Page 56 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

DEBUT Curând a ajuns la director, de data aceasta pe
drept... Spre deosebire de alte dăți, acum chiar se
rămas acolo și a avut grijă pentru a doua oară de Len, putea zice că a dat de necaz. Zefir îl reclamase, deci
ca un adevărat medic. După ce se liniști, Len îi spuse directorul știa despre bătaie, dar cumva s-a aflat și des-
cât de tare îl supără faptul că, deși își dorea să fie un pre furtul din vechiul laborator. Cheia i-a fost luată,
bun prieten de-al lui Zefir, în timp s-a ajuns la această așa că n-a mai avut acces la niciunul dintre labora-
situație. Oricât încercase, nu se putuse împrieteni cu toare. Aceasta era pedeapsa pentru furt (pe lângă cla-
Zefir, lumea crezând că ei petrec timp împreună doar sica treabă de om se serviciu), iar pentru bătăia cu
ca doi studenți de elită. Len nu putea decât să se simtă Zefir au căzut de acord că rănile sunt o pedeapsă destul
trist sau mai degrabă însingurat că nu putea avea un de mare. Nu a zis nimic, ci s-a supus; se aștepta la ceva
prieten așa bun cum își imaginase. Acum părea înfrânt. mai rău decât atât. Vina pe care o purta, totuși, era mai
Eyline se așeză în genunchi și îl îmbrățișă călduros. grea decât aceste mici pedepse...
Acest gest era mai mult decât avea el nevoie. Și-și A stat zile întregi măturând sau ștergând pra-
simțea inima bătând tare, dar nu de la oboseala lup- ful, timp în care se gândea la cele făcute, nu numai la
tei... cele recente. Oftă. Curând era ziua lui- sau oare a fost
(…) deja? De obicei în acea zi a anului mergea la locul
Într-o noapte, chiar au mers în vechiul labora- unde fusese îngropată sora lui, deoarece, dacă ar fi fost
tor, dar Len părea foarte neliniștit. Eyline îl întrebă ce în viață, ar fi fost și ziua ei. Ceru câteva ore libere în
are, dar el îi răspunse că îi este somn (într-adevăr avea acea zi. Se duse spre cimitir, îmbrăcat într-o haină ne-
disperată nevoie de odihnă, dar era și speriat). O rugă agră cu o pălărie gri. Puse niște flori și stătu în ge-
frumos pe Eyline să se ocupe singură în acea noapte nunchi, gânditor. Încercă să-și amintească scene din
de furtul sticlelor, iar el plecă ca un laș. Stătu în pat, copilărie, cu sora lui, dar tot ce-i venea în gând acum
încercând să adoarmă, dar conștiința îl rodea: cum erau acele lucruri de care era vinovat. Ceilalți aveau,
putea s-o lase într-un așa loc de care și lui îi era frică? totuși, motiv să-l numească delincvent. Furase din
Cum putea s-o lase singură într-un loc în care fusese școală și o implicase și pe Eyline. Făcuse o obsesie din
un accident periculos și substanțele au fost ținute în acest proiect. Se bătuse cu cine nu trebuia, și anume
condiții proaste? Ultimul lucru pe care-l dorea era ca cu fiul directorului. A provocat diverse accidente și
ea să moară. Panicat, își puse cizmele, luă lampa cu s-a pus singur, cât și pe alții în pericol. Profesorii zi-
gaz și alergă într-un suflet până acolo. Ea era căzută ceau că au schimbat laboratorul deoarece avea nevoie
pe podea, cu o sticluță lângă ea. Len se aplecă și-i puse de renovare, dar Len bănuia că din vina sa și a experi-
mâna la gât să-i verifice pulsul, și răsuflă ușurat. Își mentelor periculoase.
zise imediat că nu mai poate continua sub nicio formă Într-adevăr, a făcut multe lucruri care încălcau
acest lucru și că n-o poate pune în pericol așa. Puse regulile universității. Acum se simțea foarte vinovat
sticluța furată la loc, închise ușa bine și o duse în brațe și-i părea rău mai ales că a pus-o în pericol pe Eyline,
pe Eyline în camera ei. A hotărât pe loc că va înceta cu tot proiectul lui. Gândindu-se la acestea, lăcrimă și
proiectul cu totul și așa a și făcut. De asemenea, nu începu să tremure. Ridică privirea spre cerul senin și
s-a mai întâlnit cu Eyline o vreme. luminos. Zise, cu voce tare, ca într-o rugăciune:
-Iartă-mă pentru tot...
Începu să plângă mai tare.
-N-am vrut să fac rău nimănui!
Și plânse amarnic, amintindu-și toate acele lu-
cruri. Îi păru sincer rău pentru toate, mai ales că-i tra-
tase cu mândrie pe alții, crezând că era acuzat pe
nedrept. Liniștindu-se acum, după ce enumeră multe
lucruri pentru care trebuia să fie iertat, încheie
promițând că nu va mai face acele lucruri. Își făcu
semnul crucii, încheind rugăciunea (ținea minte că
mama îi ducea pe toți din casă duminica la biserică, în
sanie, prin zăpadă groasă, ceea ce s-a dovedit, acum,
a fi un lucru bun pentru el). Stătu puțin nemișcat, ca
să se calmeze, își șterse fața și se ridică. Merse mai
întâi să-i ceară scuze lui Zefir și domnului director
pentru toate cele întâmplate și pentru lipsa de respect.
Se întoarse la treabă în ziua următoare, de data
aceasta mai vesel, de parcă o schimbare bruscă avu
loc.

grafica: Alexandra Danțuș

54 REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48