Page 49 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

ECOU
darul lui Dumnezeu” (Efeseni II, 8). Prin iubirea Lui,
Dumnezeu face din om locuinţa treimică: „vom veni
şi ne vom face sălaş în el” (Ioan 14, 23). Acest act, în
măreţia lui incomparabilă, nu are nici o măsură co-
mună cu efortul uman; pur şi simplu, Treimea locu-
ieşte în suflet în măsura în care acceptă omul. Teologul
rus Paul Evdokimov precizează admirabil această
idee: „Dumnezeu dăruieşte oamenilor după setea lor:
câtorva, care nu pot să bea mai mult, El nu le dă decât
o picătură; dar ar vrea să dea valuri întregi pentru ca,
la rândul lor, creştinii să poată adăpa întreaga lume.”
Se poate observa cu uşurinţă că rădăcina iubirii creş-
tine este complet eliberată de resentiment. Nici impe-
rativele următoare: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi
bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântaţi pe cei ce
vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac rău. Celui
ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe
cel ce-ţi ia haina nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa”
(Luca 6, 27-29) nu cer o pasivitate pe care ar justifica-
o doar sentimentul neputinţei de a te răzbuna, aşa cum
consideră complet greşit Nietzsche. Aceste imperative
nu caută nici să-1 umilească pe adversar dintr-o tainică
sete de răzbunare şi nu sunt nici expresia unei autotor-
turi secrete care îşi găseşte satisfacţia într-un compor-
tament paradoxal. Ele pretind doar cea mai întinsă
grafica: Andrada Manea activitate împotriva vieţii: instinctele naturale, care
cheamă la acţiuni opuse, iar aceasta porneşte de la spi-
premisa de la care au pornit ideologiile, marxistă și na- ritul individualist al Evangheliei, care refuză ca modul
zistă, care au generat catastrofele secolului XX. de acţiune şi de comportament propriu să fie în vreun
Nietzsche s-ar fi cutremurat cu siguranţă în faţa unor fel dependent de purtarea „celuilalt”. Refuză ca per-
asemenea progenituri, dar monştrii ideologici nu s-au soana care acţionează să se lase trasă în jos de com-
sfiit câtuşi de puţin să-l desemneze drept părinte spi- portamentul celuilalt, să se coboare la nivelul inferior
ritual. al acestuia prin faptul că orientarea acţiunii sale s-ar
Supraoamenii lui Nietzsche nu erau destinaţi defini ca o simplă reacţie la acţiunea celuilalt. Fapta
să-şi subjuge oamenii, semenii inferiori. Ei ar fi trebuit trebuie să crească organic din persoana fiecăruia „ca
să semene mai degrabă cu nişte eremiţi, promotori ai roadele din pom”. „Omul cel bun din comoara lui cea
idealurilor înalte decât cu nişte sângeroşi lideri. Teza bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău din
lui Nietzsche era aceea că eforturile preistorice lungi comoara lui cea rea scoate afară cele rele. Căci din
şi grele pe care oamenii le făcuseră pentru a se smulge prisosul inimii grăieşte gura”. (Matei 12, 34-35)
animalităţii lor pentru a-şi fauri o conştiinţă, dezvol- Ce se întâmpla în Europa sfârșitului de secol
taseră în ei o moleşeală din ce în ce mai accentuată. al XIX-lea, angoasele și întrebările ce nu-și găseau re-
Nietzsche a lucrat în spiritul relansării aventurii umane zolvare par să frământe batrânul continent și la înce-
pentru a-i face măcar pe câţiva să-şi recapete energia putul secolului XXI. De ce nu am găsit încă răspunsuri
de a se remodela, de a se ridica deasupra umanităţii la problemele existențiale ridicate atunci? Un indiciu
lor, aşa cum strămoşii tor se ridicaseră deasupra ani- îl aflăm în mărturiile teologilor romano-catolici care
malităţii. Există totuşi ceva în om care interzice să în- au recunoscut la Conciliul II Vatican (1962-1965) că
cerce indiferent ce experienţă, indiferent ce teologia ultimelor veacuri a pierdut simţul misterului,
manipulare a propriei persoane şi acest ceva este chiar dimensiunea tainei; s-a constituit într-o speculaţie abs-
umanitatea sa. Nietzsche a fost enervat de o asemenea tractă despre Dumnezeu, încetând să mai fie gândire
limită, dorea să o zdruncine. A considerat ca fiind ne- vie întru Dumnezeu. Marcel Moré o spune în felul său:
gativ Absolutul care o simbolizează, precum şi morala „Cuvântul unor oameni care s-au tolănit, nu ştiu cum,
care apără acest Absolut. dar foarte comod, peste Cruce, nu mai putea avea nici
Conform învăţăturii creştine raportul dintre o trecere.” Ideea total falsă pe care creştinătatea apu-
Dumnezeu şi om este întotdeauna o întâlnire; Dumne- seană însăşi şi-a făcut-o despre Dumnezeu a accentuat
zeu iese din El însuşi, spre om, iar omul îşi părăseşte puternic revolta celor din afara Bisericii. Imaginea lui
izolarea sa şi îl întâlneşte pe Celălalt. „Niciodată, Tu Dumnezeu s-a identificat cu imaginea regelui pămân-
n-ai dispreţuit pe nimeni; noi suntem cei ce ne ascun- tean şi cu atributele ei: demnitate, majestate, putere.
dem nevrând să mergem către Tine”, scria în Imnele În Evul Mediu, popoarele au fost adesea convertite în
iubirii Sf. Simeon Noul Teolog. Dumnezeu în prezenţa mase, ca nişte comunităţi politice chemate la ordinul
Sa este radical transcendent: „Nu trup şi sânge ţi-au suveranului şi sub ascuţişul săbiei. Ideea de Dumnezeu
descoperit acestea, ci Tatăl meu care este în ceruri” a devenit garanţia edificiului social-politic. Teologul
(Matei 16, 17) sau „acestea nu vine de la noi, este rus Paul Evdochimov descifra una din cauzele ateis-

REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48 47