Page 89 - 2017_revista_noastra_nr_47-48
P. 89
Costi ROGOZANU CRONICA ARTELOR
jurnalist Realitatea TV și VoxPublica
Cartea perfectă
Elena Ferrante este scriitoarea pe care v-o re-
comand. Din “Tetralogia napolitană” au apărut traduse
la noi trei volume. Cel de-al patrulea stă să apară. Este
despre evoluția unei fete născute în suburbiile sărace
napolitane și despre aventurile vecinilor, prietenilor
din copilărie, despre întâlnirile deloc ușoare cu lumea
clasei de mijloc italiene, despre cum reușește să ajungă
o scriitoare recunoascută.
Aparent banal, dar nu e. Ferrante adaugă , pe
lângă o frescă realistă aparent “după rețetă”, câteva
elemente esențiale. În primul rând nu cosmetizează
relațiile de clasă. Cine stă la marginea unui mare oraș
s-ar putea să vorbească (și la propriu!) diferit de cei
catre stau în centru. Nu veți găsi zahariseli despre cum
am pornit sărac și prin minune m-am trezit cu o ca-
rieră. Dimpotrivă. Fiecare pagină aproape mustește de Până și căsătoriile de mai târziu ale eroinelor
incompatibilități fundamentale. Nici după ce devine noastre seamănă cu o competiție. Cea cuminte se
mamă, nici după ce este publicată și recunoscută, căsătorește cu un băiat de familie foarte bună de inte-
eroina noastră nu reușește să scape de stigma inte- lectuali (și cu veniturile de familie urbană veche ita-
rioară și exterioară de fată de periferie. Un personaj liană); cealaltă se căsătorește cu un mic comerciant și
la fel de important e prietena ei, o “sălbatică”, mai ta- mafiot local care-i oferă pentru moment stabilitate.
lentată la scris, dar mult mai puțin disciplinată, impre- Niciuna nu pariază câștigător. Prima vrea să simtă
vizibilă, dispusă să se arunce cu capul înainte și, da!, emanciparea despre care scrie și în propria viață. Și nu
să și-l spargă, să-și revină. Știți tiparul. Ferrante scrie simte decât soarta unei casnice frustrate. Cea de-a
despre presiunea cartierului, despre presiunea socială, doua vrea să simtă libertatea pe care se presupunea că
cruzimea patronilor și cruzimea protectorilor micului o va câștiga împreună cu banii și dă peste noi tipuri de
capitalism, mafioții. N-ați citit, vă garantez, niciodată îngrădire.
astfel de pagini despre mafia italiană. Nu e nici gla- “Ferrante” e un pseudonim. Scriitoarea nu a
mour-oasa mafie din filme, nici ultraviolentă (pentru vrut să-și dezvăluie identitatea. Și dorința ei a fost în-
simplul fapt că lumea anilor 60-70 își are violențe mai deplinită până anul ăsta când, intrigați de milioanele
mari și mai subtile în același timp), e o mafie adânc de exemplare vândute, ziariștii au descoperit totuși
conectată cu elita financiară, politică, chiar culturală adevărata identitate. O mișcare cam fără sens din par-
a Italiei. E o Mafie mai “de înțeles”, nu făcută să fie tea presei, dar justificată de curiozitatea tipic comer-
temută și admirată după regulile entertainmentului zi- cială a zilelor noastre. N-am citit articolele de
lelor noastre. “demascare”. Într-o lume în care lumea se bate să fie
Ferrante ar trebui să vă placă pentru amestecul cât mai “star” să ai o scriitoare atât de modestă care să
de directețe și de precizie, nuanțare în stil. Detaliile arunce spre noi doar cărțile și atât mi se părea oricum
unei seri într-o discotecă, ale unei vacanțe la mare sau special. Detalii tabloidale despre cine ar fi Ferrante cu
amănuntele vieții într-o fabrică de conserve, aici stau adevărat nu te pot lăsa decât indiferent după ce-i citești
vârfuri literare absolute. cărțile.
Cele două prietene au două moduri, unul mai Acest tip de literatură e, cred, perfect pentru
blând și mai ordonat, celălalt mai violent, furios, de a voi, adolescenții. N-am ales-o întâmplător. Trăiți în
trăi, lupta cu segregările sociale. Rămân prietene pen- cultura lui “be yourself” care de cele mai multe ori e
tru că sunt legate de acel greu comun început din cea o zeamă încărcată de edulcoranți de marketing. Fer-
mai fragedă copilărie. Altfel, sunt complet diferite, și rante vă poate satisface setea de autenticitate fără să
cred că primul volum e și o superbă mărturie a priete- vă mintă. În plus, Ferrante e acel scriitor despre care
niei preadolescentine și ce înseamnă ea. Avem un poți spune că e “clasic în viață”. Nu te iei după vânzări
amestec de tandrețe, altruism total, cruzime, ură, doar sau după succesul la critică, e de ajuns să o
violență. Din nou, Ferrante știe să nu cosmetizeze fără citești. “Clasic” în Ferrante e că spune fără fasoane
să tragă tușe groase. Fata cuminte și cu lecțiile făcute, ceea ce scriitorii care se pretind subtili învelesc de obi-
și fata rea cu mintea ageră, un clișeu al poveștilor mo- cei în floricele ornamentale, iar scriitorii care se pre-
derne pe care scriitoarea noastră reușeșete să-l ser- tind direcți și “fără milă” indică prea brutal stricând
vească într-o variantă complet surprinzătoare. tensiuni profunde, definitorii pentru zilele noastre.
Spor la citit.
REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48 87