Page 20 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

ESEU

instrument al alienării vrea să-l transforme în instru-
ment al diferenţierii, doar aici i se pare că poate dis-
tinge între străin şi eu. Parcursul e sinuos şi el nu neagă
nicio clipă asta, dar e convins că trecând de acest ob-
stacol, de paralizia iniţială specifică oricărui om sur-
prins asupra propriei persoane, el va reuşi să se
cunoască. Misiunea lui e însă sortită zădărniciei, căci
ceilalţi trăiesc atât de adânc în noi, încât imaginile se
despart şi se confundă întotdeauna, într-un amestec
fluid, mereu curgător, mereu remodelat de întâmplări
şi simple impresii. Într-un moment de savuroasă nai-
vitate, personajul încearcă din răsputeri să trăiască în
faţa sticlei: fotografie: Andreea Bratie
Nu voiam să-mi studiez mişcările ca un actor,
să-mi compun trăsăturile într-o expresie care să re- Ce faci? m-a întrebat nevastă-mea, văzând că
flecte diferitele sentimente şi mişcări sufleteşti; dim- mă tot uit, lucru neobişnuit pentru mine, în oglindă. 4
potrivă: voiam să surprind naturaleţea actelor mele, Întrebarea, tonul iritat, de-a dreptul consternat
schimbările bruşte ale chipului datorate unei mişcări al Didei, este o alarmă. Cuvintele vin apoi în rafală şi
sufleteşti; o mirare bruscă, de exemplu (şi îmi ridicam printr-o întoarcere jucăuşă de frază, soţia îi spune lui
pentru orice fleac sprâncenele până la rădăcina pă- Moscarda că are nasul strâmb, atârnând pe dreapta.
rului şi holbam ochii şi gura, lungindu-mi faţa de Oare la asta se tot uita în oglindă? Dintr-un accident
parcă era trasă de un fir interior); un doliu adânc (şi retoric, personajul prefigurează adevărata dimensiune
mă încruntam, închipuindu-mi moartea nevestei mele, a întregii sale fiinţe. Povestea aceasta pare a fi fost
şi-mi coboram grav pleoapele, parcă pentru a ascunde scrisă fără vreo intenţie, pare că s-a ivit aşa, dintr-un
durerea); o furie feroce (şi scrâşneam din dinţi, gân- nefericit accident care a străpuns conştiinţa unui per-
dindu-mă că am fost pălmuit, şi strâmbam din nas, în- sonaj. Fără mirarea Didei, fără graba ei de a-şi vedea
cleştând maxilarele şi fulgerând cu privirea). soţul la locul său, declicul nu s-ar fi produs.
Dar, înainte de toate, uimirea, doliul, furia Treptat, bărbatul realizează că sub numele de
erau false şi nu puteau fi reale, deoarece dacă ar fi Gengè, aşa cum îl alinta ea, se ascunde un alt om, un
fost adevărate, n-aş fi putut să le văd, încetând subit, alt chip, unul căruia îi place noua pieptănătura a Didei,
pentru simplul fapt că le vedeam […] 3 unul leneş până în măduva oaselor, un drăguţ prostuţ
Moscarda înţelege că soluţia nu stă în jocul de- cu simţul umorului, unul cu idei simple şi tăceri lungi.
a personalitatea, închis între patru pereţi, singur cu Moscarda realizează că nu mai e nimic de făcut, Dida
oglinda în cameră. El naşte din amuzament şi apoi, s-ar simţi înstrăinată dacă el ar apuca de abia acum să-
dintr-o necesitate psihologică pe care începe s-o simtă şi dezvăluie adevăratele preferinţe şi prin urmare, în
din ce în ce mai acut, un adevărat tăvălug al identită- continuare, bărbatul încearcă să păşească pe vârful pi-
ţilor. Acţionează surprinzător pentru ceilalţi, de la o cioarelor, fără a sparge construcţia soţiei despre ceea
simplă vorbă aruncată pe un ton nefiresc până la ges- ce ar trebui să fie el, aşa cum s-a conturat pe parcurs
turi eroice, frizând ridicolul. în mintea femeii.
Ca niciodată îşi afirmă individualitatea cu o în- Discuţia din casă cu domnul Quantorzo o sur-
dârjire sălbatică, aruncă totul în aer… soţie, confort, prinde. Gengè e dur, autoritar, foloseşte argumente cât
bani şi Dumnezeu. Cum renunţă la fiecare dintre se poate de logice, are o cunoaştere corectă asupra eve-
acestea şi ce oglinzi sparge în traseul său către UNUL? nimentelor ce se petrec în bancă şi e stăpân pe acţiu-
*** nile sale. Dida se îndreaptă spre el, ca pentru a-l trezi
Încă din primele pagini ale cărţii, se observă la vechea imagine şi în acest moment, disperat, el o
pe dată că factorul declanşator al acestei drame a fost împinge în fotoliu şi realizează că această îmbrâncitură
soţia personajului, Dida. Ea sau angoasa latentă a lui a fost nedreaptă. Ecourile ei se propagă din ce în ce
Moscarda? Să fie cuvântul soţiei semnalul pe care îl mai adânc. Ea, o fiinţă slabă, fragilă care s-a agăţat de
aştepta de mult sufletul eroului? Tot ce e posibil! Po- o imagine, el, un om torturat de aparenţe, care vrea să
vestea începe astfel: iasă la lumină, în acelaşi timp el e un bărbat îndrăgostit
16 REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42