Page 40 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

ESEU şapte vieţi pe pământ, din care primele sunt trăite în
zadar, se pot uni sufletele, iar ,,a şaptea moarte cu-
Mirajul acestei teorii continuă și în secolul ur- prinde revelaţia. Fiindcă moartea a şaptea înseamnă
mător: în 1925, în plină vogă literară, a apărut romanul sfârşitul existenţei materiale şi începutul întoarcerii în
,,Adam şi Eva” în care autorul, Liviu Rebreanu, lumea spirituală”. Credinţa sinceră a lui Rebreanu că
reușește transfigurarea literară a unui concept mitic: de abia a şaptea viaţă dăruieşte fericirea contopirii de-
este vorba despre credinţa în reîncarnare, despre pro- pline cu perechea ideală este subliniată și în aceste în-
tagoniştii cuplului arhetipal, cuplului ideal, care se trebari la care reușește să își răspundă: ,,Câte vieţi
caută şi se reîntregesc de abia în a şaptea treaptă isto- terestre alcătuiesc o viaţă adevărată? ...şapte! De ce
rică a evoluţiei pământeşti. Firul epic al cărţii aduce tocmai şapte? O, Doamne, de ce şapte? Dar pentru că
astfel aminte de mitul platonician al androginului. şapte este numărul sfânt! A fost sfânt dintotdeauna în
,,Androginul este adesea reprezentat ca o ființă dublă, toate sufletele!”.
având în același timp, atributele celor două sexe, încă Firul epic urmărește personajul de origine ro-
unite, dar pe punctul de a se separa. Astfel, Shiva, di- mână, Toma Novac, a şaptea reîncarnare a sufletului
vinitate androgină în panteonul indian, este adesea re- cunoscut anterior ca indianul Mahavira, egipteanul
prezentat strângând-o cu putere în brațe pe Shakti, Unamonu, babilonianul Gungunum, cavalerul roman
propria-i putere, figurată în chip de divinitate femi- Axius, călugărul german Adeodatus, doctorul francez
nină. Androginia, ca semn al totalității, apare deci atât Gaston Duhem. Fiecare ,,nuvelă”, ce are ca titlu nu-
la sfarșitul, cât și la începutul lumii. Potrivit viziunii mele entitații feminine întâlnite în fiecare viață,
eshatologice a mântuirii, ființa își recuperează o ple- urmărește același tipar: bărbatul își găsește la un mo-
nitudine în care separarea sexelor se anulează – iată ce ment dat perechea și încearcă cu orice preț să ajungă
evocă taina căsătoriei, în nenumărate texte la ea, însă sfârșește de fiecare dată tragic printr-o
tradiționale, trimițând astfel la imaginea lui Shiva și a moarte cruntă și prematură, iar iubirea lor va rămâne
lui Shakti.”² neîmplinită până la a şaptea moarte, când, în cele din
Prin vocea personajului Tudor Aleman ne este urmă, sufletele se vor uni. În ultima viață, personajul
prezentată o teorie foarte interesantă: când sufletul de simte nevoia să călătorească, inconștient, în toate țările
origine dumnezeiască trece din planul spiritual în cel în care a trăit în căutarea unui ideal necunoscut sieși.
material apare scindarea în două părţi: masculin şi fe- În cele din urmă, absolut întâmplător își regăsește pe-
minin. Întoarcerea în planul spiritual a sufletului este rechea, pe Ileana. În sfârșit sufletele se unesc, cei doi
posibilă doar prin unirea celor două părţi în planul ma- își doresc să fugă, însă soțul Ileanei își dă seama și îl
terial. Unirea celor două jumătăţi nu este posibilă în împușcă pe Toma. Inevitabil, a fost supus la sfârșitul
prima viaţă materială a sufletului. Astfel apare ideea la care era sortit.
reîncarnării şi cifra şapte cu multiplii lui ce apar obse- Romanul este unul bine structurat, însă la un
dant nu doar în structura cărţii (şapte vieţi, şapte capi- moment dat se rupe tiparul, ceea ce marchează
tole cu şapte părţi fiecare), dar şi pe parcursul evoluția personajului odată cu înaintarea în ciclul
naraţiunii, reprezentând zile de naştere, date ale morţii, vieților, dar și unul bine documentat. Pe lânga motivul
perioade de călătorii, ritualuiri antice etc. Numai după metempsihozei care este valorificat prin intermediul
imaginației creatoare a lui Rebreanu, faptul că întâm-
plările se desfășoară pe meridiane și în civilizații di-
ferite, este o adevărată lecție de istorie.
Dacă motivul metempsihozei este abordat în
opera ,,Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu prin în-
trepătrunderea mai multor dimensiuni: realitatea,
visul, prezentul, trecutul, Rebreanu dispune într-un
crescendo cronologic mai multe vieți. O asemănare
importantă între cele două opere este eșecul constant
la care sunt supuse personajele principale: în ,,Adam
și Eva” constatăm acest eșec la sfârșitul primei ,,nu-
vele”, în timp ce în ,,Sărmanul Dionis” îl recunoaștem
încă din titlu: apelativul ,,sărmanul” ce reliefează
condiția umilă a personajului eponim, din punct de ve-
dere social și spiritual pentru că nu reușește să atingă
un plan al absolutului. De asemenea atât Dionis cât și
Toma Novac sunt conștienți de existențele lor trecute,
dar în moduri diferite: Dionis realizează o metempsi-
hoză inversă în timp ce răsfoiește cartea vechiului pro-
fet Zoroastru întrupându-se într-un călugar de pe
vremea lui Alexandru cel Bun, astfel abolind granițele
spațiului și ale timpului. Iar Toma dă crezare abia pe
patul de moarte teoriei lui Tudor Aleman ce i-a insuflat
ideea de viață anterioară. Ambele opere sunt construite
pe baza fantasticului, iar stilul fiecărui creator face din
38 grafica: Raluca Sîrbu REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48