Page 29 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

ECOU
tuaţii de excepţie) este sentimental, imaginativ, visător,
contemplativ, dilematic, solitar, interiorizat, însetat de
absolut, răzvrătit etc.
Curent literar apărut în Franţa (ultimele două
decenii ale secolului al XIX-lea) ca reacţie la estetica
parnasiană, simbolismul promovează un concept mo-
dern de poezie în spiritul unui idealism neoromantic,
descoperind misiunea poetului ca, prin intermediul
simbolurilor, să perceapă analogiile şi esenţa muzicală
a creaţiei poetice. Precursorul curentului este Charles
Baudelaire şi teoreticianul este Jean Morėas (manifes-
tul literar Le symbolisme, 1886, publicat în suplimen-
tul literar al ziarului “Le Figaro”. Reprezentanţi: Paul
Verlaine, Arthur Rimbaud, Stėphane Mallarmė, Jules
Laforgue, Maurice Rollinat ş.a. Simbolismul presu-
pune existenţa planului suprarealităţii (visul, haluci-
naţiile), al absolutului. Visul descoperă viaţa cea mai
tainică, poarta spre lumea atemporală; propune întoar-
cerea la inocenţă ca răspuns la neliniştile omului
matur. Amintind de vizionarismul romanticilor
(„Lumea devine vis, visul devine lume” – Novalis), A.
Rimbaud declara: „Adevărata viaţă este absentă. Nu
suntem de pe lumea asta”. Poetul simbolist e în total
dezacord cu lumea exterioară, e o fire contemplativă,
consecinţele acestui fapt fiind inadaptarea sau experi-
mentarea „dereglării simţurilor” (Rimbaud) care-i va
dărui puterea viziunii, reuşind astfel să noteze „inex-
primabilul”. Poezia simbolistă explorează subcon-
ştientul (se va continua în suprarealism), eul liric
aflându-se în stări de criză existenţială. Simbolismul
dezvoltă un nou “mal du siècle” (romantism), numit
grafica: Elena Mocanca spleen (Baudelaire). Acest curent propune concepte
noi, precum: simbolul, sinesteziile, corespondenţele,
a secolului al XIX-lea. Programul estetic al romantis- sugestia, versul liber, cultivarea stărilor vagi, fluide,
mului este formulat de Victor Hugo în Prefaţa la muzicalitatea versurilor, apariţia ambiguităţii. Simbo-
drama romantică Cromwell (1827). Reprezentanţi: liştii manifestă preferinţe pentru anumite teme sau mo-
Victor Hugo, Alphonse de Lamartine, Alfred de Vigny, tive poetice: universurile compensatorii (visul, spaţiile
Alfred de Musset, lordul Byron, Heinrich Heine, No- exotice – ca şi în romantism), spleenul, oraşul, natura,
valis, Giacomo Leopardi, A.S. Puşkin, Mihail Ler- loc al corespondenţelor.
montov, Edgar Allan Poe. Conceptul creativ al noii În romantism, opera este îndreptată, în primul
ideologii literare este phantasia (fantezia creatoare). rând, spre eul poetic. Pentru Lamartine, poezia trebuie
Simţul lăuntric îl face pe poet vizionar, fiecare operă să scoată la lumină ceea ce i s-a revelat poetului, prin
de artă adevărată fiind monumentul unei viziuni. Na- „privirile furişate în sanctuarul sufletului”.De aceea,
tura devine organul spiritului. Şi în concepţia unui poeţii romantici pătrund în adâncimile infinite ale su-
mare simbolist, cum este Rimbaud, „poetul e prin fletului, descifrând trăiri dincolo de zona conştientului.
esenţa lui un clarvăzător”, iar poezia e o profeţie. Ro- De aici, exaltarea sensibilităţii, a imaginaţiei, a fante-
manticii îşi afirmă preferinţa pentru exotic, cosmic, ziei creatoare. Agitaţia sufletului atras de absolut, în-
oniric, magic, fantastic. Temele şi motivele literare setat de absolut, nu cunoaşte linişte, căci pentru
cultivate de romantici cunosc o diversificare fără pre- scriitorul romantic scopul existenţei se găseşte în setea
cedent în istoria literară: iubirea, natura (ca expresie a de absolut, în căutarea cu orice sacrificii a drumului
trăirii lăuntrice, ėtat d’âme, stare de spirit), istoria, tim- spre ideal, în puterea de a se opune conformismului
pul, condiţia geniului, nostalgia absolutului, aspiraţia social, în condiţia de a fi un inadaptat, o fire contem-
spre ideal, spre perfecţiune (teme); visul, somnul, so- plativă, sceptică şi solitară, interiorizată şi visătoare.
litudinea, astralul, tenebrele, nocturnul, apocatastaza, Nemulţumit de prezent (“mal du siècle”), romanticul
mortul viu, dublul, evaziunea în universuri compen- are voinţa de a transfigura realul, părăsind lumea obiş-
satorii (în istorie, în spaţii îndepărtate), codrul, metem- nuită pentru ca, măcar o clipă, să se dea unei alte exis-
psihoza, floarea albastră (motive). Modelul uman al tenţe, eterne, în trecut sau în viitor. Ideea este surprinsă
romantismului este fiinţa plasată în sfera imaginaţiei de Novalis în toată profunzimea ei: „În noi, sau nică-
şi a sensibilităţii, care se revoltă şi schimbă faţa lumii; ieri, este eternitatea cu luminile ei, trecutul şi viitorul”.
atitudinile şi ipostazele umane definitorii sunt: geniul, Marele romantic rus Mihail Lermontov abordează
visătorul, îndrăgostitul, inadaptatul, răzvrătitul, scep- tema romantică a singurătăţii, a izolării, a zădărniciei,
ticul. Personajul romantic (erou excepţional pus în si- a morţii: „Păreri de rău? De ce? În van sunt toate! /Şi

REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48 27