un asemenea Dumnezeu. El este în egală măsură prea de răspuns la cererile sate. El uita că tăcerea este una
„personal”, chiar prea „uman”, sau prea absolut, prea din calităţile Sale şi orice dovadă constrângătoare ar
puţin înclinat către compromisuri în cerinţele pe care sili conştiinţa umană, ar obliga liberul arbitru să ac-
ni le adresează. Dumnezeu se face cunoscut numai cepte un lucru evident. Iată de ce Dumnezeu îşi limi-
credinţei smerite, fapt menit să înstrăineze trufaşa in- tează atotputernicia, renunţă la omniscienţă, şterge
teligenţă omenească. Este limpede că omul modern are orice urmă şi se închide în tăcerea iubirii sale paterne.
nevoie de un „zeu nou”, un zeu modelat cât mai fidel „Prin această tăcere, spune teologul bizantin Nicolae
după tiparul unor concepţii moderne fundamentale, Cabasila, Dumnezeu îşi arată filantropia, iubirea ne-
cum ar fi ştiinţa sau afacerile; încercarea de a plăsmui bună a lui Dumnezeu pentru om, dimpreună cu nepă-
un astfel de zeu a fost, de fapt, intenţia majoră a gân- trunsul său respect faţă de libertatea umană.”
dirii moderne. Această intenţie se vădeşte cu limpe- Credinţa este răspunsul nostru la atitudinea ke-
zime încă de la Descartes, dă roade în timpul notică, de smerenie (Filipeni II, 7) a lui Dumnezeu.
iluminismului deist şi se dezvoltă în idealismul ger- Pentru că omul ÎI poate refuza pe Dumnezeu atunci
man, având punct terminus pe Nietzsche. când se hotărăşte să fie de partea sa, Acesta îl întâm-
Noul zeu nu este o Fiinţă, ci o idee, nu se re- pină. Şi tot de aceea, Dumnezeu acceptă să fie refuzat,
velează credinţei şi smereniei, ci este construită pe nerecunoscut, alungat sau evacuat din propria creaţie.
mintea trufaşă, care încă mai simte nevoia unei „ex- Nicolae Cabasila afirma că „Dumnezeu se arată, dez-
plicaţii” când a renunţat la dorinţa de mântuire. Acesta văluindu-şi iubirea… respins, El aşteaptă la uşă...
48 REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48