Page 42 - 2013_revista_noastra_nr_39-40

ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
acelaºi nume a lui Marin Sorescu. Sã nu scãpãm
din vedere faptul cã ºi acolo avem de-a face cu
o spargere a cojilor de ouã concentrice,
respectiva strãbatere a burþilor de peºte. Marin
Sorescu utilizeazã acest mit, trecut printr-un
proces de demitizare remitizare ºi prezentat
nouã într-un alt context ºi în alte imagini -
metafore.
Creatul din „Elegia a 9-a” începe apoi sã
adopte ºi o reprezentare fizicã primitivã, hibridã
(„sare din mine un fel de plisc”). Odatã trecut la
stadiul existenþei fizice, ia naºtere ºi
problematica fiinþei „înlãnþuite”, oul participând
ºi la simbolismul valorilor odihnei: casa, cuibul,
cochilia. Oul, ca ºi mama, devine simbolul
conflictelor interioare, care se aflã în fiinþã în
stare latentã, oul fiind sediul tuturor
transmutaþiilor. De aici ºi nevoia de evadare, în
cazurile noastre, de spargere a cojilor ºi de
rupere a burþilor de peºte. În poezia lui Nichita
Stãnescu observãm cum se produce
desprinderea de existenþa „doar” spiritualã:
„sparg coaja pielii mele, arsã,/ lipitã de-a dreptul fotografie: Dragoº Ghinoiu
fotografie: Dragoº Ghinoiu
fotografie: Dragoº Ghinoiu
fotografie: Dragoº Ghinoiu
fotografie: Dragoº Ghinoiu
pe suflet”, iar pseudo-dezvoltarea senzorialã se
clasa a X-a D
clasa a X-a D
clasa a X-a D
clasa a X-a D
transpune în raportul material – imaterial: „scot clasa a X-a D
ochi cu priviri nereale”.
Apare apoi pentru prima oarã ideea de Aceastã dualitate de tip androginic este
moarte, enunþatã ºi asociatã cu existenþa un semn al totalitãþii. Potrivit viziunii escatologice
a mântuirii, în acel moment, fiinþa redobândeºte
animalã: „ºir de regi-animale/ care ºtiu cum se
moare frumos.” A muri „frumos” este identificat o plenitudine în care separarea sexelor (aici,
aici cu ideea de moarte inconºtientã, instinctualã, chiar separarea speciilor) se anuleazã. Aceastã
plenitudine nu se poate atinge decât în momente
urmând ciclul natural. ªi cu aceastã idee de
moarte acceptatã ºi survenitã în mod natural, speciale – naºterea Cosmosului ºi respectiv
se mai sparge un ou: „ªi iatã-mã iarãºi, suav/ moartea lui, cele douã evenimente guvernând
existenþa în sine ºi implicându-se unul pe
închis într-un ou mult mai mare,/ clocit de-o idee
mai mare,/ gãlbenuº jumãtate, pasãre jumãtate.” celãlalt. Creatul din elegia lui Nichita Stãnescu
Dezvoltarea este încã incompletã. Avem poate oricând sã se afle în ambele momente,
având în vedere faptul cã ecloziunea totalã din
de-a face cu un stadiu intermediar al Creatului
care îºi împarte natura între douã faze: „gãlbenuº ºirul nesfârºit de ouã nu se face niciodatã.
Iona, însã, rupe burþile de peºte ºi le
jumãtate, pasãre jumãtate”. Acest dublet trimite, strãbate în mod labirintic. Labirintul, în tradiþia
ideologic ºi simbolic, la mitul androginului,
„androginul” care, la rândul sãu, se considerã a cabalisticã, preluat apoi de alchimiºti, are o
fi reprezentarea antropomorficã a oului cosmic, funcþie magicã, fiind una dintre tainele atribuite
lui Solomon. De aceea, labirintul catedralelor,
pe care o întâlnim în zorii oricãrei cosmogonii ºi
la sfârºitul oricãrei escatologii, Alfa ºi Omega, serie de cercuri concentrice întrerupte în anumite
punctul în care contrariile se unesc ºi se puncte, ar fi purtat numele de „labirintul lui
Solomon”. Aºadar, imaginea originalã a
confundã, având loc reconcilierea ºi integrarea
lor finalã. Aici nu este vorba de o „integrare labirintului este legatã inevitabil de imaginea
finalã”, ci, mai degrabã, de un stadiu care cercului (cerc = taina absolutã, perfecþiunea
întruchipatã în formã geometricã). În ochii
îndeplineºte rolul de „purgatoriu” în care încã nu
se poate vorbi despre o conformaþie fizicã ºi alchimiºtilor, labirintul ar fi o imagine „a lucrãrii
psihicã exactã. Creatul pãstreazã legãtura cu depline”, o cale ce trebuie urmatã pentru a
atinge centrul unde se desfãºoarã lupta celor
originea prin jumãtatea de gãlbenuº ºi devine
fiinþã, despãrþindu-se de stadiul embrionar, prin douã naturi, o imagine a drumului pe care trebuie
jumãtatea de pasãre. sã-l parcurgã artistul pentru a ieºi din el – acel
Androginul, raportat la natura umanã, „ºi mã rog de tine/ naºte-mã, naºte-mã” din
capãtã întotdeauna o expresie sexualã. „Cãtre Galateea”. Dedublarea este obligatorie
Reprezintã fertilitatea absolutã, întrupatã într-un pentru transcendere. Ea se poate produce prin
singur „tot” – femininul ºi masculinul în acelaºi naºtere, printr-o renaºtere de naturã ideaticã
trup. Astfel, „unu naºte pe doi”, ºi pornind de la sau prin renunþarea la sine („sinele încearcã din
aceastã idee, primul Adam, care nu era bãrbat sine sã iasã”).
ci androgin, devine Adam – bãrbatul ºi Eva – Fuga de sine ca metodã de dedublare
femeia, întregul omenesc fiind nediferenþiat la este prezentã în „Iona”. La început, Iona
origine. Dupã acest model, nici Creatul lui Nichita imagineazã „un alt Iona”, pseudo-partenerul
Stãnescu nu este diferenþiat, dar el conþine ideea comunicãrii. Comunicarea este un atribut
de „prim - creat” – om, univers. specific omului – fiinþã socialã ºi, în oarecare
REVIST
REVIST
REVISTAA NOASTRÃ NOASTRÃ nr nr. 39-40. 39-40
nr
. 39-40
NOASTRÃ
A
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
38 REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
38
38
38
38