Page 19 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

vorât din mintea şi sufletul lui, un eu de dinaintea con- ESEU
strucţiilor celorlalţi. Nimeni pentru el şi 100 000 pen-
tru ceilalţi, ce îi rămâne lui Moscarda de făcut? apei. Imposibilitatea de a se împărţi în iubit şi îndră-
*** gostit, drama ca cei doi actori ai iubirii să fie unul şi
Cu rigoarea ştiinţifică a unui cercetător, Mos- acelaşi îl sfâşie, căci imaginea amăgeşte şi atât, nu re-
carda analizează natura problemei înainte de toate. De levă nimic, poate dimpotrivă, transformă chipul într-
ce nu se poate el baza doar pe privirea celorlalţi? Până o formă impenetrabilă, străină până şi privitorului.
la urmă, nu există date în realitatea obiectivă care nu Narcis nu se poate apropia de sine mai mult decât îi
suportă mai multe imagini decât aceea numită unanim permit limitele corpului său, nu se poate săruta, nu îşi
adevărată? Că el e Moscarda nu se îndoieşte nimeni, poate da viaţa din dragoste pentru sine căci ar distruge
că e fiu de bancher iarăşi, că are o soţie iubitoare, asta odată cu el şi obiectul iubirii. Este o imposibilă încer-
ştiu toţi, dar chiar în străfundul acestor informaţii zace care de a se cuprinde şi totul nu a pornit decât din pri-
neînţelegerea. Ce se întâmplă de fapt şi de drept în virea aruncată în oglindă.
oglindă? Ce doresc este totul în mine,
*** Iar din belşug am ajuns în nevoi. Cum nu pot
Oglinda dublează privitorul. Pus în faţa imagi- eu acuma
nii proprii, o imagine imaterială, separată de corpul lui Să mă despart de-al meu trup! Şi mă poartă-o
şi totuşi reflexie fidelă a acestuia, omul încremeneşte. dorinţă ciudată
Se simte conştient de trupul şi de mişcările sale, viaţa Pentru un îndrăgostit: vreau iubitul să-mi fie
din el încetează. Nu există acţiune alături de imagine, departe. […]
căci a fi nu presupune şi a părea. Tocmai datorită aces- Nu-mi este moartea povară, căci ea-mi va
tei dileme, oglinda a devenit de-a lungul timpului şi... curma suferinţa,
literaturii, un motiv cu mare greutate. Să ne gândim la Dar aş dori ca iubitu-mi să aibă o viaţă mai
Narcis şi la dragostea pentru chipul său din oglinda lungă.
Însă o inimă-avem şi-om muri dând aceeaşi
fotografie: Andreea Bratie suflare! 1
De aici a urmat o lungă tradiţie a oglinzilor. De
la Narcis la Dorian Gray, acest simbol a parcurs o în-
treagă dialectică şi, totuşi, fie că a primit conotaţii ma-
lefice, fie că ea rămâne doar o primă evaluare a sinelui,
oglinda e cel dintâi instrument al alienării. Odată ce
personajul s-a privit în ea, viaţa lui a încetat în acele
clipe, trupul i se îngreunează sub povara preocupării
de a se arăta. Acţiunea devine gest, iar chipul – alură.
Chiar şi în romanul-fluviu Război şi pace,
preocupat de cu totul alte probleme, Lev Tolstoi gă-
seşte un prilej de a introduce oglinda ca mediu defor-
mator. Mai ţineţi minte când prinţesa Maria se privea
în oglindă?
Mă flatează, îşi zise prinţesa, întorcându-se şi
reluându-şi lectura. Însă Julie nu-şi măgulea prietena:
ochii prinţesei, într-adevăr, mari, adânci şi scânteie-
tori (de parcă iradiau raze, uneori mănunchiuri de lu-
mină caldă), erau atât de frumoşi, încât adeseori, în
ciuda feţei neatrăgătoare, deveneau mai fermecători
decât frumuseţea însăşi. Prinţesa însă nu văzuse vreo-
dată expresia minunată a ochilor săi, expresie pe care
nu o căpătau decât atunci când ea nu se gândea la
sine. Însă, cum se întâmplă tuturor oamenilor, faţa ei
căpăta o expresie nefirească, lipsită de farmec, îndată
ce se uita în oglindă. 2
Moscarda vrea să schimbe efectul oglinzii, din

REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42 15