Page 61 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

Beatrice Maria ALEXANDRESCU CRONICA ARTELOR

studentă în anul al III-lea
Facultatea de Limbi Străine - Universitatea București

Anatomia spațiului în romanul

,,Vremea minunilor”

de Cătălin Dorian Florescu

,,Acum nu suntem la cinema, suntem în reali- el devenind un supus al viciilor din a căror cauză nu
tate.” notează Cătălin Dorian Florescu, scriitorul poate pătrunde în libertate. Aproape întotdeauna când
elvețian de origine română, la începutul romanului localizează un spațiu nou, Alin îl asimilează unei im-
,,Vremea minunilor”, o operă construită din amintirile agini din trecut, lăsând spațiile și timpurile să circule,
acestuia despre România în perioada comunistă și des- nefixându-le pe primele într-un prezent personal, așa
pre drumul care îl poartă în America și în Italia, res- cum se întâmplă în cazul lui Sanowsky.
pectiv despre viața în aceste state. Textul împletește Într-un spațiu al confesiunii, băiatul urmărește
spațiul parcurs în timpul călătoriei, spațiul încărcat de experiența tatălui de după momentul plecării de acasă,
o componentă dinamică, cu acesta descriind atât perifericul, cât
spațiul în care personajele rămân și centrul, între care se pot întâlni
blocate în limitele dictaturii, ale similitudini, precum băltoacele,
ideologiilor și, implicit, în pro- adâncul incomplet, marginile izo-
priile spaime și nesiguranțe. lându-l și lipsindu-l de sentimentul
Lucrarea își propune să apartenenței. Tatăl, un personaj în
analizeze modul în care spațiile, jurul căruia se dezvoltă o narațiune
fie cele marcate de deplasarea care extinde traseul parcurs de Alin
dintr-un punct în altul din dorința și evoluția interioară a eroului care
de a trata boala rară a copilului suprapune imaginea tatălui peste
sau una mai comună, cea a lipsei cea a lui Superman, pornește, ase-
de libertate, fie spațiile din do- meni băiatului, dintr-un centru
meniul oniricului sau din cel al emoțional, familial, spre un centru
cinematografiei, care îmbracă străin, economic, politic, pentru a
amintirile cu secvențe, replici și continua studiile și a se integra într-
personaje din filmele italiene, un mediu profesional. Despărțirile
din serialele americane și din de locul de natal, de liniștea pă-
desenele animate, interferează, mântului care a simțit pașii fiecă-
construindu-se un spațiu multidi- ruia se petrec în tăcere,
mensional, în care Alin se pierde comunicarea realizându-se prin
și se regăsește prin memoria ol- acțiuni și gesturi scurte, prin înmâ-
factivă, vizuală, tactilă sau narea unui obiect, prin curățarea
emoțională, relegându-se de alte unor părți ale corpului, prin săru-
diviziuni ale timpului, cărora le tări, eroul lui Alin menționând im-
aparține, printre altele, și mama posibilitatea luării unui rămas-bun
sa, de care stă despărțit în timpul călătoriilor sale. de la tatăl său, care rămâne inert lângă trenul ce ur-
În romanul lui Florescu, spațiile se află sub o mează să se pună în mișcare. Pentru oamenii de la sat,
încordare ce ține de încercarea de a-l defini pe fiecare: părăsirea și trecerea dintr-un spațiu într-altul nu au o
în Italia, Alin descoperă în apus, în cromatica astrelor semnificație specială, poate pentru că se știe că va fi o
și în senzația lăsată de unt pe papilele sale România, reîntoarcere, poate pentru că nu există o conștiință a
acel ,,acasă” al său, în timp ce identifică America cu desprinderii, a nerevenirii, a unei detașări lungi și într-
locul în care ,,bărbați în maiouri conduc mașini gal- o singură direcție. Plecările lui Alin și ale tatălui său
bene și numără bani verzi de hârtie” . Dar America lui se înnoadă în mai multe puncte: trenul face ,,tadam-
1
nu coincide cu radiografia lui Sanowsky, cel care de- tadam” , câțiva călători cântă despre o fată Maria pe
3
2
cupează un ,,la noi” străin, confuz, tulbure, ca și când care o iubesc sub tei, în plecarea tatălui aflându-se
s-ar fi separat inconștient de orice semn al vreunui ceva aproape mitic, care sugerează ruperea unui țesut
spațiu. Pentru Sanowsky și cei ca acesta, spațiul se din corpul spațial individual: ,,Doar știi cum sunt tre-
desprinde de nostalgie, de praful timpului care a curs, nurile noastre. De patruzeci de ani, când pornesc ele,

REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50 59