Page 36 - 2017_revista_noastra_nr_47-48
P. 36

ESEU

        apare ca parte a cuplului ispitit, pedeapsa jocului fiind
        „osânda de a sta-n lumină” („unde ceasul fără vină/ cu
        șarpele se joacă-n doi./ Tu ești om, eu sunt om./ Ce
                                                   28
        grea e pentru noi/ osânda de a sta-n lumină” - Glas
        în paradis). Ca simbol al transcendenței, lumina este
        de  necuprins,  ea  conturând  formele  și  micșorând
        distanțele. Cu toate acestea, în filozofia lui Blaga, lu-
        mina din spatele misterului universal rămâne necunos-
        cută, din cauza cenzurii transcendente, concept pe care
                                                         29
        Alexandru Tănase îl vede ca pe o rețea izolatoare .
        Creația și cunoașterea umană sunt singurele care pot
        compensa această limitare aparentă. Intervine, totuși,
        un paradox. Putem vorbi despre cunoaștere echiva-
        lând-o cu iubirea? Desigur că, în unele cazuri, prelun-
        girea cunoașterii este iubirea, iar femeia, ca parte a
        cuplului, contribuie la interiorizarea cunoașterii și la
        depășirea ei. În unele poezii, există însă o diferențiere
        evidentă între cunoaștere și iubire, care accentuează
        preferința  lui  Blaga  pentru  opoziții  și  mister:  „A
        cunoaște. A iubi [...] a cunoaște-nseamnă iarnă,/ a iubi
                     30
        e primăvară” (Primăvară).
               Misterul absolut, ipostaziat în lirica blagiană
        prin frumusețea feminină bizară, este într-o schimbare
        perpetuă.  Femeia  apare  mereu  diferit,  renaște  din
        „rodul fiecărei dimineți” și se reinventează, fiind, de nând o „dulce limitare” în fața universului, frumusețe
        fiecare dată, o prelungire a altui simbol: „Știu că iubita de necuprins datorită prelungirii ei infinite („ființa ta
                                               31
        mea [...]/ Mereu e alta, alta e, tot alta” . Ea nu are se prelungește/ până la cea din urmă stea”). Esența
        nume, nici o reprezentare concretă, dar se definește reală a imaginii feminine și aparența unei apropieri de
                                                                                                    39
        printr-un prezent etern: „Făptura fără ieri, întruchipată nemărginirea  ființei  sunt  în  echilibru ,  atributele
                                                       32
        iar și iar, / în ciclurile arzătoarei, reluatei tinereți” (În  feminității apropiindu-se în final de contingent: „dorul
        lumea lui Heraclit). Astfel, eternul feminin devine, în  tău, părul tău, umbra ta”. Caracterul impersonal de-
        raport cu celălalt, o purificare, iubirea extinzându-și  vine, în unele postume, o oscilare între „amăgire și
        sensul de la o relație personală, intimă, la un fenomen  făptură clară” (Prezență). Iubita îi „bea cântecul” în-
                                                                           40
        universal, la care ia parte întregul cosmos, idee pe care  drăgostitului și îl farmecă cu prezența („îmi place să
                                      33
        o susține și Ștefan Aug. Doinaș .                     te văd oriunde și oricum”), însă apariția ei este de ne-
               În structura feminității, această mutație cores-  cuprins, pentru că reprezintă doar o „răsfrângere”, o
        punde,  în  plan  simbolic,  unei  treceri  de  la    foc  la proiectare în „iezerul de munte”. Prezența se desprinde
        cenușă. Putem vorbi și în acest caz de o transcendență,  din ape, cadrul natural fiind din nou spațiul de întregire
        dar diferită conceptual. Dacă focul era echivalentul a imaginii. De aceea, doar apele pot face proiecția să
        unei arderi și definea o schimbare perpetuă, cu un vi- dispară: „Dacă nu eu, atuncea cel puțin/ această apă să
        talism continuu, cenușa arată nestatornicia, efemerul, te frângă, / această undă să te sfarme”. Deși apare în
        cele două planuri fiind opuse(cosmic și teluric). În  ape, iubita nu are trăsături acvatice, ci este tot o ipos-
        acest sens, conceptul potrivit ar fi cel al lui Eugen To-  taziere a focului, fapt dedus din dorința îndrăgostitului
                                     34
        doran de „trans-descendență” , ca o atracție structu- de a o stinge: „această undă [...] să te stângă, să te
        rală  a  ființei  spre  materia  din  care  a  fost  creată.  stângă”.
        Observăm  că,  în  postumele  lui  Blaga,  în  spatele       Astfel, ipostazele multiple ale feminității osci-
        frumuseții feminine stă, de cele mai multe ori, cenușa:  lează între teluric (pământ, crengi, cenușă) și ceresc
        „Frumusețea ca și zborul și iubirea/ de cenușe-și leagă  (lună, lumină, foc). De la o simplă prelungire și reflec-
                                35
        firea” (Lângă un fluture ). Frumusețea, în ciuda ca- tare a naturii care devine personaj în relația cu celălalt
        racterului său inexplicabil, rămâne „prilej de-amăgire (spicele de grâu sunt ca niște fete, brațele iubitei sunt
                              36
        statornică” (Frumsețea ), în acest context, fiind evi- crengi), femeia devine purtătoare a unor atribute care
        dentă legătura dintre contingent (corpul feminin de   nu aparțin sferei terestre. Ea cumulează funcțiile sim-
        cenușă) și transcendent (femeia ca lumină, ca strălu- bolice ale elementelor primordiale, dar are o funcție
        cire).                                                proprie, cea transcendentă. În spatele oricărei imagini
               În unele cazuri, feminitatea capătă caracter im- feminine este o prelungire infinită, cu un caracter as-
        personal, „numele literei secrete a semințiilor nordice cendent sau descendent, în funcție de sensul în care
                                             38
        - Runa” . În poezia Odă către Runa , ea devine o      vorbim despre transcendență: transcendență ca orien-
                37
        frumusețe prototipică, nemărginită („Nimic din ale    tare  spre  un  dincolo  al  Marelui  Anonim,  sau
        tale nu te mărginește”). Imaginea se conturează prin  transcendență ca atracție telurică spre misterele morții.
        raportare la întregul univers, frumusețea iubitei rămâ-
          34                                                     REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48
   31   32   33   34   35   36   37   38   39   40   41