Page 42 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

ESEU

derii treptate în adevăratul sens al romanului. Poate de
aceea în aparență pare a fi o carte scrisă în grabă, pen-
tru că modul stilistic de a trata subiectele este dislocat
chiar și de mimesisul modern, scriitura însăși pare a
se adresa exclusiv călătorilor permanenți care nu își
mai pot găsi căminul indiferent unde ar mai căuta. Ca-
drul romanului este, într-adevăr, unul fugitiv care, în
același timp, susține ideea plecărilor și sosirilor întâr-
ziate, ca și cum “acasă” ar fi un tren de călători pe care
Irene ar fi trebuit să îl prindă și, odată pierdut, nu se
mai poate întoarce niciodată; și oricât de mult ea ar în-
cerca să găsească o rută alternativă, acest ultim tren
nu mai poate fi înlocuit, iar așteptarea lui pare a fi una
din ce în ce mai inutilă. Astfel, Irene rămâne un călător
perpetuum în propria țară (și cea din care evadează,
dar și cea în care își găsește refugiu, deși numai în do-
cumentele oficiale, căci și aici se resimte laitmotivul
romnaului, alienarea). Patria natală apare sub acroni-
mul “celălalt” (“celălalt tărâm”, “dictatorul din cea-
laltă țară”) nefiind nici măcar odată menționat vreun Marc Chagall - Eu si satul
nume. Avem doar mici indicii care apar în incipitul ro- www.galeriedada.com
manului, deși Franz este cu desăvârșire un nume ger- Alți doi artiști care au experimentat din plin
man, acțiunea se petrece cu sigurantă pe țărmurile ruptura față de origini și dezertarea forțată (sau nu) din
românești, sau, în fine, din “cealaltă țară”. Apoi țara natală au fost Vasili Kandisnky și Marc Chagall.
acțiunea se mută definitiv în Germania unde, deși Primul a fost creditat ca fiind întâiul pictor ce a creat
Irene are legături cu Franz, Stefan și Thomas, iar aces- primele lucrări de artă pur abstracte. Deși concepțiile
tea nu sunt strict amoroase, firul epic se păstrează lui au fost de multe ori neînțelese și, implicit, respinse
drept un coșmar trăit cu ochii deschiși într-o definitivă de societate, a continuat să își promoveze arta prin
singurătate. Până spre finalul romanului, personajul expoziții proprii, susținut de grupurile de artiști, com-
principal trăiește cu impresia apartenenței exhaustive puse din pictori moderni, pe care le-a format de-a
în noua țară doar odată cu finalizarea documentelor de lugul existenței. În 1909 înființează Neue Kunstlerve-
cetățenie. Chinul, sacrificiul și intoleranța excesivă su- reinigung cu ai săi prieteni, animați fiind de același
portate de Irene în birourile pentru emgranți și nonconformism față de arta oficială, sfidând misme-
imigranți trebuie să se metamorfozeze în apartenența sisul clasic, aristotelian, prin care realul e reconfigurat
sa la noua ei patrie, atât oficial, prin birocrația în artă, dar rămâne recognoscibil în stratul ficțional și
hărțuitoare, cât și afectiv. Cetățenia acordată nu este deține principiul liniei de aur (echilibrul perfect dintre
decât pasul definitiv, în același singur picior, către de- extreme; excesul fiind perceput ca lipsă de
zolarea ce se relevează odată cu noua lume de care nu înțelepciune). După ce gruparea este desființată dato-
se poate atașa și nu poate aparține, experimentând din rită declanșării unor scandaluri de proporții atât în rân-
nou dizlocarea simțită atunci când a părăsit “cealaltă dul publicului, cât și în cercul criticilor, Kandinsky
țară”. Trădată de propria națiune, dezamagită de patrie devine în 1911 unul dintre fondatorii noului grup Der
și locul pe care îl numea “acasă”, autoarea nu poate Blaue Reiter, care prezintă lucrările câtorva artiști
expune direct notalgia și dorul disperat față de deixisul aparținând unor direcții și discipline dintre cele mai
spațial natal, aceste laitmotive resimțindu-se la fiecare variate. Chagall a intrat în istoria picturii fără să fi
pagină, citindu-le printre rânduri, în crăpăturile stilis- creat o școală proprie. Până în ziua de azi nu se
tice dintre propoziții: “Irene mai avea o bănuială: că- cunoaște un alt artist care să se fi raportat la creația
și ținea în cap dorul de-acasă mic, făcut ghem, ca nu lui, cu ajutorul influenței sale directe, din timpul vieții.
cumva să-l recunoască. Că atunci când apărea, îl re- Poezia sentimentală a tablourilor sale, onirismul său
prima. Și că, pentru a-și sufoca simțurile, așeza pe ele care își are rădăcinile înfipte foarte adânc în folclorul
clădiri întregi din gândurile ei.” evreiesc și în spiritul poporului rus, culorile străluci-
38 REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42