Page 54 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

DEBUT Avarul

Ești avar, dar nu de Molière
Și nici copil de-al lui Grandet,
Noi doi, nu… Aduni secunde și le schimbi în ani,

Hain, meschin, uman n-ai cum să pari.
Noi doi n-am rămas în cercul Cerșești minute, furi și te grăbești
Universului de foc Din joc nebun nu vrei să te oprești.
Și nici n-am simțit chin din ecoul Un pas în spate, cu el m-ai amăgi,
mort de dor… Dar tu nu risipești, nu te-ai putea iubi.
N-am contemplat un noi Îmi promiți în van cu vorbe bâlbâite,
din viitor, C-ai să te oprești, dar tot mergi înainte.
N-am devenit răspuns al vieții Viața mea o furi, și zici că mă iubești,
noastre scop. Dar mă minți parșiv, așa cum și gândești.

Noi doi, nu… Ești avar, dar nu de Moliere,
Eu, însă, da. Timp, călău al lui Grandet.

Tu n-ai simțit strânsoarea
dragostei de plumb
Ce apăsa pe sfera noastră,
turtind-o,
devenind… fadă.

Tu, nu…
Eu, însă, da.

Și n-ai simțit strânsoarea aerului
din piept,
Sufletul tremurând, fragil
ca sfera de sticlă
A iubirii noastre de foc…
Iubirea mea, nu și a ta…
Dor ascuțit, tăiș al lui
mutilând a mea ființă,
Un dor nebun,
neîmblânzit,

Străbătând zarea pe șine de tren
Ca un ecou.

Ecou al meu…
Al nostru, nu.

52 REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48