Page 35 - 2014_revista_noastra_nr_41-42
P. 35

care animă libertatea lui Raskolnikov trebuie să răs-                     ESEU
        toarne şi acest nivel interior al represiunii.” Eliberării
        exterioare (juridice) trebuie să-i urmeze o eliberare in-  sporeşte cele ale sufletului, iar raţiunea, cele ale raţiu-
        terioară (morală). E un om cu desăvârşire eliberat de  nii. Omul este limitat de materie şi trăieşte în materie,
        imperiul raţiunii individualiste, care îl dominase, care-  asta determinându-l să devină sceptic cu privire la li-
        l sugrumase în fiinţa lui umană şi care-l împinsese ca  mitele imateriale ale sinelui său.
        pe o unealtă în mod mecanic către crimă. Tot ce a fost       Iată ce spune Sf. Apostolul Pavel despre co-
        în el logică a raţiunii personale dispare.            existenţa acestor două cugete şi despre aplecarea fi-
        Romanul urmează laitmotivul lui Lazăr din Betania,    rească a omului spre eul identitar pozitiv: “Că, după
        cel al morții și al învierii, căci pentru Raskolnikov  omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu;
        există posibilitatea regenerării fiinţei prin suferință-  dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se îm-
        «Dar aici începe o altă poveste, povestea regenerării  potriva legii minţii mele.”
        treptate a unui om, a renaşterii lui progresive, a trecerii  În loc de epilog: Înţeleg că în fiinţa mea exist
        lui pe nesimțite dintr-o lume într-alta, într-o realitate  eu şi cu mine. Cel care mă defineşte este eul care mă
        nouă, necunoscută de el până atunci.».                cheamă, iar celălalt “eu” este eul pe care îl resping.
               Dostoievski reuşeşte să transpună aceste idei  Din mine izvorăște şi binele şi răul, dar ele nu se
        în literatură tocmai datorită faptului că aceste idei  amestecă, nu se contopesc. Cine sunt eu? Eu sunt
        există în sine şi se manifestă la nivel ontologic. În om,  identitatea şi alteritatea mea.
        ca fiinţă psihosomatică, se pot distinge două voinţe,
                                                                                                       Bibliografie:
        care sunt intim legate de unicitatea persoanei, dar care                  Sfântul Nectarie, Cunoaşte-te pe tine însuţi
        se manifestă ca şi cum ar avea două ipostaze diferite:                    Nicolai Berdiaev, Filozofia lui Dostoievski
        voinţa firii spirituale şi voinţa firii materiale.                    Nichifor Crainic, Dostoievski şi creştinismul rus
                                                                        Valeriu Cristea - Dicţionarul personajelor lui Dostoievski
               Aceste două voinţe, ca ipostaze ale aceleiaşi                                        www.wikipedia.ro
        persoane, se prezintă ca expresii libere, dar sufletul







                                                                                                                grafica: Claudiu Chipăilă









































            REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42                                                                      31
   30   31   32   33   34   35   36   37   38   39   40