Page 43 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

toare care ar fi putut fascina pe mulți artiști nu și-au ESEU
găsit adepți. Chagall nu a încercat să schimbe cursul
picturii. A dorit pur și simplu ca, în felul său original, Alegerea poziționării acestor elemente este atât
să ilustreze povești minunate, născute din propriile mai stranie și paradoxală și sfidează și mai mult arta
experiențe, să-și exprime propriul misticism care conformistă deoarece în mimesisul clasic există mereu
poartă mai mult însemnările literaturii decât cele ale o gradație a intensificării nuanțelor, de la cele mai
religiei grele, întunecate, concentrate întotdeauna la baza pic-
Kandinsky și Chagall sunt doi pictori turii, pentru a-i conferi stabilitate și a susține ansam-
suprarealiști contemporani sfârșitului de secol XIX și blul cromatic, spre cele mai pastelate, calde, delicate
începutului de secol XX, ambii ruși, ce au inițiat arta și deschise, evidențiate mai mult în partea superioară
bazată pe mimesisul modern în care limitele sunt des- a lucrării. Cele două sate, cel pal și cel negricios, pot
trămate, orice exces este permis, iar arta pe care Aris- prezenta chiar localitățile în care Kandinsky a trăit
totel o consideră a netalentaților reconfigurează lumea, până în 1911. Distingem aici două posibilități: orașul
realul devenind doar o proiecție mentală aproximativă. din depărtare poate fi Moscova, localitatea sa natală,
În anul 1911 au pictat, neinfluențându-se reciproc, iar “satul” din apropiere poate reprezenta München;
două tablouri cu lait-motive stranii în asemănarea sau figurile fără prea multe detalii pot fi chiar Odessa,
aproape perfectă a lor. Temele comune ale celor doua orașul unde familia lui s-a stabilit când Kandinsky
sunt nostalgia satului, copilăria ruptă, identitatea di- avea doar cinci ani și unde, odată plecat la facultate în
slocată de atât de multe schimbări și dorul, căutarea Moscova, nu s-a mai întors niciodată, iar satul pastelat
de negăsire, a țării mamă. În cele două tablouri îi poate corespunde locului natal de unde figura umană
recunoaștem elementul animalier, motivul fiind mai din pictură, transfigurată de realitatea irespirabilă a
clar definit în “Eu și satul” (al lui Chagall), dar reluat respingerii din ambele țări, se hotărăște să plece spre
continuu, permanent, obsesiv, în “Improvizație 21A”. un alt loc, poate, München. De asemenea, o altă per-
Animalul și omul, în ambele picturi, sunt într-o relație sonoficare onirică a transhumanței artistului este fi-
de dependență reciprocă, dacă în primul tablou figura gura conturată doar cu albastru intens ce pare să
umană este abia schițată și pare a fi doar o pată ce se alunece de pe o formă inefabilă încercând oarecum să
pierde în fundal, ea este totuși evidențiată în contururi ajungă la origine, dar nu se distanțează nici de oraș,
maronii și, cel mai important, pare că aparține, că este iar drama sa purpurie se revarsă peste liniștea pală a
în interiorul motivului animalier ca într-o lume onirică, noii siguranțe. Astfel, figura mutilată de dorul de casă,
proprie, unde cerul pare a fi proiectat pe fruntea ani- legată însă de planul stabilit din cadrul satului luminos,
malului, în culorile reci și calde ale apusului. În al doi- alunecă încet în infernul albastru , deci imaterial și
lea tablou, cercul accentuat pe spațiul care leagă cele ilustru, ca albastrul cerului și al apei, unde a mai căzut
două simboluri este relația de dependență imuablă, și altă figură ilustrată în culori pământii. Aici, unde
continuă, circulară, care se stabilește între cele două animalele sunt prea albastre, iar alte simboluri par să
ființe. rămână indescifrabile, este locul unde se scurg toți cei
“Pomul vieții” stă la baza picturilor, și la pro- care sunt pururea călători, iar “călătorii ajung întot-
priu și la figurat, în “Improvizație 21A” fiind prezentat deauna prea târziu”.
în același stil oniric și insolit, ca un ghiocel distrus, În opera lui Chagall casele sunt mult mai bine
sfâșiat de vânt și frig, cu petalele răvășite și ascunzând schițate, dar rămân și ele într-un cadru distant și nebun,
o dramă interioară roșie, aprinsă, în timp ce în “Eu și straniu și obscur. Drama satului se reflectă și aici, dar
satul” pomul vieții este bogat, grandios, prosper, având nu este o tragedie a discontinuității abrupte, ea ilus-
cele mai variate roade și fiind chiar la baza legăturii trează o nostalgie a plaiurilor natale și nu o căutare
circulare dintre indivizi. În cele două tablouri mai în- continuă a negăsitului, cum întâlnim în primul tablou
tâlnim și ideea caselor, a satului în sine, a familiarității unde drama dislocării, a singurătății, a neapartenenței
și obișnuinței. În opera lui Kandinsky putem observa la niciun oraș locuit până acum de eul creativ își pune
distanțarea dintre cele două sate, ambele onirice și in- amprenta în stilul haotic și suferind al artistului. (“Eu
solite, dar într-unul dominând nuanțele pale, deschise, și satul” – pictată la un an după ce Chagall a venit la
calde și pastelate, iar în cel din urmă evidențiindu-se Paris, lucrarea evocă amintirile artistului legate de
cerul întunecat, satul difuz, pierdut parcă în negura ui- satul natal și de comunitatea evreiască. În sat, țăranii
tării, a disperării și a nevrozei transmise de culorile și animalele trăiau alături, într-o dependență reciprocă,
reci și închise. aici sugerată de linia ce unește cele două figure prin-

REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42 39