Page 57 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

Bianca Vrânceanu DEBUT

Poezia Biancăi Vrânceanu, elevă în clasa a X-a F, face parte din arta de a sculpta
prin cuvânt. O sculptură de aer, de construcții psihice ivite dintr-o hipersensibilitate care,
paradoxal, se structurează în forme perfect inteligibile care au impactul concreteții.
Discursul liric este robust, are impactul unei viziuni de substanță.

Prof. Daniela Plăiașu

Prinsă între două lumi

Îmi arde pielea și se mistuie,
lăsându-mă goală
de idei și vise,

lăsându-mă nudă,
până la oase.
Cu mâna stângă,
îmi pipăi inima
ce-mi devine fum.
Ating scheletul ivoriu
și pe chipul palid,
mi se unesc buzele
într-un zâmbet mut.

Înger căzut!
...
Sunt eu, un visător cu aripi arzânde.

Iarna

Se naște iarna...
Mă găsesc statuie printre oameni,
umbră născută din iluzii.
De sub piele mă înțeapă frica,
pulsându-mi venin în trup.
O adun fâșie cu fâșie

și o arunc spre cer.
Norii încep să cearnă teamă peste lume,
fulgi de zăpadă însetați de mine.
Se naște iarna...
Mă găsesc om printre statui.

REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48 55