Page 30 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

ESEU gorilor spaţio-temporale şi să iasă din contingent, spre
a crea un peisaj selenar excepţional realizat cu ajutorul
de la viaţă ce-aş mai aştepta? /Vreau numai linişte şi visului: „Înzestrat cu o închipuire urieşească, el a pus
libertate! /S-adorm adânc, s-adorm, să pot uita!”. doi sori şi trei luni în albastra adâncime a cerului şi
(M.Lermontov, Îmi port pustiu prin noapte pasul meu) dintr-un şir de munţi au zidit domenicul său palat. Co-
Aceleaşi teme sunt abordate şi de Mihai Eminescu în lonade –stânci sure, streşine –un codru antic ce vine
postuma De vorbiţi mă fac că n-aud. Eul liric se izo- în nouri. Scări înalte coborau printre coaste prăbuşite,
lează, nemulţumit de tot ce vede şi aude în jur, dorind printre bucăţi de pădure ponorâte în fundul râpelor
să descifreze adevărul în adâncimile sufletului: „De până într-o vale întinsă tăiată de un fluviu măreţ, care
vorbiţi mă fac că n-aud, /Nu zic ba şi nu mă laud; părea a-şi purta insulele sale ca pe nişte corăbii aco-
/Dănţuiţi precum vă vine, /Nici vă şuier, nici v-aplaud; perite de dumbrave. Oglinzile lucii a valurilor lui răs-
/Dară nime nu m-a face/Să mă ieu dup-a lui flaut; /E frâng în adânc icoanele stelelor, încât, uitându-te în el,
menirea-mi: adevărul/Numa-n inima-mi să-l caut”. pari a te uita în cer.”
Ca produs al sensibilităţii citadine, poetul simbolist
are o structură interioară contemplativă; este un in-
adaptat, aflându-se în permanent dezacord cu lumea
exterioară, refugiindu-se în melancolie. Eul liric sim-
bolist trăieşte acut stări de criză, precum: anxietatea,
angoasa, nevroza, apetenţa pentru morbid, ceea ce al-
cătuieşte spleenul, un nou “mal du siècle”, definit ca
nemulţumire cu privire la prezent, dezamăgire, dorinţă
de evadare din cotidianul anost. Spleenul generează,
pe de o parte, blazare, pesimism, nevroză, sentimentul
de înfrângere, poetul fiind receptat de contemporani
ca damnat („poeţii blestemaţi”). În creaţia celui mai
cunoscut simbolist român, G. Bacovia, eul liric cade
pradă obsesiilor infernale, delirului autumnal, chemă-
rilor de dispariţie: „Şi mereu delirând, /Pe vreme de
toamnă, /M-adoarme un gând/Ce mă îndeamnă: / Dis-
pari mai curând!...” (Spre toamnă) Pe de altă parte,
spleenul generează şi reacţii compensatorii, şi anume
tema ascensiunii spre ideal, elanul creator, reacţii care
par a învinge inerţia, blazarea: „Sirenă rea sau Înger,
drăcească sau divină, /Ce-mi pasă când tu – zână cu
ochi de catifea, /Mireasmă, ritm, lucire, o! Singura-mi
regină! –/Faci lumea nu prea slută şi clipa nu pre
grea?”. (Charles Baudelaire, Imn frumuseţii)
Romantismul oferă conştiinţei şi imaginaţiei
un câmp nemărginit, acordând spiritului libertatea şi
capacitatea reveriei. Scriitorii romantici, nesatisfăcuţi
de realitatea obiectivă, încearcă să o depăşească, să
evadeze din ea (în vis, în trecut sau în viitor), din spa-
ţiul lor cunoscut, spre un spaţiu îndepărtat. Plonjând
în vis, sufletul e în strânsă comuniune cu viaţa pro- grafica: Mihaela Stanciu
priului trup (Novalis – „Visăm la călătorii prin univers,
dar oare universul nu e în noi?”), sufletul şi corpul se
contopesc, „e ca şi cum ai reveni la izvor sau ca şi cum Adepţii simbolismului caută o lume ideală,
ai urmări în amintire o melodie din copilărie”. (Albert dincolo de aparenţe, manifestând preferinţa pentru vi-
Bėguin, Sufletul romantic şi visul) Interesul pentru sare (reverie), pentru spaţii îndepărtate, exotice; apare
straturile adânci ale vieţii sufleteşti aduce şi înclinaţia înclinaţia spre stările sufleteşti vagi, pentru proiecţia
spre meditaţia filosofică, precum şi cultivarea visului: diafană, nedefinită în timp şi în spaţiu. Pe urmele ro-
„Ce noapte variată! Ce groaznică vedere! /Stăi! Îmi manticilor, unii dintre simbolişti sunt nişte vizionari,
aduc aminte: în vis eu mă făceam/C-aş fi prunc, îmi profesiunea de credinţă a lui Arthur Rimbaud fiind:
pare, şi fără griji, durere, /În casa părintească cu grijă „Visam cruciade, călătorii îndepărtate, descoperiri.
mă creşteam”. (Ion Heliade Rădulescu, Visul) şi „Voi Credeam în toate vrăjile”. De exemplu, lumea propusă
povesti-ntâmplarea ce mi-a vădit-o visul/Pe când dor- în poezia Corabia-mbătată este o plimbare marină
meam; căci gândul, îmbrăţişat de somn, /E-n stare să prin locuri reale literaturizate de autor: „Eu am visat
străbată prin vreme şi să-nchege/O viaţă, în fugarul în noapte vârtejuri de zăpezi: /Săruturi înspre ochiuri
răstimp al unui ceas”. (Byron, Visul) Puterea vizionară de mări suind uşor. /Neprinsă circuirea –n auz, de seve
şi setea de cunoaştere îl fac pe Dionis (personajul ro- verzi/Şi-albaştri zori, şi galbeni, de fosfor cântător”.
mantic al lui Mihai Eminescu din nuvela Sărmanul (A. Rimbaud, Corabia-mbătată) Baudelaire dezvoltă
Dionis) să capete forţa titanică necesară înfrângerii ri- până la treaptă superioară a tragicului tema romantică
28 REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48