Page 39 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

moarte. Deși acuzat de uciderea unui om, el este con- ESEU
damnat pentru că a fost insensibil la moartea și înmor-
mântarea mamei, cele două fapte fiind tratate cu bilitatea de a se opune cursului vieții: “Atunci, nu știu
aceeași indiferență specifică omului care trăiește doar de ce, s-a rupt ceva în mine. Am început să urlu din
pentru că nu are cum să se împotrivească vieții. Ne- toate puterile, l-am insultat și i-am spus să nu se
norocirea nu este doar crima, ci și transformarea inte- roage. Îl apucasem de gulerul sutanei. Îmi vărsăm
rioară prin care trece personajul, începută pe plaja care asupra lui tot focul inimii în scăpărări amestecate
simbolizase până în acel moment fericirea lui: “Am cu bucurie și furie.”
înțeles că sfărâmasem echilibrul zilei, liniștea Existența lui rămâne absurdă pâna la final:
excepțională a unei plaje pe care fusesem fericit. “Toată lumea era privilegiată. Nu erau decât
Atunci, am tras încă patru focuri asupra unui trup privilegiați. Ceilalți, de asemenea, vor fi
inert în care gloanțele pătrundeau fără să se vadă. condamnați într-o zi. Și el va fi condamnat. Ce
Și era ca și cum aș fi bătut patru bătăi scurte, în importanță avea dacă, acuzat de crimă, era execu-
poarta nenorocirii.”. tat pentru că nu plânsese la înmormântarea mamei
Sentința primită simbolizează neputința ființei sale?”. Ceea ce se schimbă este intensitatea luminii
umane de a-și găsi salvarea în sentimente și religie, care se revarsă în conștiința lui Meursault și care îi
neputință care condamnă la pieire și la distrugere pen- oferă atât perspectiva unei revolte interioare, cât și îm-
tru că nu există ceva la care umanitatea să se poată ra- păcarea cu viața: “Atât de aproape de moarte,
porta, omul fiind muritor. Chiar dacă gândurile lui par mama trebuie să se fi simțit eliberată și pregătită
lipsite de profunzime și uneori de sens, Meursault nu să trăiască iar totul de la început.”.
spune decât ceea ce gândește, confruntarea sa cu Astfel, transformările prin care trece ființa
lumea exterioară însemnând înfruntarea morții ca pe umană aflată în fața morții evidențiază alteritatea
un fenomen episodic, revolta lui evidențiind imposi- personalității fiecăruia, dar și complexitatea sufletului
omenesc. Deși înțelegerea pe care noi o dăm cuvântu-
lui moarte este strâns legată de ideea unei distrugeri,
a unei încetări a vieții, moartea rămâne o poartă spre
grafica: Miruna Cojocariu singurătate de la început, de după moarte, ceea ce ge-
inifinit și spre o altă viață, cea adevărată și autentică,
sufletul aflându-se pentru scurtă vreme în starea de

nerează o revoltă interioară.
Dacă în India apariția “yamduiți-lor” ca me-
sageri ai morții înfricoșătoare vestește trecerea spre un
alt “dincolo” față de cel al sufletului uman, perspec-
tiva creștina vede moartea ca pe o trecere spre în-
viere și veșnicie, nu ca pe o distrugere. Indiferent
dacă ființa umană își raportează sau nu viața la Divi-
nitate ca la un principiu existențial, simbolul morții ră-
mâne centrul principal de interes în jurul căruia
converg toate ideile despre viață și sensul ei.
În fața destinului implacabil, omul poate ră-
mâne sau nu asemenea lui Meursault doar un “străin”
pentru cei din jur și pentru sine, statornicia sa în fața
forței infinite a morții fiind o dovadă a rațiunii, dar și
a credinței lui. Astfel păstrarea identității ființei
umane, nu înseamnă decât a crede în viața de dincolo,
în existența infinită, sub grija și îndrumarea lui Dum-
nezeu, spre veșnicia spiritualității și bucuriei.

Bibliografie:
Gaston Bachelard - Mitocritică și analiză
Apa și visele
Seraphim Rose - Scrieri complete
Dicționar de simboluri
REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42 35