Page 58 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

CRONICA ARTELOR cu flori şi păsări. De altfel, Camille va imortaliza şi
alte obiecte, detalii din acest „mic muzeu de artă şi tra-
vine s-o smulgă din ghearele răului pe prinţesa din po- diţii burgheze”. Privirea ei de artist va surprinde far-
veste. Se hotărăsc s-o aducă pe Paulette ca să locuiască mecul apartamentului ce contura o lume vetustă, în
cu ei. Camille, ca o adevărată „zână”, va avea grijă de agonie chiar. Atmosfera trimitea la sfârşitul unei epoci
ea şi va picta, renunţând la serviciu. Cei patru nu se prin etichete îngălbenite, cărţi, tablouri, lucruri vechi.
vor acomoda uşor împreună, vor avea multe momente Convieţuirea sub acelaşi acoperiş produce mu-
dificile de surmontat, dar vor reuşi, învăţând unii de taţii în felul de a fi al celor patru, multe defecte se ate-
la alţii şi descoperind că numai în echipă pot să-şi în- nuează, apar la iveală şi calităţi nebănuite până atunci.
vingă frustrările. În acest sens, trebuie înţeles şi cu- Traiul în comun are influenţe asupra lor, îi face să se
vântul „handicapaţi”. Lor le este greu să trăiască în compare şi să aprecieze pe cei mai buni decât ei. Aşa
colectivitate din cauza unor limite personale: Camille cum am mai precizat, deşi sunt firi diferite, Philibert
–epuizată, nu ştie să-şi explice ceea ce este cu ea; Phi- şi Franck se completează, uneori se ignoră, dar se şi
libert – timid, neînţeles de cei din jur; Franck – agre- ajută la nevoie. Pentru Camille, intrarea în apartamen-
siv; Paulette –o sperie bătrâneţea, neputinţa, boala şi tul lui Philou înseamnă schimbarea totală, un start lu-
minos pentru o nouă existenţă. După multă vreme, se
va reobişnui cu spaţiile culturale (cinema, librărie, ex-
poziţie), ceea ce-i demonstrează că schimbarea poate
să-i mobilizeze voinţa da a lua totul de la capăt, de a
restabili legătura cu trecutul moral. Intrată într-o libră-
rie, citeşte dintr-o carte, se uită într-un album, răsfo-
ieşte catalogul unei expoziţii. Camille şi Philibert ştiu
să comunice, au ce să-şi spună, în timp ce Franck se
enervează pentru că nu–şi găseşte niciodată cuvintele.
Camille şi Philibert îi par lui Franck nişte intelectuali
pentru că sunt nişte inşi cu capul în nori, nu trăiesc în
lumea reală, nu sunt capabili să supravieţuiască. Sunt
primii intelectuali pe care-i cunoaşte Franck şi declară
că sunt aşa cum îşi imagina el această categorie de oa-
meni. Camille îi ripostează, făcând o pledoarie la
adresa intelectualilor: „Dar vezi tu, dacă a fi intelectual
înseamnă să-ţi placă să te instruieşti, să fii curios,
atent, să admiri, să te emoţionezi, să cauţi să înţelegi
ce-i cu tot ce te înconjoară şi să încerci să te culci seara
mai puţin prost decât în ajun, atunci, da, mi le asum
pe toate: nu numai că sunt intelectuală, dar sunt şi
mândră de asta...” Camille îl ajută pe Franck, îl pro-
voacă să vorbească despre ce se pricepe: bucătărie şi
bucătari, deşi aceştia nu ştiu să se exprime, „să scoată
fraze frumoase”. Sub influenţa lui Camille, brutalul
Franck se schimbă, vrea să se ridice la nivelul ei, se
de aceea se izolează, nu vrea să se vadă în ceilalţi lo- umanizează. Stând de vorbă cu ea, lui Franck i se pare
catari ai sanatoriului. Astfel, vor încerca să convieţu- că devine mai inteligent, trebuie să nu mai vorbească
iască într-un „loc ciudat şi aparte” şi să –şi licenţios şi să se poarte civilizat. Franck şi Philibert
demonstreze că viaţa e frumoasă. Vor fi împreună li- cred că buna Camille e un înger şi... „îngerii nu mor
beri, ocrotiţi de Dumnezeu; încep cele mai frumoase niciodată”. Aceeaşi influenţă pozitivă o exercită tânăra
zile din viaţa lor. şi asupra lui Paulettte pe care se hotărăşte s-o aibă în
Indicele spaţial e foarte important: „locul ciu- grijă, renunţând la serviciu, dedicându-se în acelaşi
dat şi aparte” este apartamentul vechi, aristocratic al timp şi picturii. Totul devine foarte vesel, tinerii fă-
strămoşilor lui Philibert, apartament care parcă s-ar cându-şi programul în vederea transformării vieţii lui
afla în afara timpului. Imobilul fusese amenajat în ma- Paulette, ea întinerind văzându-i şi molipsindu-se de
niera „La Belle Ėpoque”: „Mirosul prafului, lumina, entuziasmul şi de dimensiunea ludică a existenţei lor.
fâşâitul sec al perdelelor de mătase, scârţâitul lemnu- Astfel, timpul nu mai există, parcă sunt veşnic într-o
lui, abajururile şi luciul estompat al oglinzii. Senzaţia vacanţă. Philibert îi serveşte la pat micul dejun, cu un
asta stranie că se află în afara timpului... Departe de ceremonial de tip aristocratic; cu Camille merge la
lume...” Centrul apartamentului, cea mai frumoasă în- cumpărături, la coafor, unde, sub influenţa coafezei,
căpere din toată casa, este baia, amenajată în 1894, îşi schimbă culoarea părului de la Rose Dorė foarte pal
după gustul străbunicii lui Philibert, cea mai cochetă la Violet de Windsor, iau prânzul la o cafenea în care
pariziancă din epocă. Camille desenează această re- Paulette comanda invariabil păstrăv cu migdale şi
licvă a bunului-gust de altădată, fiind de reţinut mo- ciocneau cu mare plăcere câte un pahar de vin. Se
delul gresiei, frizele, arabescurile, cada uriaşă cu patru plimbau, râdeau, vorbeau, se distrau, fără să simtă pre-
picioare de leu cu gheare, lavoarele bogat ornamentate siunea timpului, pentru că „aveau viaţa dinaintea lor”.
56 grafica: Cristina Paula Apetrei REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50