Page 56 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

CRONICA ARTELOR Prof. Crina CAPOTĂ

Împreună

de Anna Gavalda

Anna Gavalda cinci părţi şi un epilog; apar elemente de postmoder-
este noul star al litera- nitate: intertextualitate, inserturi din istoria Franţei, tri-
turii franceze, primele miteri la alte arte: pictură, scrisorile lui Van Gogh,
sale volume fiind pre- muzică, decupaje, flash-uri, totul succedându-se într-
miate la importante un ritm alert care dă impresia de viaţă trepidantă ce
concursuri de proză, nu-i lasă pe oameni pradă disperării, deşi, în diverse
având mare succes de momente, îşi face simţită prezenţa ideea abandonării
public şi fiind traduse luptei. Finalul stă sub semnul reuşitei, al izbânzii şi al
în peste treizeci de fericirii de a fi împreună.
limbi. Mărturiseşte că A sosit momentul să cunoaştem pe cele patru
îşi petrece trei ore în personaje. Începem cu protagonista feminină a „echi-
fiecare dimineaţă scri- pei de handicapaţi”; se numeşte Camille Fauque, are
ind „pentru adulţii care trebuie treziţi din somn”. douăzeci şi şase de ani, lucrează ca femeie de serviciu
Romanul Împreună, apărut în martie 2004, la firma de curăţenie Touclean şi în timpul liber des-
este unul dintre cele mai mari succese ale deceniului enează; de fapt, desenase de mic copil, luase lecţii de
trecut în Franţa, aflat pe lista de bestselleruri din Eu- desen, profesorul (care o considera cel mai talentat
ropa, roman ale cărui drepturi de traducere au fost elev al său) lăsându-i trusa de pictură chineză. Fusese
achiziţionate în peste treizeci şi cinci de ţări; este con- un copil interiorizat şi desenul devenise pentru ea un
siderat unul dintre cele mai frumoase romane de dra- veritabil mijloc de comunicare, înlocuind cuvintele.
goste scrise până în prezent. În viziunea autoarei, Preferatul ei este Albrecht Dürer. „Camille Fauque era
oamenii se pot salva numai prin iubire. Este „un roman o fantomă care muncea noaptea, iar ziua aduna pietri-
admirabil care ne face să iubim viaţa” (”Lire”), în care cele. Care se mişca încet, vorbea puţin şi se eschiva
se îmbină realismul cu oniricul, umorul cu duioşia, cu cu graţie. Camille Fauque era o tânără întotdeauna mo-
un stil alert, direct, folosind un limbaj colocvial, pe horâtă, fragilă şi insesizabilă”. De mai bine de un an
alocuri argotic, plin de farmec, de haz, de speranţă. locuieşte într-o debara, la etajul al şaptelea, „o coti-
Romanul pe care-l vom prezenta în eseul de faţă a fost neaţă” la care se ajunge urcând pe scara de serviciu
ecranizat de celebrul regizor francez Claude Bėrry. şaptezeci şi două de trepte. Chichineaţa insalubră se
Acţiunea se petrece la Paris, la începutul seco- afla însă într-un imobil arătos, dintr-un cartier select
lului al XXI-lea, în decursul unui an, autoarea reuşind cu vedere spre Champ-de -Mars. Locuinţa „era minus-
o radiografie a lumii contemporane cu problemele ei: culă, mizerabilă, îngrămădită şi providenţială”. Ea este
viaţa cotidiană a parizienilor obişnuiţi la locurile lor un veritabil mijloc de caracterizare pentru situaţia ac-
de muncă, spaima de şomaj, drogurile, dezintoxicarea, tuală a lui Camille care nu avea nimic al ei, nici prie-
terorismul, lipsa unui adăpost, copii care cresc cu bu- teni, nici amintiri, nu putea fi îngăduitoare nici cu ea
nicii în lipsa părinţilor despărţiţi, drama bătrânilor care însăşi. În acest prezent mediocru ajunsese prin laşitate
trebuie să-şi părăsească casa şi să se obişnuiască cu şi prin pierderea speranţei. Ocupaţia de femeia de ser-
viaţa în comun la azilul ce-i apropie şi mai mult de viciu este ca un deşert pe care trebuie să-l treacă pentru
moarte. În roman apar patru personaje principale, un a se regăsi pe sine. Doar când desenează se simte vie.
careu în mâna destinului. Toţi patru ajung să locuiască Într-un alt colţ al careului îl găsim pe Philibert
sub acelaşi acoperiş. Patru oameni („o familie de han- Jehan Louis-Marie Georges Marquet de la Durbelliėre,
dicapaţi şi cu o bunică”) care, la început, par să nu aibă de treizeci şi şase de ani, care provine dintr-o veche
nimic în comun şi care ajung să se cunoască bine, în familie de aristocraţi, aşa cum indică şi prestigiosul
primul rând, pe ei înşişi şi apoi, să-şi dăruiască iubirea său nume. Este marcat de arborele său genealogic şi
celorlalţi. Devin ca o familie, pregătiţi astfel să în- de faptele de arme ale faimoşilor săi înaintaşi care au
frunte mai uşor viaţa, să privească totul cu optimism luptat de-a lungul istoriei, împotriva turcilor, alături
şi cu încredere că uniţi vor putea să nu mai fie înfrânţi: de Napoleon sau împotriva nemţilor. Crescut într-un
„Chiar mai ceva ca o familie – familia pe care şi-o ale- mediu auster, cu respectarea fermă a bunelor maniere,
seseră, şi-o doriseră, familia pentru care se luptaseră având o viaţă rigidă, Philibert (zis Philou) este un ins
şi care nu le cerea în schimb decât să fie fericiţi îm- timid căruia îi place să stea departe de oameni, să nu
preună. Şi nici măcar să fie fericiţi, nu aveau asemenea se implice prea mult. Îşi maschează emoţiile prin bâl-
pretenţie. Ci să fie împreună, atâta tot. Iar asta era deja bâieli nesfârşite, are adevărate crize de angoasă în lo-
mai mult decât speraseră”. Ceea ce trăiesc împreună curile publice, dinţii slăbiţi, părul împuţinat, spatele
generează starea de fericire. Romanul este alcătuit din un pic curbat deja. Se consideră o creatură total
54 REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50