Page 24 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

ESEU Georgiana Crivăț
I

În spatele măştii: jurnalul unei marionete

ipocrite, intransigente, insensibile. De fapt, această
Moto: “Omul? Nu există “omul" decât în tra- mască reprezintă un scut ce am fost învăţaţi să îl luăm
tatele de filosofie care se mulţumesc cu abstracţiuni. cu noi oriunde. Purtând-o, avem impresia că ne putem
În realitate există mai multe feluri de oameni. Există detaşa de tot ceea ce ne înconjoară, că vom fi adăpos-
călăul, există victima, există martorul care se amuză, tiţi de primejdii. Ea devine un alter ego fără de care ne
există martorul indiferent, care nu aude sau pleacă simţim pierduţi. O purtăm de teamă să nu devenim
pentru că nu-i place spectacolul, îl deranjează sau îl parte a alterităţii, de a nu fi marginalizaţi. Ce este fra-
face să sufere. Mai există şi cel care se revoltă. Dar pant, e faptul că noi, sclavii măştii, manifestăm un
pe acesta nu-l poţi vedea totdeauna, îl copleşesc mar- oprobriu dus la extrem faţă de cei ce îşi arată adevarata
torii dintre care se aleg mereu şi călăii, şi victimele, identitate, considerându-i adeseori nebuni, insolenţi,
pentru că spectacolul trebuie să meargă fără sfidători. Aşa se simţea Octavian Paler, un spectator
oprire...” Octavian Paler - Viaţa pe un peron într-un teatru al păpuşilor: “Mă persecuta ideea că toţi

De mici suntem încurajaţi să ne construim
viaţa aşa cum dorim, ni se spune că lumea este scena
unde noi suntem actori și regizori. Cu toate acestea,
suntem educaţi să ducem o viaţă ca toţi ceilalţi, să o
trăim “aşa cum se cuvine”, după reguli pe care ni se
pare că le ştim dintotdeauna. Deşi suntem unici, ve-
leitatea de a ajunge ca toţi ceilalţi ne cuprinde până
cedăm, devenind o altă marionetă în acest grandios
spectacol al umanităţii. Fiecare îşi cunoaşte atribuţiile
aşa cum un muzician cunoaşte partitura melodiei pe
care trebuie să o interpreteze; cu un automatism
aproape consternant omul oarecare îşi duce la îndepli-
nire sarcinile, oricât de dificile ar fi ele. Ne-am întrebat
vreodatăoare de ce ne adaptăm la noi situaţii în mod,
aparent, automat? Şi ne-am întrebat de ce această
adaptare este una superficială, dar, ca şi cum ar fi o re-
gulă nescrisă, cu toţii trec cu vederea acest lucru? Dacă
întoarcem privirea spre lumea teatrului vom găsi răs-
punsul. Actorii folosesc machiajul şi măştile pentru a-
şi interpreta rolul, pentru a se transforma în cineva cu
totul diferit. În acelaşi mod, noi suntem actori în piesa
destinului.
Încă de la vârste fragede învăţăm ce înseamnă
cu adevărat “masca” şi ce beneficii ne aduce. Prin ea grafica: Anca Suliman
se produce metamorfoza personalităţii noastre: cel mai în jur aveau măşti de sticlă. Eu singur umblam cu chi-
servil dintre oameni devine prezumţios când trebuie
pul meu adevărat şi vulnerabil. Devenisem o ciudăţe-
să obţină ceva, iar acea persoană locvace devine tăcută nie probabil, din moment ce măştile erau normale…
în faţa cuiva mai impunător. Zi de zi ne perfecţionăm Chipul meu devenea poate, o mască intolerabilă într-
măştile cu dorinţa de a deveni condescendenţi, inteli- o lume unde fireşti erau măştile” .
genţi, educaţi, culţi, dar nu realizăm faptul că nu măş- Ce bine ar fi ca aceste măşti să se uzeze în timp
tile ne oferă aceste calităţi, ci sufletul şi mintea, iar că
şi să cadă bucată cu bucată, astfel încât să putem vedea
acest paravan “de sticlă” ne transformă în persoane
ce se întâmplă cu adevărat în sufletele celorlalti şi cei-
20 REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42