Page 60 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

CRONICA ARTELOR

Mathilde şi Pierre Kessler, specialişti şi colecţionari
de artă. Povestea teribilă a fetei îl emoţionează pe
Franck care îşi dă seama din nou că micuţa Camille e
mult prea bună pentru el.
Când, spre sfârşitul perioadei petrecute
împreună, Paulette e tot mai obosită, se lasă cu greu
îmbrăcată, mănâncă cu greu, nu mai vrea să comunice,
Camille o desenează în timp ce povesteşte despre co-
pilăria ei, despre viaţa petrecută la ţară. Apoi hotărăsc
ca în fiecare duminică şi până lunea seara să meargă
la casa de la ţară pentru a reface amintirile bătrânei.
Aceste escapade o învie pe Paulette, amintirile fiind
acelea care fac ca sângele să –i revină în vene. Camille
grădinăreşte, Franck găteşte, Philibert citeşte şi le po-
vesteşte pagini din istoria Franţei, iau masa în grădină,
ascultă trilurile mierlelor şi ale privighetorilor;
Paulette le spune cum se prind cărăbuşii. Acest loc
magic, cu o casă mândră şi cu o grădină ce va fi rea-
dusă la viaţă prin munca tinerilor, îi face ludici, le va
aduce aminte de copilărie şi de ingenuitatea ei.
De Paşte sunt invitaţi cu toţii la castel, în
mijlocul familiei lui Philibert. Scena este savuroasă,
scoţându-se în relief viaţa obişnuită a oaspeţilor şi
morga aristocratică, ceremonialul rigid din familia
marchizului. Întrebările sunt convenţionale, tonul –
afectat, răspunsurile sunt scurte şi dovedesc că inter-
locutorii sunt puşi în încurcătură, atmosfera este sobră,
încăperile sunt mohorâte, cu animale împăiate ce atâr- să meargă mai departe împreună pentru că „n-avem
nau pe pereţi. Paulette nu spune nimic, simţindu-se nimic de pierdut, pentru că n-avem nimic”. Cu banii
stingheră din cauza statutului de menajeră în astfel de de la o asigurare pe viaţă pusă de tatăl său pe numele
case, timp de mai bine de patruzeci de ani. Cina îi ne- ei, cumpără un local mic în spatele Pantheonului unde
mulţumeşte pe oaspeţi căci se serveşte mâncare vor deschide un bistrou în care se servesc mâncăruri
proastă cu tacâmuri de argint masiv şi se bea un vin uşoare şi pe pereţi sunt desenele lui Camille. Philibert
de acelaşi tip într-o carafă de cristal. Franck hotărăşte este sufletul localului, asigurând, prin atmosfera veselă
să pregătească el a doua zi o masă copioasă şi astfel pe care o crea şi prin plăcerea conversaţiei, succesul
nişte bucate apetisante schimbă atmosfera din ajun; rapid al bistroului. Tinerii şi cunoscuţii lor merg mai
toţi devin veseli, relaxaţi, marchizul spune poveşti de departe. Prezenţa micuţului Valentin (cu care se joacă
vânătoare. Camille realizează o acuarelă în care apare Camille) în epilogul romanului este o mărturie în acest
castelul şi le-o dăruieşte proprietarilor. sens.
Finalul acestui an plin de lucruri fru- Mesajul acestei cărţi este unul optimist.
moase, cu învăţăminte pentru noi toţi, aduce întâm- Philibert, Franck şi Camille s-au găsit unul pe altul, s-
plări la care ne-am fi aşteptat mai mult sau mai puţin. au ajutat, au reuşit să se salveze şi să-şi schimbe cursul
Într-un gest de separare disperată de propria familie vieţii. S-au cunoscut mai bine pe ei înşişi şi au reuşit
ale cărei principii rigide nu le mai poate suporta, Phi- să-i cunoască şi pe cei cu care au pornit un nou drum
libert anunţă căsătoria cu nonconformista Suzy Mar- împreună, cu gândul unei schimbări. S-au dezvoltat
tin. Deşi acceptă cu greu despărţirea de îngerul lor calităţi şi sentimente frumoase: toleranţa, generozita-
păzitor, de cel care-i salvase „strângându-şi braţele tea, altruismul, camaraderia, dăruirea de sine, respec-
lungi peste spinările lor descurajate”, Camille şi tul, iubirea. Au reuşit împreună să treacă peste greutăţi
Franck aprobă gestul lui Philibert pe care-l consideră şi au avut puterea de a le învinge. Toţi au merite, deşi
o defulare a furiei faţă de familia depăşită de timp, eli- băieţii o văd pe Camille ca fiind un adevărat înger, atri-
berare tradusă printr-o hotărâre decisivă. Participă toţi buindu-i astfel calităţi supraomeneşti. Dar cel mai fru-
trei la căsătoria lui Philibert cu Suzy urmată de un pic- mos lucru pe care l-au făcut împreună, dovedindu-şi
nic în parcul Buttes-Chaumont. Paulette se stinge în omenia desăvârşită, a fost aducerea lui Paulette în mij-
grădina de la ţară pe care o adorase. Este incinerată pe locul lor, oferindu-i bunicii unuia dintre ei bucuria unei
fundalul muzical asigurat de Yves Montand, cântăreţul familii, retrăirea unor frumoase momente ale trecutu-
preferat al defunctei, în prezenţa lui Franck care se ab- lui, prelungirea vieţii cu câteva luni. Au învăţat de la
ţine ca să nu plângă şi a lui Camille care plânge. Ce- ea că şi bătrâneţea are momente minunate atunci când
nuşa îi este împrăştiată de Franck (care în sfârşit ai sufletul încă tânăr. Cei patru protagonişti ne arată
plânge pentru singura persoană ce-o avea pe lume) că viaţa trebuie trăită cu speranţă în suflet, cu bucurie,
peste florile din grădină. Camille şi Franck hotărăsc cu încredere în viitor.
58 grafica: Andreea Ramona Colan REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50