Page 38 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

ESEU grafica: Miruna Cojocariu și

Gabriel Păunescu
răspuns că nu am nicio îndoială.”.
Meursault trăiește și se ghidează după concret,
după simțuri și lucruri palpabile, luând ca etalon al
vieții sale moartea, pe care o privește ca fiind o nor-
malitate inclusă în propria lui ființă, fiindu-i indiferent
momentul morții, realitatea lui fiind total opusă viziu-
nii creștine despre mântuire.

“În moartea unui om moare o lume necunoscută.”
Antoine de Saint Exupery

Deși are un interior etanș, închis în fața con-
strângerilor sociale și aflat în imposibilitatea de a se
deschide în totalitate în fața oamenilor, prăbușirea lui
sufletească este inevitabilă, dezintegrându-l spiritual:
“Din străfundul viitorului meu, în tot timpul aces-
tei vieți absurde pe care o dusesem, un suflu obscur
urca spre mine străbătând anii care încă nu veni-
seră și acest suflu egaliza în drumul lui tot ceea ce
mi se propunea atunci, în anii nu cu mult mai reali
pe care-i trăiam.”.
În centrul vieții lui Meursault este o cameră
goală, cu zgomote ușoare care nici nu se pot distinge.
Tratând viața și evenimentele din jur cu detașarea unui
simplu privitor, fiind incapabil de a schimba ceva, el
nu se implică emoțional în niciunul din episoadele des-
crise în roman. Deși există în interiorul lui dorința de soare din ziua în care o înmormântasem pe mama
și, ca și atunci, mă durea mai ales fruntea și toate
claritate, de cunoaștere și de analiză, toate acestea se
lovesc de irațional, indiferent de eforturile depuse de vinele ei zvâcneau împreună sub piele. Din cauza
personaj. Indiferența lui și detașarea în fața vieții sunt acestei mișcări pe care n-o mai puteam suporta, am
cele care plasează acțiunea într-un absurd continuu: făcut o mișcare înainte. Lumina a țâșnit din oțel ca
“Dacă ar fi să trăiesc toată viața într-o scorbură de o lamă lungă, strălucitoare, care mă lovea în
copac, având ca unică preocupare să privesc doar frunte... Toata ființa mi s-a încordat și mi s-a cris-
cerul, nu m-aș plictisi.”. Rămân cele două realități pat mâna pe revolver. Trăgaciul a cedat, am atins
care formează absurdul: sufletul personajului și ca- pântecele lustruit al patului armei și aici, în zgomo-
mera, iar mai apoi celula în care se află și care repre- tul deopotrivă sec și asurzitor, a început totul.”.
zintă al doilea lui “eu”. Libertarea, care înseamnă absența oricăror
constrângeri spirituale, lipsește cu desăvârșire în viața
personajului. Crima pentru care este vinovat îl trimite
“Un lucru îl putem vedea clar și plastic numai dacă
are umbre și penumbre- moartea este umbra care dă la închisoare, care însă este mai apropiată de o des-
plasticitate vieții. ” – Lucian Blaga criere a încăperii sufletului său decât oricare drum pră-
fuit al orașului Alger, sau plaja unde a ucis un om,
deoarece ele simbolizează libertatea pe care Meursault
Transformarea interioară este generată de fo-
curile de armă care îi dezechilibrează întregul viitor, nu o are și nu a avut-o niciodată. Chiar și înainte de a
făcându-l robul propriilor impulsuri datorită cărora fi închis, el nu este liber, sufletul lui este îngrădit între
Meursault este închis. Soarele pare a fi cel care i-a tra- limite bine stabilite ale existenței absurde pe care o
sat drumul spre dezechilibru, încorsetarea spirituală conturează în jurul vieții sale, motiv pentru care
acțiunea este un cerc închis care începe la căpătâiul
determinându-l să nu aibă pentru câteva clipe voință
proprie: lumina îl sufocă și îl orbește în momentul cri- mamei decedate și se termină la ceea ce pare a fi o pre-
mei, lovindu-l în frunte ca un impuls: “Era același lungire a imaginii ei: arestarea și condamnarea ei la
34 REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42