Page 40 - 2013_revista_noastra_nr_39-40

ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
între timp, mi-am dat demisia de la slujbã ºi cã subtilã. Astfel, el se elibereazã ºi nu devine
mi-am achitat toate datoriile. Nu, nu-l pot lãsa neapãrat un erou, aºa cum se întâmplã de obicei
aºa ºi pentru cã nu pot sã-l scot de acolo, am cu personajele absurde, dar conºtient fiind cã
decis sã intru eu la el. Nu numai cã nu existã o nu are altã alternativã, se „retrage” din scenã
realitate sigurã, ea pare a fi ignoratã, ba chiar i într-un mod firesc, natural. Dispare. Nu ni se
se refuzã existenþa de cãtre personajul absurd menþioneazã dacã ºi-a gãsit menirea dincolo sau
care preferã sã se retragã „de celaltã parte”, dacã a rãmas tot aici, în spatele cortinei, retras
unde sperã sã se regãseascã. Cu toate acestea, în sine, continuând sã caute ºi sã se caute.
el nu se teme de ce poate descoperi dincolo, Aºa cum spunea ºi Sartre când teoretiza
considerând chiar simplã procedura de existenþialismul, în absenþa unui Dumnezeu care
„traversare”. La Viºniec, aceastã dispariþie sã limiteze sau sã salveze individul, suntem
sinuoasã, aparent fãrã cauze precise ºi singuri ºi condamnaþi sã fim liberi. Grotescul,
prezentatã ca fiind unicul rãspuns la drama boala, alienarea, claustrarea, oboseala de ordin
personajului, nu poate fi altceva decât metafizic, plictiseala precum ºi ideea de
sinuciderea. Trecând dincolo, entitatea dispariþie în neant sunt imagini recurente la Matei
viºniecianã este sigurã de reuºita actului. Dacã Viºniec, care surprinde hibele lumii actuale. Omul
reflecþia rece care îl urmãreºte, jumãtatea veacului nostru, pornit în cãutarea sensului, fie
animalicã a hibridului ce îl devoreazã din interior ajunge la nebunie, fie se îmbolnãveºte de ideea
ºi fac parte din el nu dau semnele dorinþei de de accedere la condiþia de om superior ºi neagã
simbiozã completã, individului nu îi rãmâne altã realitatea, ba chiar pe sine însuºi. Ceea ce e
soluþie decât sã ajungã el de partea cealaltã. cert este cã în ambele cazuri el eºueazã,
Acest sacrificiu însã nu e permis, el fiind neputând rupe circuitul non-sensului ºi al cãderii
condamnat toatã viaþa sã trãiascã laolaltã cu în nimic. La fel ca un personaj absurd, suntem
animalicul din el sau cu celãlalt eu într-o lipsã hibrizi. Instinctul primitiv, animalic se împleteºte
de comunicare, într-o descompunere pe cu ambiþia de a ne autodepãºi; tocmai în
jumãtate realizatã. Aºadar, nu îi mai rãmâne conºtientizarea aceasta stã tragicul acestui
decât o variantã - sinuciderea sau dispariþia absurd continuu.
Note bibliografice:
Note bibliografice:
Note bibliografice:
Note bibliografice:
Note bibliografice:
1. Matei Viºniec, Omul – pubelã. Femeia ca un câmp de luptã, Editura Cartea Româneascã, Bucureºti, 2006;
2. Gilles Losseroy, Matei Viºniec sau experienþa vampiricã, în Omul –pubelã sau Teatru descompus, Editura Cartea Româneascã
Bucureºti, 2006, p. 234-235;
3. Matei Viºniec, Nu mã durea nimic ºi aºteptam sã mor în Imagineazã-þi cã eºti Dumnezeu, Ed Paralela 45, Piteºti, 2008; p. 140
4. Matei Viºniec, Sufleorul fricii, vol. Pãianjenul în ranã, Editura Cartea Româneascã, Bucureºti, 2007; p 571
5. Mircea Ghiþulescu, Un autor vizionar ºi halucinant în Omul cu o singurã aripã, Editura Paralela 45, Piteºti, 2006;
6. Matei Viºniec, Omul cu oglinda, în vol. Omul pubelã sau teatru descompus, EdCartea Româneascã, Bucureºti, 2006, p. 111;
7. Matei Viºniec, Frumoasa cãlãtorie a urºilor panda povestitã de saxofonist care avea o iubitã la Frankfurt, Editura Paralela 45,
Piteºti, 2009, p. 49;
8. Matei Viºniec, Caii la fereastrã, în Pãianjenul în ranã, Editura Cartea Româneascã, Bucureºti, 2007, p. 490;
9. Matei Viºniec, Omul cu calul, în Omul pubelã sau teatru descompus, Editura Cartea Româneascã, Bucureºti, 2006, p. 24.

fotografie: Alexandra Diaconu
fotografie: Alexandra Diaconu
fotografie: Alexandra Diaconu
fotografie: Alexandra Diaconu
fotografie: Alexandra Diaconu
clasa a XI-a F
clasa a XI-a F
clasa a XI-a F
clasa a XI-a F
clasa a XI-a F
REVIST
REVIST
REVISTAA NOASTRÃ NOASTRÃ nr nr. 39-40. 39-40
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
. 39-40
nr
A
NOASTRÃ
36 REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
36
36
36
36