Page 22 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

ESEU Vreau să spun:
1. Dida cum era pentru ea;
În orice caz, încălcând convenţiile de orice tip, 2. Dida cum era pentru mine;
romaneşti sau sociale, Moscarda nu îşi găseşte liniştea 3. Dida cum era pentru Quantorzo;
până ce nu renunţă la tot ce a avut, de la bunuri mate- 4. Quantorzo cum era pentru el;
riale până la iluzii. Vechiul Moscarda, acela care punea
5. Quantorzo cum era pentru Dida;
egal între sinele lui pentru sine şi sinele lui pentru cei- 6. Quantorzo cum era pentru mine;
lalţi a murit, pe scenă vine un Moscarda angoasant, 7. dragul de Gengè al Didei;
plin de teama de a fi privit şi greşit interpretat. Acum 8. dragul de Vitangelo al lui Quantorzo;
e pe deplin conştient că în viaţa, când trei oameni se Se încingea în salon, între cei opt care se cre-
află într-o cameră şi vorbesc, dialogul e de fapt mult
deau trei, o frumoasă conversaţie. 6
mai complicat decât pare. Numărul interlocutorilor e ***
mai mare decât lasă ochii să se înţeleagă. Între oameni Unul din factorii stabilizatori în viaţa de di-
se strecoară umbrele percepţiilor lor, atât de diferite… nainte a lui Moscarda e reprezentat de bani. Trăind o
Venind în sufragerie la un moment dat, Moscarda stă viaţă de huzur, liniştit, fără grijile şi obstacolele obiş-
faţă în faţă cu Dida şi Quantorzo, se uită în jur şi înţe-
nuite ale vieţii, personajului i se permite să viseze.
lege că situaţia e mult mai întortocheată decât pare. Cu Noua descoperire îl face conştient de aerul său bur-
cine conversează de fapt? ghez ridicol, care pentru alţii e de-a dreptul abuziv.
N-au înţeles, desigur, ce voiam să zic prin acel Oamenii din jur îl numesc cămătar şi atunci când îl
nimeni pe care-l căutam alături de mine şi au crezut evacuează pe Marco di Dio dintr-o casă pentru a-l
că prin acel iată-ne mă refeream şi la ei doi, convinşi
muta în alta, oferită cadou tot de el, Moscarda este hui-
că în salonaş eram trei şi nu nouă, sau mai curând opt, duit, apoi aclamat, apoi considerat nebun de legat.
având în vedere că eu-pentru mine- de-acum nu mai Rănit de această etichetă pusă abuziv pe fruntea lui,
contam. parcă moştenită de la tatăl său, Moscarda cămătarul
se vrea altul. Chiar dacă are sufletul curat, chiar dacă
până acum naivitatea nu i-a permis să vadă câte acu-
zaţii îi erau aduse pe nedrept, Moscarda se simte dator
faţă de Ceilalţi. Dator în faţa judecăţilor pripite, dator
în faţa delăsării lui morale de a nu cerceta originea
averii lui. Tocmai de aceea, dezgustat de roadele indi-
ferenţei lui, aruncă toţi banii, îi lasă pe mâna preoţilor
care ridică un azil al săracilor şi ca pentru a da o pildă
de umilinţă creştină, Moscarda locuieşte printre nevo-
iaşi, departe de oraş, dormind pe un pat de campanie,
trăind simplu, fără pretenţii, fără soţie şi primind toată
frumuseţea lumii, toată frumuseţea luminoasă a totului
şi a nimicului.
grafică: Ana Lăcrămioara Dobre
Oraşul e departe. Dar acum nu mai aud clo-
potele înăuntrul meu, ci în afară, bătând pentru ele,
cum freamătă poate de bucurie în cavităţile lor sonore,
într-un cer frumos şi albastru, plin de soarele cald,
printre chemările rândunelelor sau în vântul înnorat,
grele şi atât de înalte în clopotniţele aeriene. Să te
gândeşti la moarte, să te rogi. Mai sunt şi unii care
simt nevoia aceasta, şi-i dau glas prin clopote. Eu nu
mai simt o astfel de nevoie; fiindcă eu mor în orice
clipă şi renasc din nou şi fără amintiri: viu şi întreg,
dar nu în mine, ci în orice lucru din afară. 7
Poate că soluţia lui Moscarda nu a fost aceea
pe care a întrezărit-o la început, el nu a devenit UNUL
aşa cum îşi închipuia, ci O SUTĂ DE MII, dar nu în

18 REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42