Page 89 - 2017_revista_noastra_nr_47-48
P. 89

Costi ROGOZANU                                  CRONICA  ARTELOR
              jurnalist Realitatea TV și VoxPublica


                        Cartea perfectă





               Elena Ferrante este scriitoarea pe care v-o re-
        comand. Din “Tetralogia napolitană” au apărut traduse
        la noi trei volume. Cel de-al patrulea stă să apară. Este
        despre evoluția unei fete născute în suburbiile sărace
        napolitane și despre aventurile vecinilor, prietenilor
        din copilărie, despre întâlnirile deloc ușoare cu lumea
        clasei de mijloc italiene, despre cum reușește să ajungă
        o scriitoare recunoascută.
               Aparent banal, dar nu e. Ferrante adaugă , pe
        lângă o frescă realistă aparent “după rețetă”, câteva
        elemente esențiale. În primul rând nu cosmetizează
        relațiile de clasă. Cine stă la marginea unui mare oraș
        s-ar putea să  vorbească (și la propriu!) diferit de cei
        catre stau în centru.  Nu veți găsi zahariseli despre cum
        am pornit sărac și prin minune m-am trezit cu o ca-
        rieră. Dimpotrivă. Fiecare pagină aproape mustește de        Până și căsătoriile de mai târziu ale eroinelor
        incompatibilități fundamentale. Nici după ce devine   noastre  seamănă  cu  o  competiție.  Cea  cuminte  se
        mamă,  nici  după  ce  este  publicată  și  recunoscută,  căsătorește cu un băiat de familie foarte bună de inte-
        eroina noastră nu reușește să scape de stigma inte-   lectuali (și cu veniturile de familie urbană veche ita-
        rioară și exterioară  de fată de periferie. Un personaj  liană); cealaltă se căsătorește cu un mic comerciant și
        la fel de important e prietena ei, o “sălbatică”, mai ta-  mafiot local care-i oferă pentru moment stabilitate.
        lentată la scris, dar mult mai puțin disciplinată, impre-  Niciuna nu pariază câștigător. Prima vrea să simtă
        vizibilă, dispusă să se arunce cu capul înainte și, da!,  emanciparea despre care scrie și în propria viață. Și nu
        să și-l spargă, să-și revină. Știți tiparul. Ferrante scrie  simte decât soarta unei casnice frustrate. Cea de-a
        despre presiunea cartierului, despre presiunea socială,  doua vrea să simtă libertatea pe care se presupunea că
        cruzimea patronilor și cruzimea protectorilor micului  o va câștiga împreună cu banii și dă peste noi tipuri de
        capitalism, mafioții. N-ați citit, vă garantez, niciodată  îngrădire.
        astfel de pagini despre mafia italiană. Nu e nici gla-       “Ferrante” e un pseudonim. Scriitoarea nu a
        mour-oasa mafie din filme, nici ultraviolentă (pentru  vrut să-și dezvăluie identitatea. Și dorința ei a fost în-
        simplul fapt că lumea anilor 60-70 își are violențe mai  deplinită până anul ăsta când, intrigați de milioanele
        mari și mai subtile în același timp), e o mafie adânc  de exemplare vândute, ziariștii au descoperit totuși
        conectată cu elita financiară, politică, chiar culturală  adevărata identitate. O mișcare cam fără sens din par-
        a Italiei. E o Mafie mai “de înțeles”, nu făcută să fie  tea presei, dar justificată de curiozitatea tipic comer-
        temută și admirată după regulile entertainmentului zi-  cială  a  zilelor  noastre.  N-am  citit  articolele  de
        lelor noastre.                                        “demascare”. Într-o lume în care lumea se bate să fie
               Ferrante ar trebui să vă placă pentru amestecul  cât mai “star” să ai o scriitoare atât de modestă care să
        de directețe și de precizie, nuanțare în stil. Detaliile  arunce spre noi doar cărțile și atât mi se părea oricum
        unei seri într-o discotecă, ale unei vacanțe la mare sau  special. Detalii tabloidale despre cine ar fi Ferrante cu
        amănuntele vieții într-o fabrică de conserve, aici stau  adevărat nu te pot lăsa decât indiferent după ce-i citești
        vârfuri literare absolute.                            cărțile.
               Cele două prietene au două moduri, unul mai           Acest tip de literatură e, cred, perfect pentru
        blând și mai ordonat, celălalt mai violent, furios, de a  voi, adolescenții. N-am ales-o întâmplător. Trăiți în
        trăi, lupta cu segregările sociale. Rămân prietene pen-  cultura lui “be yourself”  care de cele mai multe ori e
        tru că sunt legate de acel greu comun început din cea  o zeamă încărcată de edulcoranți de marketing. Fer-
        mai fragedă copilărie. Altfel, sunt complet diferite, și  rante vă poate satisface setea de autenticitate fără să
        cred că primul volum e și o superbă mărturie a priete-  vă mintă. În plus, Ferrante e acel scriitor despre care
        niei  preadolescentine  și  ce  înseamnă  ea. Avem  un  poți spune că e “clasic în viață”. Nu te iei după vânzări
        amestec  de  tandrețe,  altruism  total,  cruzime,  ură,  doar  sau  după  succesul  la  critică,  e  de  ajuns  să  o
        violență. Din nou, Ferrante știe să nu cosmetizeze fără  citești. “Clasic” în Ferrante e că spune fără fasoane
        să tragă tușe groase. Fata cuminte și cu lecțiile făcute,  ceea ce scriitorii care se pretind subtili învelesc de obi-
        și fata rea cu mintea ageră, un clișeu al poveștilor mo-  cei în floricele ornamentale, iar scriitorii care se pre-
        derne pe care scriitoarea noastră reușeșete să-l ser-  tind direcți și “fără milă” indică prea brutal stricând
        vească într-o variantă complet surprinzătoare.        tensiuni profunde, definitorii pentru zilele noastre.
                                                                     Spor la citit.
           REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48                                                                        87
   84   85   86   87   88   89   90   91   92   93   94