Page 33 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

ECOU
vioriu şi transparent, încât, a lunelor raze pătrunzând
prin el, înverzeşte râul cu miile lui unde”. (M. Emi-
nescu, Sărmanul Dionis) Şi la simbolişti, apar tablouri
de o frumuseţe elaborată, dată de materiale scumpe şi
de pietre preţioase (catifeaua, mătasea, dantela,
oglinda, piatra preţioasă) ce conferă tabloului opu-
lenţă, rafinament, gingăşie, sugestia nobleţei. Iată două
exemple din creaţia lui Al. Macedonski, precursor al
simbolismului românesc, în poezia căruia se împletesc
elemente romantice, parnasiene şi simboliste: „[...] Pă-
reau năluci de carnaval/Cum se mişcau catifelate, /Gă-
tite toate-n rochi de bal, /De vântul serii sărutate”
(Valţul rozelor); „Şi el e emirul şi are-n tezaur, /Movile
înalte de-argint şi de aur, /Şi jaruri de pietre cu flăcări
de sori [...]” (Noaptea de decemvrie) În poezia lui Ion
Minulescu frapează universul cromatic, într-o desfă-
şurare barocă de pietre preţioase, materiale delicate,
obiecte de valoare, detalii somptuoase, creând picturi
statice şi sugerând o atmosferă: „Toate sunt ca şi-altă-
dată... /O, bazar sentimental!... /Toate sunt ca la ple-
carea mea –dantelă şi cristal...” (I. Minulescu, Într-un
bazar sentimental)
Atât pentru poezia romantică, cât şi pentru cea
simbolistă, muzica cuvintelor este arta supremă, idea-
lul la care aspiră textul liric. Muzicalitatea este expri- grafica: Alexandru Enoiu
mată prin: cuvinte sau expresii care se repetă periodic,
vocale, consoane, grupuri consonantice, figurile de stil consoanelor lichide l şi r: „Dintre sute de catarge/Care
ale insistenţei, rime folosite, rafinamentul prozodic. lasă malurile, /Câte oare le vor sparge/Vânturile, va-
Muzicalitatea se dezvoltă de la cea doar melodică, în lurile?” (Dintre sute de catarge)
romantism, la cea armonică, aşa cum vom găsi la marii În poezia Sara pe deal, jocul vocalelor şi al
simbolişti şi la predecesorii lor: Poe, Baudelaire, Ver- consoanelor, rimele feminine (deschise), rafinamentul
laine, Rimbaud, Mallarmė. Eminescu sugerează un- îmbinării picioarelor metrice susţin ideea poetică,
duirea valurilor, curgerea apei prin repetarea dând un ritm maiestuos versurilor: „Sara pe deal bu-
ciumul sună cu jale, /Turmele-l urc, stele le scapără-n
cale, /Apele plâng, clar izvorând în fântâne; /Sub un
salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine”. Pentru simbo-
listul Mallarmė, „poezia nu e decât muzică prin exce-
lenţă”, iar pentru precursorul acestui curent în spaţiul
românesc, Macedonski, „arta versurilor nu este nici
mai mult, nici mai puţin decât arta muzicii”. Consoa-
nele, grupurile consonantice, alternarea versurilor
lungi cu cele monosilabice, fenomen care dă un ritm
sacadat, monoton, rimele închise, masculine subli-
niază trăsăturile caracteristice ale toamnei, ce apăsă
sufletul eului liric: „Toamna sună-n geam frunze de
metal, /Vânt. /În tăcerea grea, gând şi animal/Frânt”.
(G. Bacovia, Monosilab de toamnă) D. Anghel, în
poezia intitulată În grădină, recurge la un vers foarte
lung, alexandrinul, segmentat în două de cezura de la
mijlocul lui, fiecare jumătate de vers fiind segmentată
la rândul ei de altă pauză. Realizează astfel prin ca-
denţa ritmică „o mişcare lenevoasă a versului” (Şerban
Cioculescu): „Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă
alintă gânduri blânde... /Ce iertător şi bun ţi-i gândul,
în preajma florilor plăpânde! /Râd în grămadă: flori de
nalbă şi albe flori de mărgărint, /De parc-ar fi căzut pe
straturi un stol de fluturi de argint”.
La capătul demersului critic propus, putem
trage concluzia că orice curent literar se naşte ca ri-
postă la adresa celui precedent, dar poate fi şi o conti-
nuare (în forme uşor modificate) peste timp a unui
curent manifestat în trecutul ideologiilor literare. Ast-
fel, am putut demonstra (cu exemple numeroase) că
grafica: Loredana Manea simbolismul este un neoromantism, manifestat câteva
decenii mai târziu.
REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48 31