Page 55 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

ne-a obligat să ne căsătorim, povestea ea, parcă ci- DEBUT
tindu-mi gândurile. Nu ne cunoșteam, dar, în timp, am
devenit cei mai buni prieteni. Și eram de nedespărțit.
Asta până când cea mai puternică forță a universului
a reușit acel imposibil. După atâția ani, încă nu știu de
ce a murit.
M-am cutremurat. Cum adică să nu știe?
- Nu ai încercat să afli?
- Poate că aș fi suferit mai mult. Familia nu a
vrut să-mi spună. Am insistat, dar nimic. Așa că am
decis să plec, nu mai puteam trăi acolo. Nu mai
simțeam că acel loc e casa mea. Știi, nu mă mai regă-
seam.
Cât de cunoscute îmi păreau cuvintele ei!
Aveam impresia că mă vedeam în oglindă.
- Unde ai plecat? Erai încă atât de tânără...
- Unde am văzut cu ochii, a râs. Aveam câțiva
bani strânși deoparte și mi-am cumpărat un bilet de
avion spre America. A fost cel mai curajos lucru pe
care l-am făcut. Mi-a schimbat viața.
Mi-a povestit cum s-a angajat ca femeie de ser-
viciu într-o cafenea și cât de fericită era cu salariul de
5 dolari pe zi.
- Îmi luam în fiecare dimineață o cafea la un
dolar și 50 de cenți. Aveam reducere. În timpul acela,
îmi plăcea să le privesc pe cofetărese pregătind prăji-
turile. Decoratul era partea mea favorită. Îmi doream
din suflet să le ajut și aveam atâtea idei. Acasă făceam
mereu dulciuri și chiar mă pricepeam. Dar îmi era
rușine să le spun. - Și ți-ai făcut, am constatat, judecând după
Zâmbea sincer acum. Mi-am dat seama că am zâmbetul său triumfător.
ajuns la partea frumoasă a poveștii ei. - Exact. Spre uimirea mea, au acceptat bucu-
- Într-o seară m-am gândit că nu vreau să mătur roase ajutorul meu. Ce m-a mirat și mai tare, însă, a
toată viața pentru bani. Așa că am decis să-mi fac fost faptul că le-am surprins plăcut și m-au rugat să le
curaj. asist și pe viitor. Cam de aici a început totul. Am fost
promovată. După un an, eram cofetar șef. Între timp
am făcut și cursuri pentru a mă perfecționa. Credeam
că sunt fericită. Aveam un salariu bun și stăteam cu
chirie într-un apartament pe care l-am amenajat după
placul meu. Cu toate acestea, mă simțeam o străină în
propria viață. Tot într-o seară, mi-am dat seama că nu
mai pot rămâne, că nu voi putea numi niciodată acel
loc „acasă”. Așa că am plecat. M-am întors în India și
mi-am deschis propria cafenea. Atunci m-am regăsit.
America mi-a rămas în suflet, așa că am cumpărat lo-
calul unde am lucrat și i-am adăugat un strop din cul-
tura indiană. Am numit-o „Anupama”, după mine.
- De ce? am întrebat-o.
- Înseamnă „unic” în hindusă. M-am gândit că
și poporul meu e unic. E autentic. E casa mea, acel
tărâm unde vin cu drag, unde am rădăcinile. M-am
plimbat în lume crezând că pot să mă rup de trecut, de
țara mea, de mine. Nu am reușit. Aici trebuie să fiu,
aici sunt eu cu adevărat.
Zborul nu a mai durat mult. Anupama m-a
învățat o lecție. Mi-a dovedit cât de puternică e uni-
unea dintre om și originile sale. Am rămas în India
puțin timp, ca turistă, apoi m-am întors în România.
Pentru prima dată, mă simțeam legată de acest meleag,
care, cu puțin timp în urmă, mi se părea extrem de
străin. M-am regăsit în locul de care fugeam. Acum
știu unde aparțin.
grafica: Andreea Buleandră și
REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50 Beatrice Budeanu 53