Page 57 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

inadaptată vieţii în societate, decalată, bizară, perfect CRONICA ARTELOR
anacronică, în afara secolului al XXI-lea. A suportat
tot felul de orori în copilărie de la colegii care voiau perioada când l-a crescut şi el a părăsit-o. Bunica e
astfel să-l umilească pentru că se deosebea de ei şi ofensată de traiul la „Timpul regăsit”, nu agreează
mama îl liniştea spunându-i că „balele broaştei râioase compania celorlalţi bătrâni, îi spune lui Franck şi
n-ating porumbelul alb în zbor”, vrând în acest mod acesta e supărat, la rândul lui, că programul i s-a
să-i ridice moralul. Numai că el nu ajunsese niciodată schimbat, considerând sanatoriul un spaţiu al bătrâne-
în ipostază porumbelului alb care trece în zbor, evitând ţii, o anticameră a morţii, unde viaţa stagnează, timpul
mizeriile vieţii. Pe lângă defecte (adevărate ori presu- este suspendat, n-are o derulare cronologică; locatarii
puse) are şi calităţi: se poartă ca un adevărat gentle- azilului sunt „urâţi, trişti, deprimaţi”, oferind o im-
man, e capabil să poarte o conversaţie plăcută, agine a decrepitudinii fizice şi fiziologice. Vizitele lui
amuzantă, cu formule reverenţioase, este pasionat de Franck nu înseamnă decât o pură rutină, un gest auto-
istoria Franţei şi poate să vorbească la nesfârşit despre mat ce-i bulversează programul, o simplă bifare a unei
evenimente importante sau despre personalităţi isto- obligaţii morale. Totuşi, aceste vizite le fac bine amân-
rice, dezvăluind multe detalii picante. Vinde cărţi poş- durora.
tale într-un chioşc de lângă un muzeu. Locuieşte în Destinul îi va reuni pe cei patru în apartamen-
imobilul arătos în care se afla şi debaraua de la etajul tul imens al lui Philibert. Franck ajunge în acest apar-
al şaptelea ce o adăpostea acum pe Camille. Ocupă tament în urma publicării unui anunţ citit de Philibert
apartamentele unei mătuşi, cu lucruri de epocă, de va- care consideră că locuinţa fiind foarte mare poate să
loare, „mâncate însă de vreme” şi aflate într-o groaz- mai stea cineva. Sunt firi cu totul diferite, unul educat,
nică neorânduială. manierat, ordonat şi altul dezordonat, cu atitudini gro-
Al treilea colţ „aparţine” unui ins pitoresc, cu biene, şi cu un vocabular foarte colorat. Împreună for-
un comportament brutal şi cu un limbaj familiar, co- mează însă un întreg, se completează, unul are nevoie
lorat, presărat cu expresii argotice şi cu imprecaţii. Nu- de celălalt. Franck găteşte, repară tot ce se găseşte stri-
mele lui este Franck Lestafier; este bucătar la cat în apartament şi Philibert îl temperează cu manie-
restaurantul Vert Galant; în timpul liber e un bun me- rele lui rafinate. Tot Philibert este acela care o salvează
seriaş şi motociclist. E o personalitate vulcanică, veş- pe Camille din mansarda îngheţată, cheamă un doctor,
nic agitat şi plin de viaţă. Fusese crescut de bunicii o îngrijeşte, o obligă să mănânce, în acest domeniu
materni şi prezintă frustrările unui „copil din flori”, ajutându-l şi Franck a cărui supă îi provoacă lui Ca-
abandonat de cei care l-au adus pe lume. Are un tată mille senzaţii diferite, găsindu-se în aceeaşi stare cu
şi un frate vitregi. Mama îl ia în noua familie, dar nu Marcel Proust. De aceea, o va savura cu religiozitate.
se împacă în acel mediu, se simte prizonier şi revine Scena în care are loc salvarea lui Camille este lucrată
la bunici unde e adevărata viaţă în aer liber, libertatea, prin îmbinarea umorului cu duioşia, Philibert apărând
la pescuit, la cules de ciuperci, la vânătoare. Se trans- în locul voinicului din poveste (mesager al binelui) ce
formă apoi într-un adolescent rău, tartorul tuturor,
„Regele cretinilor”, cum se autocaracterizează. Îşi face
drum în viaţă, fiind agresiv în comportament şi în lim-
baj, ducând o existenţă zgomotoasă, dezordonată, un
„golan” ce riscă multe, dar continuă să aibă un suflet
bun pe care nu vrea să-l lase la vedere.
Careul este completat de bătrâna Paulette Les-
tafier care are peste optzeci de ani. Aflată în amurgul
vieţii, ea trăia din amintiri, pradă a destule tabieturi:
băutul cafelei, privitul pe fereastră, hrănirea animale-
lor şi a păsărilor, aranjarea florilor, mersul la târguieli
în fiecare zi de miercuri împreună cu prietena ei,
Yvonne Carminot. Este bunica lui Franck pe care con-
tinuă să-l adore şi să-l aprecieze foarte mult. Trăieşte
singură într-o casă cu o grădină în fundul căreia stătea
mai toată ziua aşezată pe o bancă, „dreaptă, nemişcată,
răbdătoare, cu mâinile pe genunchi şi privirea ab-
sentă”. E obsedată de faptul că poate fi trimisă la azil
pentru că nu mai este sigură pe ea, cade mereu, se lo-
veşte, cum se întâmplă şi într-o dimineaţă de miercuri
când se pregătea să meargă la piaţă împreună cu
Yvonne. După spitalizare, ajunge într-un sanatoriu de
stat (din cauza banilor puţini) la periferia Parisului.
Nepotul Franck o vizitează în fiecare zi de luni (ziua
lui liberă), se odihneşte la căpătâiul ei pe un fotoliu
negru. Paulette e mulţumită, îl aşteaptă cu nerăbdare
şi îl conduce cu privirea, stând la fereastră până dis-
pare cu motocicleta; Franck îi aminteşte de trecut, de

REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50 grafica: Alexandra Gheorghiță 55