Page 36 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

ESEU Ica Dumbravă

T
Moartea şi învierea conştiinţei

Dacă în stadiu incipient simbolul morții este
asociat ideii de joc, de interacțiune cu visul ca o
falie tranșantă a realității, evoluția umanității a de-
Moto: terminat pendularea ființei umane între lumină și în-
tuneric, între moarte și aparența ei.
“Neștiind locul și vremea în care
Sentimentul morții pune în mișcare meca-
ne așteaptă moartea, o vom aștepta noi nismele imaginarului, generând noi configurații
oriunde și oricând.” poetice și literare, fericirea și perfecțiunea formală
Fericitul Augustin a vieții regăsindu-se în centrul aspirațiilor ființei
umane.

Prolog: “Moartea nu este decât o schimbare veșnică.”
A învăța ce semnifică moartea nu înseamnă Philip Freneau
decât a trăi liber, nu ca un rob al timpului sau al con-
trângerilor impuse de propria ființă. Generalizând con- Melancolia, somnul, iubirea și moartea sunt
ceptul de moarte constatăm că el nu poate fi redus la doar câteva din temele care au fost situate încă din
nimic, la “a fi” sau la “a avea”. A muri poate însemna cele mai vechi timpuri în centrul preocupărilor lite-
atât a trăi pentru veșnicie sau a învia spiritual, cât și rare ale diferitelor popoare.
renunțarea la propria conștiință, dacă universul nostru
propriu se limitează la timp ca la ceva finit. Treaptă
spre imensitatea nedescrisă a lumii sau poartă spre in-
finit, generată ca o spaimă sau ca o bucurie de identi-
tatea propriilor noastre trăiri și sentimente, în fond: ce
înseamnă moartea?

Reintegrare în natură sau oscilare între două
stări diferite de veghe, moartea rămâne simbolul în
jurul căruia se construiește o întreagă matrice a
spiritualității europene. Privită adesea ca o simplă tre-
cere în neant sau o supraviețuire parțială a conștiinței
fiecăruia în persoana urmașilor, ea devine centrul
existenței umane, care se raportează la moarte ca la o
noțiune abstractă.
Simplul gând al eternității și al transcenderii
realității generează o stare de căutare permanentă, spre
împlinire și spre straturile ascunse ale conștiinței, spe-
cifică spiritului romantic, aflat într-o căutare continuă
a sinelui prin descifrarea misterelor universului. Por-
nind de la inițierile eminesciene în teritoriul morții,
geniul aspiră spre necunoscut, oscilând permanent
între contingent și transcendent, ca formă proprie a
existenței sale, cu dorința de a suprima moartea:
“Mergi tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri/
Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos” fotografie: Alexandra Diaconu
(Memento mori).
32 REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42